Parintele Ghelasie de la frasinei (1944-2003)

Parintele Ghelasie de la Frasinei a trait si murit in rugaciune si pace, intru cunostinta si inchinare, ca un madular sfintit si viu al Trupului lui Hristos. A intors la Hristos pe multi rataciti si lepadati, pentru ca nu a cautat la fata omului, ci s-a aplecat spre celalalt, luandu-l de acolo de unde este, din mocirla in care se zbate, iesind in intampinarea lui, ascultandu-i si chiar asumandu-si ca pe o cruce durerile si neputintele aproapelui. Avem multe temeiuri, sa consideram extrem de importanta si relevanta contributia Parintelui Ghelasie de la Frasinei la tezaurul universal al spiritualitatii crestin-ortodoxe.

Parintele Ghelasie Gheorghe - isihastul de la Manastirea Frasinei

Parintele Ghelasie - Gheorghe Popescu - de la Manastirea Frasinei, a fost inca de la inceputul vietii monahale (1967-1970) ucenicul unuia dintre parintii imbunatatiti, purtatori ai traditiei de duhovnicie carpatina, Cuviosul Arsenie Praja - Pustnicul din Cheile Rimetului. Apoi si-a desavarsit formarea monahala, vietuind in pace treizeci si trei de ani (1970-2003), pana la mutarea sa binecuvantata la Domnul, in Lavra Frasinei, micul Athos romanesc, ctitorit de Sfantul Calinic de la Cernica.

Parintele Ghelasie a fost cunoscut din timpul vietii ca un mare ascet si mistic si ca un parinte duhovnicesc iscusit "al cazurilor problema", cu o puternica "rugaciune pentru vrajmasi", cunoscator cu duhul si dezlegator cu cuvantul si rugaciunea a grelelor blocaje, impiedicari si framantari ale celor ce-l cautau, mai ales ale tinerilor si intelectualilor si ale tuturor celor insetati de tamaduirea si trairea mistica duhovniceasca."Lasa, ca daca o fi ceva bun, Domnul va randui sa ramana ceva spre folos". Si in pragul trecerii a fost la fel de ferm: "Lasa, nu acum."

"

Mai, taticule, sa stii de la mine, lucrurile cu adevarat mari nu se vand si nu se cumpara", spunea parintele, atunci cand vedea un om framantat de greutatile trupesti si sufletesti ale zilei.

"

Tot ce iti iese in cale, gand, lucru, om sau altceva, inchina-l cu duhul, si liturghiseste darul pe care l-a gandit Dumnezeu cand ti l-a scos in cale. Daca pacatul acopera cu trasaturile patimilor chipul de impartasire si sporire duhovniceasca al darului, oprind liturghisirea, inchinarea, ca o raportare fara inchipuiri, ca gest din toata fiinta peste operatiile sensibile si inteligibile, scoate in prim plan acest chip iconic, tainic al darului si liturghisirea darului poate sa aiba loc.

Lasarea in voia lui Dumnezeu, starea ca inaintea lui Dumnezeu si pomenirea de Dumnezeu sunt cuprinse in inchinare. Darul cheama spre a rodi un raspuns liturghisitor. Rugaciunea insasi, ca sa fie statornica, are nevoie sa fie sustinuta de starea in inchinare, prin care inima se deschide harului ce ii deschide tainic altarul, si asa mintea poate sa coboare intru smerenia inimii sa liturghiseasca.

Mai, taticule, sa te rogi din toata fiinta, din toate ale tale, din toata masura neputintelor si slabiciunilor tale. Arunca-le pe toate spre Hristos, zvarle-le in focul inchinarii. Inchina-le pe toate lui Hristos, sa le prefaca dupa cum stie El. Intoarce-I cu inchinare deplina darul lui Dumnezeu, ca sa primeasca pecetea harului. "

Un ucenic devenise mare iubitor de muzica psaltica, ajungand sa parlaghiseasca si sa cante multe ore pe zi. Venind la parintele, i-a spus cu emotie despre bucuria lui de a canta. Cuviosul i-a zis:

"Mai, taticule, e bine sa inveti muzica psaltica, frumoasa, bizantina si sa canti, dar asa, mai cu masura, ca multa cantare, zic Parintii, duce si la o stare de agitatie si tulburare, si asa vad eu pentru fratia ta, ca pentru matale e mai bine acum sa stai cat mai mult, in tot ce faci, in starea de inchinare inaintea lui Dumnezeu, sa te ocupi mai mult cu odihna, cu rugaciunea, cu linistirea din care apoi se naste vederea, de care vorbesc Parintii, iconizarea lumii. De aceea, iarta-ma, taticule, dar asa vad eu ca e mai potrivita pentru fratia ta pictura, de care tocmai te-ai apucat, si asa sa stai cat mai mult in constiinta starii inaintea Chipului lui Dumnezeu."

Dovedind un spirit de patrundere duhovniceasca iesit din comun, Cuviosul Ghelasie a reusit sa acopere cu intelegerea atat zona filosofiei grecesti, cat si a celei orientale, pentru a le evidentia specificul si limitarile in raport cu chipul ortodox, iar aceasta pe chiar terenul limbajului actual. Mergand la fundamentele gandirii si inzestrat cu o mare comunicabilitate si un discernamant duhovnicesc pe masura, Parintele Ghelasie de la Frasinei a putut intra intr-un dialog deosebit de fluent si fertil cu diverse ramuri de mare interes in actualitate, situate la confluenta religiei cu stiinta, filosofia si arta.

Astfel, el a dezbatut in lumina logicii iconice, puse in lumina de dansul ca o coordonata esentiala a specificului crestin, teme privind cosmologia, antropologia, biologia, evolutionismul, genetica, psihanaliza - psihologia, medicina naturala, arta, s.a., reusind in urma acestor tratari comparative sa ofere o abordare a lor in cel mai autentic spirit crestin ortodox, fara amestecurile si confuziile ce abunda in urma falselor asemanari si identificarilor fortate.

In scrierile Cuviosului, ascetica si mistica crestina sunt reliefate in accentul iconic - liturgic al spiritualitatii ortodoxe, accent cu o deosebita pondere in spiritualitatea carpatina. Nevoia unei abordari care sa includa in orizontul ei, prin vastitatea cunoasterii si acrivia duhovniceasca, spiritualitatea orientala si cea apuseana era acuta in zbuciumatul context actual, spre dezamorsarea conflictelor dure si reactiilor superficiale.

Mistica iconica intra in specificul inconfundabil al credintei ortodoxe, considerate consecvent, pana in ultimele ei consecinte. Se poate spune ca este chiar mistica Eshatonului, mistica ce poarta in germene prin gestul iconic de inchinare starea vederii fata catre fata a Imparatiei lui Dumnezeu. Mistica iconica nu lucreaza cu imaginatii si inchipuiri, ci presupune simplu asezarea duhovniceasca in gest de inchinare, oprirea risipirii mintii si orientarea ei prin acest gest care odihneste rugaciunea si sprijina trezvia.

Inchinarea nu-l aproximeaza pe Dumnezeu si Chipul Sau, nu-L inchipuie si nu-L preface dupa propria gandire sau simtire, ci se deschide tainei lucrarii Lui, poate fi in virtutea faptului ca omul este o Persoana, creat dupa Chipul lui Dumnezeu, si deci cu capacitatea de a se orienta fiintial spre El, de a raspunde iubirii Lui si intra in relatie personala cu El. Este o concretizare a iubirii filiale, a daruirii din toata fiinta, prin credinta, in chipul primei porunci dumnezeiesti.

Metoda traditionala a sfintei rugaciuni si atentii este privita in aceasta deschidere - concretizare a misticii iconice ca stare orientata spre insasi pecetea iconica a Chipului lui Dumnezeu, prin care omul isi cunoaste propria identitate si totodata se deschide tot mai mult lucrarii Harului, inainteaza in cunoasterea lui Dumnezeu, in Viata vesnica. De aceea, cum spun si cei vechi, cunoasterea lui Dumnezeu este in stransa legatura cu cunoasterea de sine, ca omul este o icoana vie a Chipului Dumnezeiesc, dupa Sfanta Scriptura si Sfintii Parinti.

Metoda sau drumul desavarsirii crestine trebuie sa contina la fiecare nivel, chiar daca in masuri diferite, aceasta orientare fiintiala a omului spre Chipul dumnezeiesc, pecetluit in toate tainele Bisericii, din care ne straluceste harul curatirii, luminarii si innoirii, prefacerii duhovnicesti. Iconizarea vietii in lumina Chipului Dumnezeiesc este aluatul ce dospeste framantatura lumii, chipul tainei prin care viata se descopera in adevarata ei stralucire.

Perspectiva foarte larga si intervalul foarte scurt de timp in care Parintele - Avva - Ghelasie a publicat un mare numar de lucrari despre reliefarea acestei viziuni duhovnicesti - intrupate intr-o viata marcata de smerenie, nevointa si iubire jertfelnica fata de semenii aflati in boli, suferinte si teribile rataciri sufletesti - dau sentimentul unei urgente a transmiterii unui mesaj duhovnicesc de viata si de moarte pentru omul contemporan, asaltat de febra nihilismului, mai mult decat aspectul unei opere indelung slefuite si scrise dupa consacratele norme academice.

Pentru aceasta, autorul a fost de unii neinteles si considerat, dupa grabite aprecieri, controversat. Se uita iarasi ca marii traitori au fortat pe alocuri limbajul spre exprimarea tainei negraite, ca ei nu sunt simple spirite academice, ci nascatori si semanatori ai semintei duhovnicesti a Cuvantului.

Limbajul mistic isi compenseaza aparenta imprecizie prin multele reveniri si asterneri succesive de luminari si tocmai entru aceea necesita o citire fara prejudecati, o parcurgere cu atentie si rabdare, pentru a fi inteles in specificul si rostul sau inefabil.

Parintele Ghelasie de la Frasinei a depasit cu duhul, in chip cutremurator, uriasa suferinta adusa de boala ce l-a tintuit la pat (o afectiune genetica, am inteles de la dansul), neplangandu-se de nimic in focul durerilor ce au culminat cu o boala de inima. Ci mai vartos pasind, cu iubire de crucea mantuitoare, pe cararea acestor nevointe mucenicesti, randuite de Domnul spre incununarea unei vieti ascunse in iubirea Lui.

Parintele Ghelasie a adormit in data de 2 iulie, in timp ce un ucenic de chilie ii citea, la rugamintea sa, Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului, urmand sa fie ingropat in graba, la cererea sa, ca sa fie o inmormantare calugareasca, simpla, discreta, nu cu multa lume si agitatie.

Parintele a trecut la Domnul in vremea rugaciunii, in gest de inchinare, in taina, cu icoana asezata pe piept si mintea treaza, asemeni pustnicilor iconari, descrisi in lucrarile sale. Trecerea la Domnul a Parintelui Ghelasie de la Frasinei este in sine o marturie a faptului ca teologia si viata erau la el una si nedespartite.

sursa crestinortodox.ro