Parintele Cleopa Ilie (n. 10 aprilie 1912, comuna Sulița, județul Botoșani - d. 2 decembrie 1998, Mănăstirea Sihăstria)

Cleopa Ilie (n. 10 aprilie 1912, comuna Sulița, județul Botoșani - d. 2 decembrie 1998, Mănăstirea Sihăstria) a fost arhimandrit și stareț la Mănăstirea Sihăstria, fiind un renumit trăitor al credinței ortodoxe.

Parintele Cleopa Ilie - Constantin Ilie, fericitul intru pomenire, s-a nascut in comuna Sulita, judetul Botosani, la 10 aprilie 1912. Parintii sai, Alexandru si Ana Ilie, au fost un exemplu viu de traire crestina, fiind iubitori de Dumnezeu, de Biserica si de copii. Familia Cleopa a fost binecuvantata de Dumnezeu cu zece copii, dintre care doi au murit de mici, iar opt copii (patru baieti si patru fete) au supravietuit.

Parintii sai nu lipseau niciodata de la sfintele slujbe, faceau milostenie, se rugau mult impreuna cu copiii, ducand o viata curata si bineplacuta lui Hristos. Casa lor era ca o biserica, precum povestea Parintele Cleopa: "Aveam o camera toata numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Iar la miezul noptii ne sculam, citeam la Psaltire si faceam sute de metanii. Apoi iar ne culcam.ť"Aici este praznic?". Ca eu am stat la Schitul Cozancea, si acolo era viata de sine: fiecare cu masa lui, cu casa lui. "Mai frate, a zis el, nu este praznic! Aici este viata de obste. Asa stau la masa calugarii, cu totii totdeauna!" Batranul le citea cuvant. El slujea Liturghia si se hranea numai cu Sfanta Impartasanie, aproape douazeci de ani. Numai sambata si Duminica gusta asa, oleaca, de prin castroane. Stiu, pentru ca eu eram bucatar. Dumnezeu sa-l odihneasca, saracul! Tare a mai fost cu frica de Dumnezeu si tare a mai fost cu credinta! M-a calugarit in anul 1937, in postul Sfintei Marii. Imi aduc aminte...

Nu se auzeau la ei certuri, nici cuvinte necuviincioase, nici alte lucruri neplacute lui Dumnezeu, ci viata lor de zi cu zi curgea lin ca o apa dulce de izvor, caci asa se mostenea din mosi-stramosi si asa era traditia crestina in partea locului.

Nu intamplator s-au nascut in aceasta zona, cu randuiala lui Dumnezeu, multi oameni mari, dintre care nu putini calugari, preoti, ierarhi alesi si cuviosi, cum a fost si Sfantul Ioan cel Nou de la Neamt (1913-1960). Intre acestia nu gresim daca il numaram si pe vrednicul de pomenire, parintele nostru duhovnicesc al tuturor, Arhimandritul Cleopa Ilie, cat si pe duhovnicul sfintiei sale, ieroschimonahul Paisie Olaru.

Parintele Cleopa Ilie a fost ales de Dumnezeu de la nastere pentru a povatui duhovniceste si a mangaia atat pe calugari si preoti, cat si multimea credinciosilor. Prea cuviosia sa era duhovnicul si povatuitorul de obste al tuturor celor ce-i cereau rugaciunile si voiau sa urmeze lui Hristos. A fost o binecuvantare a lui Dumnezeu pentru intreaga noastra tara.

Casa parinteasca in care s-a nascut arhimandritul Cleopa Ilie era ca o biserica vie, dar nu o inlocuia pe cea din sat, unde slujea incepand cu anul 1877, vestitul preot de atunci, Parintele Gheorghe Chiriac. Caci, precum spunea insusi Cuviosia sa, locuitorii din satul Sulita ascultau de preotul lor ca de insusi Hristos si nimic nu faceau fara sfatul si binecuvantarea lui. De aceea, viata de zi cu zi era linistita, biserica era plina de credinciosi, iar copiii, foarte numerosi, formau podoaba satului.

Parintele Cleopa Ilie - Constantin - o viata daruita lui Hristos si oamenilor

Parintele Cleopa Ilie s-a nascut la 10 aprilie 1912, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru Ilie. El a urmat scoala primara de sapte ani in satul natal. Avea o memorie cu totul deosebita, asemanandu-se mamei sale. Trei ani de zile a facut ucenicie duhovniceasca impreuna cu fratii sai la schimonahul Paisie Olaru, pustnic in Schitul Cozancea.

In anul 1929, la inceputul lui decembrie, a intrat in obstea Schitului Sihastria, impreuna cu fratele sau mai mare, Vasile Ilie. Dupa trei zile de ispitire la poarta schitului, au fost primiti in obstea de la Sihastriei, in ziua Sfantului Ierarh Spiridon, la 12 decembrie. De aceea Parintele Cleopa avea mare evlavie la Sfantul Ierarh Nicolae, patronul bisericii din satul natal, si la Sfantul Ierarh Spiridon.

Pana in anul 1935, Constantin - Cleopa a pascut oile Schitului Sihastria, impreuna cu alti frati. Apoi este luat in armata in orasul Botosani. Se reintoarce la schit in toamna anului 1936 si este tuns in monahism la 2 august 1937, primind numele de Cleopa. Dupa aceasta face ascultare la oile schitului pana in vara anului 1942, impreuna cu parintii Galaction Ilie si Antonie Olaru.

In iunie 1942 este adus in schit si numit loctiitor de egumen, intrucat staretul Ioanichie Moroi era greu bolnav. In anul 1944, la 27 decembrie, monahul Cleopa este hirotonit ierodiacon, iar la 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de episcopul Galaction Cordun, pe atunci staret al Manastirii Neamt. Dupa aceasta data este numit oficial egumen al Schitului Sihastria.

In anul 1947, Schitul Sihastria, numarand peste 60 de vietuitori, a fost ridicat la rang de manastire, iar Protosinghelul Cleopa Ilie este facut arhimandrit, cu aprobarea Patriarhului Nicodim. In anul 1948, fiind urmarit de organele politice de atunci, se retrage pentru, sase luni in padurile din jurul Manastirii Sihastria.

In anul 1949, la 30 august, arhimandritul Cleopa Ilie este numit staret al Manastirii Slatina - Suceava si se transfera acolo cu 30 de calugari din obstea Manastirii Sihastria, in urma deciziei Patriarhului Justinian. In locul sau este numit staret Protosinghelul Ioil Gheorghiu.

La Manastirea Slatina, parintele intemeiaza o obste care a ajuns la peste 80 de vietuitori. Intre anii 1952-1954, fiind urmarit de securitate, se retrage in Muntii Stanisoara, impreuna cu ieromonahul Arsenie Papacioc. Dupa mai bine de doi ani de viata pustniceasca, amandoi au fost readusi in Manastirea Slatina, la porunca Patriarhului Justinian.

In anul 1956, parintele Cleopa revine la metanie in Manastirea Sihastria, iar in primavara anului ,1959, se retrage pentru a treia oara in Muntii Neamt, unde se nevoieste mai bine de cinci ani de zile. In toamna anului 1964 revine in Manastirea Sihastria, ca duhovnic al intregii obsti, si povatuieste fara intrerupere atat calugari, cat si mireni, timp de 34 de ani, pana la 2 decembrie 1998, cand isi da duhul in bratele lui Hristos.

Parintele Cleopa Ilie - Cuvantul de pe urma al parintelui

- rostit catre obstea Manastirii Sihastria, in trapeza, la 1 martie 1998 -

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.

Prea Cuvioase Parinte Staret, Prea Cuviosi Parinti si frati, asa cum va vad aici, dragul mamei, asa, pe toti, sa va vad la rai, in bucuriile fara margini ale raiului, caci toti sunteti in slujba Mantuitorului si a Maicii Domnului, si fiecare, saracul, face ascultare in directia lui, unde este pus.

Tare imi este drag cand va vad! Dar pe multi nu va cunosc. Eu vin rar pe aici. Am atata lume pe capul meu acolo si sunt bolnav. Dar mai cunosc din ei, care vin la marturisire si care sunt mai vechi. Eu doresc ca toti, toti sa mergeti la bucuria cea vesnica si nici unul, Doamne fereste, la munci.

Dragii mei parinti si frati, sa stiti ca Biserica este mama noastra spirituala. Ea ne-a nascut pe noi la botez prin apa si prin Duh. Ati auzit ce spune Sfantul Apostol Pavel: ati luat darul infierii in baia nasterii de-a doua si al innoirii Duhului Sfant. De atunci suntem toti fii dupa dar ai lui Dumnezeu, de cand ne-am botezat in numele Preasfintei Treimi.

De aceea va rog din toata inima sa iubiti Biserica, mama! Sa va fie draga Biserica si, cat puteti, ziua si noaptea sa mergeti la sfintele slujbe. Care sunt mai batrani si nu pot saracii, sa stea mai putin. Care sunt tineri pot sa stea mai mult, pentru ca pravila Bisericii imbogateste memoria fiecaruia si darul Preasfantului Duh vine asupra aceluia care asculta cu evlavie sfintele slujbe ale Bisericii.

Dragii mei, eu pacatosul si nevrednicul sunt batran, 86 de ani, sase operatii, mana dreapta mi-e rupta, am stat in ghips 32 de zile, maine-poimaine imi veti canta Vesnica pomenire! Ce sa mai astept? Psalmul 89 spune clar: Anii lor sunt saptezeci de ani, iar daca vor fi in putere optzeci de ani. Iar la stihul unsprezece spune asa: Ce este mai mult decat acestia, osteneala si durere! Eu am intrat in anii durerii. Am imbatranit, optzeci si sase de ani implinesc acum, pe zece aprilie.

Dragii mei parinti, va rog din toata inima, care aveti dragoste si puteti, sa nu ma uitati la rugaciune. Sa ma pomeniti! Eu am dragoste cand va vad pe toti in slujba Mantuitorului si a Maicii Domnului. Asa sa va vad la rai, dragul mamei, pe toti! Toti sunteti in slujba Mantuitorului si a Maicii Domnului.

Manastirea noastra este o manastire cu randuiala canonica: nu se mananca carne, spovedania este la vreme, slujbele merg dupa randuiala Sfantului Sava. Cand am venit eu aici am gasit paisprezece parinti, incaltati cu opinci, cu barbile pana la brau, cu metanii de lemn in mana. M-a adus fratele meu Vasile. Cand am venit aicea aveam cincisprezece ani jumatate, nu stiam...

Si cand am vazut la masa calugarii toti, si staretul, batranul, citea cuvant de folos in capul mesei, de la Sfantul Teodor Studitul, eu am intrebat pe fratele:

Era un parinte, Nicolae Gradinara, cu barba mare, poate l-ati apucat unii. El a zis, cand m-a dus in fata altarului: "Prea Cuvioase parinte, sa-i punem numele Cleopa, ca nu avem nici un Cleopa aici!". Si batranul a pus mana pe foarfece si Cleopa mi-a zis. Asa a fost scris!

Dumnezeu sa-i odihneasca! Am pomelnicul acasa, al tuturor celor ce au murit aici; am si episcopi si patriarhi, cati sunt. Cat mai am o scanteie de viata ii pomenesc in fiecare zi! Dar va rog, dragul mamei, pe toti, sa nu ma uitati in sfintele voastre rugaciuni! Si asa cum va vad aici sa va vad la rai, in bucuria cea vesnica, fara margini!

Mila Preasfintei Treimi si acoperamantul rugaciunilor Preasfintei Maicii lui Dumnezeu si ale tuturor sfintilor, sa fie cu voi cu toti, dragii mei, si pe toti sa va duca la rai. Amin.

Arhimandritul Dometie Manolache (15 octombrie 1924 - 6 iulie 1975)

 

Arhimandritul Dometie Manolache (15 octombrie 1924 - 6 iulie 1975) a fost un mare duhovnic şi părinte duhovnicesc român al secolului XX.

Părintele Dometie s-a născut în satul Mărculeşti, la poalele Munţilor Pănătău (judeţul Buzău) la 15 octombrie 1924. A fost cel de-al patrulea din doisprezece copii ai unor părinţi evlavioşi şi muncitori care l-au crescut prin truda braţelor, în frica de Dumnezeu, în ascultarea şi respectul celor mai mari, cu simţul răspunderii şi al muncii.
        Arhimandritul Dometie Manolache a fost, asa cum afirma Parintele Dumitru Staniloae, „un erou al credintei, un suflet de mare sfintenie si puritate“. S-a nascut in satul Marculesti, la poalele Muntilor Panatau (jud. Buzau), in 15 octombrie 1924. A fost cel de-al patrulea din cei doisprezece copii ai unor parinti evlaviosi si muncitori, care l-au crescut prin truda bratelor, in frica de Dumnezeu, in ascultarea si respectul celor mai mari, cu simtul raspunderii si al muncii.

Parintele Dometie a simtit chemarea lui Dumnezeu inca de copil. Cele sase clase primare le-a absolvit la Tirlele-Filiu. In anul 1937 s-a inscris la Seminarul Teologic din Buzau, pe care l-a absolvit in 1945 ca sef de promotie. In acelasi an s-a inscris la Institutul Teologic din Bucuresti, iar in anul 1949 a fost declarat licentiat in Teologie, in urma prezentarii tezei de licenta Marturisirea Ortodoxa a lui Petru Movila, notata cu calificativul „Exceptional“. Hirotonit preot la 6 august 1949, in Manastirea Hodos - Bodrog, Parintele Dometie primeste duhovnicia in Catedrala Episcopala din Arad, prin Episcopul Andrei Mageru. Pe data de 14 septembrie primeste chipul ingeresc la Manastirea Prislop, in acelasi timp cu colegul sau de facultate, viitorul Mitropolit Antonie Plamadeala, avandu-l drept nas de calugarie pe Parintele Arsenie Boca. Desi avea doar 25 de ani, patruns adanc de responsabilitatea luata inaintea lui Dumnezeu, a respectat cu strictete cele trei voturi monahale, aplicandu-le in mod consecvent, fara sovaire, in duh de smerenie si jertfa totala. Ramane la Prislop pana in 18 mai 1952, cand se transfera la Manastirea Afteia - Cioara.

A intampinat multe dificultati pana sa ajunga ca duhovnic la Ramet, atat din partea Prea Sfintitului Antim, care nu dorea ca el sa plece din Eparhie, cat si din partea Prea Sfintitului Nicolae al Clujului, care cunostea salbaticia tinutului de la Ramet si saracia locuitorilor. Abia la 1 martie 1959 este numit preot - duhovnic la Manastirea Ramet si parohia Ramet-Sat. In primii ani ai injghebarii manastirii, Parintele si cele 40 de vietuitoare au indurat multe neajunsuri: chilii putine, un atelier necorespunzator, lipsa hranei, a imbracamintii si a medicamentelor. In anul 1960, luna mai, in urma decretului 410, maicile au fost nevoite sa plece pe la casele parintilor sau sa lucreze in lume, manastirea fiind desfiintata. Pribegia a durat pana in 1969, timp in care cea mai mare parte din ele au lucrat intr-o sectie de covoare ce apartinea Cooperativei Record din Aiud. In tot acest timp, Dometie si-a intarit obstea risipita in tara, iar maicilor din Aiud le-a cumparat doua case in care sa locuiasca impreuna. Manastirea Ramet a fost transformata in cabana si bufet, maicile reusind sa se intoarca initial decat ca persoane civile, fiind chiriase si locuind impreuna cu turistii.

Semne si minuni ale unei scurte vieti

Despre minunile si faptele de seama ale lui Dometie, Parintele Varsanufie istoriseste: „Eram amandoi chemati la o cununie in Loman si mergeam prin padure. Eu eram obosit, caci nu prea dormisem in acea noapte, si am ramas mai la urma, cu Parintele Dometie, cam la vreo 150 de metri in fata mea. La un moment dat s-a strecurat printre oameni, a venit la mine, si m-a intrebat: «Esti obosit?». I-am raspuns ca da. Atunci a zambit, si-a pus mana peste mine. Apoi a plecat. Si, in clipa aceea, mi-a disparut toata osteneala, simtindu-ma atat de usor, incat am mai continuat drumul inca vreo 15 kilometri“. Parintele Dometie povestea maicilor de la Ramet: „Era prin 1949, pe cand ma aflam la Manastirea Prislop. Citeam Acatistul Sfantului Spiridon si, pe la condacul al VI-lea, am simtit in gura o dulceata mai dulce ca mierea, ceva inexprimabil. Dulceata aceea a durat o luna intreaga si a disparut doar in clipa in care am destainuit aceasta poveste“.

Parintele Dometie s-a ocupat si de restaurarea bisericii vechi si a ajutat la infiintarea muzeului. Pe langa activitatea administrativ-gospodareasca, Parintele Dometie a acordat o importanta deosebita si studiului. In anul 1972 s-a inscris la cursurile de doctorat in Teologie, la Institutul Teologic din Bucuresti, pe care le-a terminat cu media 10, cu o luna inainte de sfarsitul sau fulgerator. A murit intr-o duminica, pe data de 6 iulie 1975. In cuvantul rostit la inmormantarea sa, Prea Sfintitul Emilian sintetizeaza personalitatea duhovniceasca a Parintelui: „Teolog distins, parinte duhovnicesc, spirit de inalta jertfelnicie, altruist, gospodar de o mare capacitate... si-a dat necontenit silinta pentru a imbogati, largi si aprofunda, in toate fibrele fiintei pastoritilor sai, constiinta daruirii de sine pentru interesele obstei, pilda dandu-se, din belsug, ca unul care toata viata a ars pentru ideea daruirii de sine... Cel mai viu si mai frumos omagiu pe care i-l putem aduce este sa-i urmam indemnurile, dar mai ales pilda vietii sale, dupa puterile noastre“.