Daca vreti sa-mi transmiteti ceva astept mail al avramconsult@gmail.com, numele meu este Avram Marian.Doamne ajuta!

miercuri, 15 septembrie 2010

Parintele Arsenie Praja (1911-1973)


Părintele Arsenie Praja s-a
născut în anul 1911, în satul
„Cheia Râmeţului”. Se trăgea
dintr-o familie de stare mijlocie.
La 19 ani a plecat din sat şi a vi-
zitat câteva mănăstiri. Întâlnirile
pe care le-a avut cu părinţii din
mănăstirile vizitate l-au schimbat
total, a început să trăiască o viaţa
de călugăr, dispreţuind lumea cu
toate plăcerile, ispitele şi deşertă-
ciunile ei. De atunci nu a mai pus
în gura sa niciodată carne, brân-
zeturi sau ouă.
În satul Geoagiu de Sus a
făcut ucenicia de „fierar” la meş-
terul Suciu Nicolae. Se pricepea
şi la alte meserii precum zidăria,
dulgheria şi lăcătuşeria. Se des-
curca şi în a repara cu precizie o

maşină de scris sau una de cusut.
La bucătărie lucra curat şi pregă-
tea bucate gustoase fără să le
guste.
În 1940, s-a întâlnit cu Pă-
rintele Evloghie Ota, care avea
dorinţa fierbinte de a reface mă-
năstirea Râmeţ, ei însuşi fiind
plin de aceeaşi râvnă sfântă. Mă-
năstirea Râmeţ fusese pustiită de
către catolici cu aproape 200 de
ani în urmă şi acum se afla în
ruină, dar era încărcată de un tre-
cut măreţ şi plin de istorie româ-
nească.
Părintele Arsenie se afla sub
umbrirea Duhului Sfânt. La uşa
sa băteau credincioşii şi uneori şi
„domnii” stăpâniţi de necazuri
pentru a-i cere sfatul şi rugăciu-
nea şi se întorceau la casele lor li-
niştiţi şi îmbărbătaţi. Era căutat
de credincioşii din Munţii Apu-
seni; toţi căutau să-l întâlnească
pe „pustnicul” de la care aşteptau
alinare, mângâiere, dezlegarea
anumitor boli şi păcate, sau să
audă sfaturi în legătură cu neca-
zul fiecăruia, precum şi îndru-
mări pentru viitor.

Părintele era plin de bună-
tate faţă de toată lumea. Pentru
fiecare era „un doctor fără de ar-
ginţi”, pentru că nu primea nimic
de la nimeni. Era în tot momen-
tul gata să ajute pe oricine slujind
lui Dumnezeu şi oamenilor, cu
timp şi fără timp. Aceste calităţi
care-l împodobeau pe acest om
minunat au făcut ca el să devină
Părinte încă de pe vremea când
nu era nici preot nici măcar
monah.
Părintele avea o mare evlavie,
o deosebită dragoste faţă de Sfân-
tul Ghelasie. Acesta a fost un ade-
vărat sfânt şi mare făcător de mi-
nuni. A fost egumenul mănăsti-
rii, iar mai apoi, arhiepiscop în
Transilvania, în a doua jumătate a
sec. al XIV-lea. Avea multă răb-
dare, calm şi blândeţe. Aceste vir-
tuţi îl caracterizau pe părintele în
relaţiile cu cei din jur. Ca orice
om drept şi ca un bun creştin care
doreşte să-şi mântuiască sufletul,
lupta împotriva păcatului cu
toată fiinţa sa. Despre trei păcate
vorbea cu mult zel: despre avort,
fumat şi beţie. Femeile care i-au

ascultat predicile despre avorturi
nu cred să mai fi avut curajul de
a mai face un asemenea păcat.
O altă virtute a părintelui
Arsenie era că el niciodată nu ju-
deca pe nimeni şi nu îi desconsi-
dera nici chiar pe duşmanii săi.
Acorda o mare atenţie fiecărui
cuvânt pe care îl rostea. Pentru
sectanţi, Părintele era bici şi pară
de foc şi discuţiile cu ei repre-
zenta un timp pierdut.
Autorul cărţii, Arhim. Nico-
dim Dimulescu, fiind de la vârsta
de 13 ani lângă fratele Aurel, pe
urmă Părintele Arsenie, şi având
posibilitatea să-i cunoască nemij-
locit şi modul de viaţă de o înaltă
trăire duhovnicească îşi amin-
teşte: „era foarte simplu îmbrăcat:
purta un palton rupt la poale,
legat cu o sfoară de cânepă, iar
pantalonii îi erau zdrenţuiţi. îm-
brăcămintea era stropită cu var,
mortar, vopsele, fiind priceput în
multe meserii.
mbla desculţ tot timpul,
hrănindu-se doar cu
zarzavaturi şi fructe. Nu
l-am văzut niciodată stând în
pat, decât când era bolnav. Acest
călugăr avea un duh aparte, căci
simpla lui prezenţă radia ceva
ce-i aducea o fericire nemaiîn-
tâlnită.
La Sfintele Slujbe stătea
smerit întotdeauna într-un colţ
mai întunecos din pronaos. În
Altar nu a intrat decât când a
fost hirotonit preot în Dumi-
nica Tomii a anului 1955, când
a fost chemat să slujească la
Sfântul Altar. Se ruga plângând
şi oricâte ascultări avea, nicio-
dată nu lipsea de la slujbele rân-
duite în mănăstire.
După o perioadă de câţiva
ani petrecuţi în mănăstire, fra-
tele Aurel a primit binecuvânta-
rea stareţului şi a duhovnicului
său de a se retrage „la linişte”, în
pădure. unde se adăpostea în co-
libe pe care şi le făcea singur. Nu
avea pătură, rogojină şi nici pat
de scândură. Dormea pe frunze
sau direct pe pământ ori piatra.
Toi ce avea era desaga cu cărţi de
care nu se despărţea. Nu dădea
nici o importanţă hranei. Toată
viaţa a mâncat numai atât cât îi
trebuia să trăiască.
Părintele Arsenie nu a fost
dat la şcoală, după cum mărtu-
risea: „eu nu am nici o clasă”,

U

dar de citit citea foarte mult şi
tot aşa de bine fie în litere chiri-
lice, fie în latină. Citea mult
Psaltirea. Ceaslovul, Molitvelni-
cul. Numai în genunchi.
Prin anii 1945-1946 părin-
tele a săpat o peşteră în pământ
nu departe de mănăstire. A-
ceastă peşteră s-a păstrat sub de-
numirea de Peştera Pustnicului.
În conştiinţa şi amintirea celor
ce l-au cunoscut îşi amintesc
toţi cu evlavie mai mult de Pă-
rintele Pustnic, decât de Pări-
niele Arsenie.
În anul 1950, Părintele Ar-
senic împreună cu preotul Ghe-
deon Bunescu merg la mănăsti-
rea Poşaga pentru a o deschide
pentru credincioşii din Poşaga
de Sus cu satele Belioara şi Se-
gage, care au intrat sub admi-
nistrarea lor. Aici nu exista lo-
cuinţă. Au cumpărat o şură
veche pe care au demolat-o şi au
construit două chilii.
S-a dus vestea în întreaga
Ţară a Moţilor că s-a deschis
mănăstirea Poşaga, mulţi creş-
tini venind să-1 vadă şi să stea
de vorbă cu „Pustnicul”, despre
care s-a dus vestea că a venit de
la mănăstirea Ranieţ. Se vorbea
tot mai mult despre părintele
Pustnic că are dar de tămăduire
şi că ştie gândul omului. În cei 4
ani cât a stat la Poşaga, tot ce
s-a lucrat aici a fost făcut numai

de mâna lui.
Părintele Ghedeon Bunescu
şi părintele Arsenie au desfăşu-
rat la Mănăstirea Poşaga o acti-
vitate misionară bogată. Acest
lucru nu a fost pe placul regi-
mului comunist, au fost arestaţi,
bătuţi şi chinuiţi de securitatea
din Turda şi Cluj. Li s-a intentat
un proces care a avut loc la Cluj.
Rugăciunile către Mântui-
torul, către Prea Curata Sa
Maică şi către Sfântul Ghelasie
l-au scăpat ca prin minune din
închisoare şi din amară prigo-
nire. Din lipsă de probe, au fost
puşi în libertate. După ce au
scăpat din închisoare a început
un nou val de prigoane şi te-
roare comunistă: alungarea că-
lugărilor de la Mănăstirea Râ-
meţ. O parte din călugări au
ajuns în închisorile comuniste,
însă cei mai mulţi şi-au găsit un
rost la diferite mănăstiri. Toate
acestea se datorau decretului
410.
Părintele s-a dus la casa pă-
rintească din satul Cheia, apar-
ţinând comunei Râmeţ. Tot
timpul pribegiei el nu a încetat
să ţină legătura cu Sf. Mănăstire
Râmeţ care devenise cabană cu
un fel de restaurant unde se ser-
veau băuturi, iar chiliile au de-
venit camere de cazare pentru
turişti.
Cea mai mare parte a tim-

pului său, Părintele o petrecea în
rugăciune la căsuţa lui – o co-
libă –, pe care o construise lângă
casa părintească. Deşi se retră-
sese din valul lumii, oamenii
nu-1 ocoleau, ci îl căutau, cu fel
şi fel de necazuri şi încercări,
Cei dornici să-1 vadă şi să
stea de vorbă cu el îl aşteptau cu
răbdare prin locuri unde ştiau că
vine şi părintele apărea într-o ţi-
nută ponosită, desculţ, cu haine
rupte, dar care ştia de minune să
aline suferinţele, să mângâie şi
să dreagă stricăciunile sufleteşti
şi trupeşti ale celor amărâţi.
Părintele căuta să stea de
vorbă cu fiecare, în felul acesta
toţi se despărţeau de el cu nă-
dejdea împrospătată în sufletul
lor. Sfârşitul vieţii părintelui Ar-
senie a fost asemenea unui sfânt.
Copilul de suflet al părintelui

Arsenie, părintele Nicodim Di-
mulescu, ajunsese stareţ la Mă-
năstirea Crasna. Părintele Arse-
nie i-a făcut mai multe vizite. I-
a plăcut cum este aşezată această
frumoasă mănăstire.
În primăvara anului 1973 s-
a îmbolnăvit grav. A fost între-
bat cum se simte şi răspundea că
ceva mai bine „dar vine el Paş-
tele”; toţi credeau că la Paşti se
va însănătoşi, dar nimeni nu bă-
nuia că odată cu Învierea se va
termina suferinţa lui, va pleca
din această lume. Din Vieţile
Sfinţilor, ştim că numai cei aleşi
se învrednicesc să-şi cunoască
ceasul morţii, ceea ce ne face să
credem cu tărie că Părintele Ie-
romonah Arsenie a fost un
sfânt.
Îi mulţumim Părintelui Ar-
himandrit Nicodim Dimulescu
care ne-a înlesnit a cunoaşte un
mare trăitor, care a dus o viaţă
de pustnic, o viaţă de sfinţenie
în Munţii Apuseni, îi mulţu-
mim că l-a adus pe părintele Ar-
senie în actualitate, printre noi
şi nu a lăsat ca praful uitării să
se aştearnă peste viaţa şi faptele
acestui sfânt al zilelor noastre.
Mitropolitul Antonie Plămă-
deală zicea despre această carte
că o recomandă „mai ales celor
ce se leapădă de lume şi urmează
căile Domnului”.
Ultima parte a vietii Parintele Arsenie Praja
Parintele Arsenie paraseste Rametul - "patria lui" - si se stabileste in Manastirea Crasna pentru totdeauna
In vara anului 1972 Parintele nu a venit la Crasna si nici eu n-am mers la Ramet decat pe la jumatatea lui septembrie, cand l-am gasit la casuta lui. Stand de vorba, mi-a spus ca are ceva probleme cu sanatatea, ceva incercari, dar eu n-am observat nimic deosebit care sa-mi dea de inteles ca ar fi vorba despre o suferinta. Totusi, la despartire, mi-a spus ca prin octombrie sau noiembrie o sa vina la Crasna si poate o sa stea ceva mai mult.
Intr-adevar, pe la jumatatea lui noiembrie, Parintele soseste la Crasna, asa cum sosea mereu, adica fara prea mult bagaj, decat cu nelipsita-i traista cu carti si cu un micut geamantan de carton presat, cu cateva haine de schimb. A stat in Crasna circa doua saptamani, dupa care ne-a spus ca doreste sa mearga in Moldova, la Parintele Pahomie - un calugar de-al nostru din Rimet, la care Parintele tinea mult.
Acolo a stat pana in ianuarie 1973, cand s-a intors la Crasna, spunand tuturor ca este bolnav si, intr-adevar, de data aceasta se vedea clar. A fost instalat intr-o camera din casa mai veche, care se afla pe locul unde acum este construita biserica cea noua. Parintelui ii placea in chilia respectiva, pentru ca fiind mai izolata, avea mai multa liniste. Dupa ce s-a stabilit in aceasta camera, din cand in cand se mai plimba pe afara si venea chiar la biserica, dar dupa un timp n-a mai venit nici la biserica, iar afara iesea foarte putin. Din zi in zi slabea vizibil, iar de mancat, manca tot mai putin, dar nu a fost de acord sa manance ceva de dulce. Singura imbunatatire a meniului a fost acceptarea uleiului in fiecare zi si cate putin vin, un paharut cam de 50 ml. Nu am reusit sa-l convingem sa accepte medicamente sau vizita vreunui doctor. Cand ii aminteam de acestea, ne raspundea: "Nu avem noi aici pe Doctorul cel Mare?" in schimb cerea ceaiuri din diferite plante, cum ar fi busuiocul, menta, maciesul, cimbrul si altele. Mai cerea fructe si uneori folosea dulciuri sau coliva. Se ruga foarte mult stand in picioare sau, in ultimul timp, stand in pat, rezemat intre perne, sau pe spate. De ingenuncheat nu mai putea, cam de cand se intorsese din Moldova de la Parintele Pahomie. In vremea aceea nu eram prea multi la Crasna, dar toti cei care eram, toti il vizitam des, si fiecare cauta sa-i duca ceva sau sa-l ajute cu ceva. De la un timp nu se mai ridica din pat decat pentru nevoile personale, dar si aceasta se intampla destul de rar pentru ca manca tare putin. Deseori ne cerea iertare, zicand ca ne face greutati, ca el nu vrea sa ne supere, dar in situatia in care se afla, unde ar fi putut merge decat la noi? Ne mai spunea sa nu fim ingrijorati si sa nu ne gandim ca o sa ne faca greutati mai mari, pentru ca el are aceasta credinta ca Dumnezeu o sa-i dea putere sa se poarte singur pana la moarte. Intr-adevar, Dumnezeu i-a indeplinit si aceasta dorinta, pentru ca s-a ridicat chiar si in ultima zi de viata.
Atunci cand noi cautam sa-l incurajam, spunandu-i ca se va face bine, el ne raspundea ca numai Dumnezeu stie daca se va mai face bine. Cu alt prilej eu i-am spus ca mai are de trait, intrucat nu este batran, iar el mi-a raspuns ca Sfantul Vasile cel Mare si Sfantul Ioan Gura de Aur n-au fost batrani cand au parasit lumea aceasta, iar Dumnezeu are planurile Sale cu fiecare dintre noi.
O fiica duhovniceasca a Parintelui, care a venit sa-l cerceteze, i-a spus printre altele: "Sa va dea Dumnezeu sanatate, Parinte, ca sa mai aduceti lume la credinta", iar Parintele i-a raspuns: "Sora draga, dupa dumneata, ar fi trebuit ca Sfintii Apostoli si alti sfinti care au increstinat popoare intregi, sa nu moara niciodata". Apoi tot Parintele a adaugat: "Adevarul este ca nici n-au murit, ci au trecut din moarte la viata, si atunci ce mai vrei?"
Acum dorea sa se spovedeasca saptamanal, iar Parintele Ghedeon ii acorda aceasta asistenta. De impartasit se impartasea de doua sau trei ori pe saptamana. El ne anunta de cu seara ca vrea sa se impartaseasca a doua zi, iar la timpul potrivit, preotul care slujea Sfanta Liturghie se ducea cu Sfantul Potir la Parintele, care se impartasea singur, intrucat chilia sa era aproape de Sfantul Altar, deci era usor pentru preotul slujitor.
A venit si postul Sfintelor Pasti, timpul a inceput sa se incalzeasca, iar primavara se facea tot mai simtita, dar Parintele era tot mai slabit. Se vedea ca sufera mult, cu toate ca niciodata n-a acuzat o anume suferinta, in afara de faptul ca simtea o epuizare, un disconfort si o oboseala generala.
Intr-o zi din postul cel mare, stand de vorba cu el, ii zic sub forma de gluma: "Parinte, sa nu mori acum in post, pentru ca nu vreau sa-ti facem pomana cu fasole, ca destul ai postit Sfintia ta si macar pomana sa ti-o facem cu mancare de dulce". Dar Parintele imi raspunde zambind: "Nici o grija, dragul mosului, mie o sa-mi faceti pomana numai cu fripturi si cozonac". Cu toate ca avea o stare atat de proasta, vorbea cu placere cu toti care il vizitau, il asculta cu rabdare si mult interes pe fiecare si gasea cuvintele potrivite in orice problema discutata.
Dupa ce a inceput postul, atunci cand il intreba cineva cum se mai simte, Parintele raspundea tot mai des ca nu prea bine, "dar vine el, Pastile".
Intr-una din zilele lui martie, cand timpul era foarte frumos, fiind soare si cald, l-am ajutat sa iasa putin pe afara la soare si ajungand afara, Parintele imi spune ca este foarte frumos, adevarata primavara "dar vine el, Pastile, si o sa fie si mai frumos". Pe la jumatatea postului mi-a spus: "Mos Parinte, te rog trimite o scrisoare fratelui meu Simion, ca sa vina pana la mine". Obisnuia Parintele sa-mi spuna "Dragul mosului", dar uneori imi mai spunea si "Mos Parinte". Retinut de unele treburi gospodaresti, a trecut o zi sau doua fara sa-i scriu fratelui Simion si, spre mirarea noastra, Simion a sosit si nechemat, iar Parintele s-a bucurat mult. Spunea fratele Parintelui ca cineva il tot indemna sa porneasca la drum si nemaiavand liniste a pornit la drum, trecand mai intai pe la Manastirea Ramet ca sa se intereseze cum poate ajunge la Crasna si dupa informatiile primite a ajuns usor, stiind ca aici se afla Parintele.
Fratele Simion a stat cu Parintele aproape doua saptamani, dupa care s-a intors acasa. Se apropia Pastile mult asteptat de Parintele care tot zicea "vine el Pastile" si am ajuns in saptamana Sfintelor Patimi, cand Parintele parea ca se simte ceva mai bine si se misca mai sigur atunci cand se ridica din pat. Incepusem chiar sa cred ca este posibil ca, o data cu Pastile, Parintele sa se faca bine.
In Vinerea Mare, dupa amiaza, soseste la noi domnul doctor Ioan Maciu, medic primar din statiunea Slanic-Prahova, care a venit sa se spovedeasca. Iar dupa ce s-a spovedit si s-a impartasit, am iesit din biserica si vorbeam de una de alta. Cand i-am spus ca avem un Parinte tare bolnav si ca as dori sa-l vada, dansul a fost de acord, cu multa bunavointa. Explicandu-i cine este Parintele, ii cer voie sa intru eu mai intai, ca sa-l conving sa accepte vizita. Intrand la Parintele, ii spun in graba si foarte hotarat: "Se afla aici un doctor bun si foarte credincios, care a venit de s-a spovedit si s-a impartasit si vrea sa te vada; te rog sa fii de acord", iar Parintele a acceptat fara nici o discutie. Intrand in casa, doctorul a cazut in genunchi in fata Parintelui cerandu-i binecuvantare. Parintele l-a binecuvantat, dupa care doctorul i-a sarutat mana cu evlavie si pe o parte si pe cealalta, fapt ce l-a impresionat pe Parintele si l-a determinat sa fie de acord cu tot ceea ce a spus doctorul. Dupa o examinare sumara, doctorul spune: "Vrem sa va salvam, dar pentru aceasta trebuie sa fiti internat de urgenta in spital". Parintele a fost de acord fara sa stea pe ganduri si am aranjat cu doctorul ca a doua zi, adica in Sambata Sfintelor Pasti, Parintele sa fie prezent la ora 8 in Schiulesti, in centru, de unde va fi luat de o salvare trimisa de spital.
Iesind din chilie si conducandu-l spre poarta, doctorul imi spune ca Parintele se afla pe ultimii 10 metri, ca este anemic in ultimul grad si ca va face tot posibilul sa-l salveze. Dupa plecarea medicului m-am intors si l-am gasit pe Parintele bine dispus, spunand ca doctorul este un crestin adevarat si om al lui Dumnezeu.
Pentru ca pe vremea aceea nu exista un drum de masina intre satul Schiulesti si manastire, a trebuit sa trimit pe cineva in sat de a vorbit cu un cetatean sa vina cu carul cu boi foarte de dimineata ca sa-l ia pe Parintele. A ddua zi, sosind carul, am pus fan mult in car, peste fan am asternut covoare, plapuma si perne, ca Parintele sa nu sufere prea mult din pricina zdruncinaturilor, drumul fiind foarte prost.
Parintele fusese pregatit de cu seara, facand baie, primenit si pregatit pentru spital, iar a doua zi l-am dus pe brate pana la carul cu boi si l-am asezat cu grija, iar carul a plecat spre sat, pe o distanta de 3 km. Aici, conform intelegerii, il astepta deja salvarea de la spital. Pentru ca parintele sa nu fie singur, fara cineva cunoscut langa dansul, am randuit sa-l insoteasca o credincioasa din Muntii Apuseni, o fiica duhovniceasca a Parintelui, pe nume Sofia, care venise la Crasna sa-l viziteze pe Parintele, despre care auzise ca este bolnav.
In jurul orei 10, Parintele a ajuns la Spitalul din Slanic unde, dupa ce a fost internat, i s-a aplicat un tratament de urgenta, dar, spre regretul doctorului Maciu si a celorlalti doctori, starea Parintelui se inrautatea vizibil, iar o data cu venirea serii, a intrat in coma profunda, respirand tot mai greu. Aceasta situatie a durat pana la miezul noptii, cand la bisericile din Slanic au inceput sa bata clopotele pentru INVIERE.
In timp ce clopotele se auzeau foarte clar, sora Sofia s-a aplecat spre Parintele si i-a spus tare in ureche: "Parinte, auziti cloptele de inviere? Hristos a inviat!" Parintele cu ochii inchisi si cu glas stins a zis: Da. Adevarat a inviat Domnul! Acesta a fost ultimul cuvant al Parintelui, pentru ca peste cateva minute si-a dat obstescul sfarsit, tinand in mana lumanarea aprinsa intocmai ca in noaptea de Inviere.
Acesta a fost deci Pastile cel mult asteptat si mult proorocit de Parintele, despre care tot spunea, fara ca noi sa ne dam seama de ce, "Vine el Pastile". Si a venit!...
Atat domnul doctor, cat si ceilalti din personalul spitalului s-au gandit sa nu ne anunte aceasta veste trista chiar in dimineata Pastelui si asa se face ca noi am aflat despre decesul Parintelui de-abia mai tarziu, spre seara, in prima zi de Pasti. Luni, a doua zi de Pasti, Parintele a fost adus la manastire.
Adus de la spital, l-am asezat in Paraclis, unde tot timpul s-au citit rugaciunile cuvenite si a fost privegheat. Am randuit cele pentru inmormantare si am trimis telegrame la neamuri si la cunoscuti, iar pentru ca sa aiba timp sa vina si cei din Muntii Apuseni, s-a stabilit ca inmormantarea sa aiba loc Joi, in Saptamana Luminata. In acest timp au sosit fii duhovnicesti, prieteni, cunostinte si neamuri, printre care si fratele sau Simion din satul natal Cheia si familia Praja Costel din Brasov.
Inmormantarea s-a facut dupa toata randuiala calugareasca, in cimitirul Manastirii Crasna. La slujba inmormantarii au participat multi credinciosi veniti din sat, dar si cei veniti pentru slujoa de a doua zi, vineri, cand se praznuieste Izvorul Tamaduirii, precum si cei veniti special pentru a-l insoti pe Parintele pe ultimul drum.
Cand a fost adus de la spital, Parintele a fost imbracat cu toate hainele calugaresti, dupa cum este randuiala la inmormantarea calugarilor si neavand camasa de calugarie, caci nu si-o luase cand a venit in Crasna, cand l-am imbracat cu camasa mea i-am spus: "Parinte Arsenie, iti dau camasa mea de calugarie, dar, te rog sa mijlocesti la Dumnezeu ca sa-mi ajute sa merg la Sfintele Locuri, ca sa primesc si eu botezul Iordanului scaldandu-ma in el, iar cu camasa aceea sa ma inmormanteze si pe mine. Parintele a primit aceasta conditie, caci mi-a indeplinit dorinta, si chiar in acelasi an, toamna in 13 septembrie, am plecat cu avionul la Ierusalim.
Dupa ce a fost imbracat, asa cum am spus mai sus, l-am pus in sicriu si l-am acoperit pe fata, tot dupa randuiala calugareasca si a fost prohodit asa, cu fata acoperita. Dar ajungand cu sicriul pe marginea gropii, neamurile - in special familia Praja din Brasov - dar si alti cunoscuti, au avut dorinta sa-l vada si au insistat mult sa-l descoperim. Am fost de acord, caci eu insumi doream sa-l mai vad pentru ultima oara, dar ma temeam nu cumva sa fie desfigurat, cu toate ca nu mirosea deloc a mort, chiar daca deja era a cincia zi de cand murise, desi nu fusese imbalsamat. Am ridicat incet camilafca de pe fata Parintelui si, cand am vazut cat de frumos era, i-am descoperit toata fata. Astfel a fost vazut de toti, si chiar fotografiat.
Cu toate ca era o zi frumoasa, soarele mai ascundea cate un nor razlet; cand sicriul a fost dus pe marginea gropii, soarele era acoperit, dar cand a fost descoperit chipul Parintelui, soarele a stralucit de sub nor de parca si el ar fi vrut sa-l mai vada o data. caci a stralucit peste fata lui, facand ca Parintele sa para si mai luminat. Astfel, toti cei ce eram de fata in acel moment am ramas in suflet cu acea imagine a Parintelui, atat de luminoasa, intocmai ca a unui adevarat sfant.
Sfarsindu-se slujba inmormantarii, toata lumea prezenta a fost poftita la masa, iar pomana Parintelui n-a fost cu fasole, ci asa cum a proorocit, cu friptura, cozonac, oua rosii, precum si cu multe alte bunatati pamantesti, cum si el fusese plin de bunatati duhovnicesti.
Parintele nemaifiind printre noi, am inceput sa-l inteleg mai bine, sa pricep mai clar multe din cuvintele lui, cuvinte simple la prima vedere, dar pline de invatatura, de duh, de blandete si mai ales de inainte vedere. De abia acum, intorcandu-ma de la mormant, mi-am dat seama pe cine am pierdut, ca sunt mai singur, si mi-am pierdut Parintele pe care Dumnezeu mi-l daruise in acea memorabila zi de 1 decembrie 1948, inceputul "primaverii" mele printre oamenii lui Dumnezeu.
Parintele nostru bun isi doarme "somnul de veci", asteptand obsteasca inviere, in cimitirul din Manastirea Crasna, alaturi de parintele Ghedeon Bunescu, fratele sau de nevointa. Este strajuit de o Sfanta Cruce din piatra, pe care scrie:
Ieromonah ARSENIE PRAJA
Decedat la 30 aprilie 1973
Etate 63 de ani
Mai jos, pe postamentul crucii sta scris:
"Adevarat, adevarat zic voua: Cel ce asculta cuvantul meu si crede in Cel ce M-a trimis, are viata vesnica si la judecata nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viata". (Ioan, 5. 24)
 Sursa docs.google.com
           crestinortodox.ro

2 comentarii:

  1. am avut bucuria sfanta de a ma reculege la mormantul acestui ,,sfant'' parinte al ortodoxiei romanesti, mormant aflat in curtea sfintei manastiri crasna-prahova. se simpte sfintenia la mormantul parintelui. speram ca va fi canonizat cat mai repede. exista si o carticica scrisa de parintele staret nicodim dimulescu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu as vrea sa ajung.Multumim pentru amabilitate.Doamne ajuta

    RăspundețiȘtergere