Daca vreti sa-mi transmiteti ceva astept mail al avramconsult@gmail.com, numele meu este Avram Marian.Doamne ajuta!

luni, 7 noiembrie 2011

PARINTELE IOAN SABAU ( 1914 - 2005 )

PARINTELE IOAN SABAU,
�PATRIARHUL HUNEDORENILOR�
Exista o localitate care n-a fost inclusa pe nici o harta si in nici un index din Romania pana in anii �90, pentru ca in ea traia un om periculos regimului comunist: parintele Ioan Sabau. Satul se cheama Folt si se afla pe dreapta Muresului, nu departe de Orastie. Spun oamenii de aici ca pana a venit preot parintele Ioan la ei in sat, niciodata n-au putut sa-si cultive holdele, din cauza mistretilor ce navaleau toamna. Pentru rugaciunile lui, insa, si in ziua de azi campurile sunt bine lucrate, desi in satul vecin, Bobalna, de exemplu, mistretii dau navala la fel ca odinioara!
Parintele Ioan Sabau a fost, inainte de orice altceva, Preot. A fost unul dintre acei putini preoti pentru care, atunci cand te intamplai sa te-ntalnesti cu el pe cale, treceai drumul si-i sarutai cu evlavie dreapta cu care binecuvanta!
S-a nascut chiar in satul Folt, in 20 octombrie 1914, si a trecut la cele vesnice in 16 februarie 2009, intr-o zi de luni. Orfan de tata de la 10 ani, a studiat Teologia la Cernauti (1935), unde s-a imprietenit cu parintele Adrian Fageteanu (pe care-l considera �un sfant�, dupa cum mi-a marturisit fiica lui), s-a insurat cu o bucovineanca, apoi a fost hirotonit preot in �cea mai vaduvita parohie� pe care o avea mitropolitul Nicolae Balan: Ceru Bacainti. De unde a fost mutat in Renghet, langa Geoagiu (pentru ca era o parohie cu probleme: erau foarte multi concubini!), si izolat mai apoi in satul sau natal. A facut puscarie pentru credinta si �a stat in inchisoare pentru neamul lui� sub trei regimuri politice: ca antimonarhist sub Carol al II-lea, ca antidinastic pe vremea regimului lui Antonescu, iar ca anticomunist a facut sase ani de temnita grea la Aiud, restul la Gherla si Deva. �Abia in inchisoare mi-am inceput misiunea preoteasca. Acolo am inteles, nu teoretic, ci pe viu, ca preotia nu e o meserie, ci o smulgere din iad a oii ratacite. Acolo am invatat sa ma rog si tot acolo am simtit dependenta de Dumnezeu, pentru ca totul atarna de Dumnezeu si toate veneau de la El�.
Parintelui Oprea Craciun de la Cincis � si el un �locuit de Dumnezeu� prin temnitele comuniste � ii spunea ca �nu noi am fost inchisi. Tinta lor era Dumnezeu. Pe El Il tarau, de fapt, prin tribunale si celule�. Asa au ajuns temnitele �ferestre catre Cer�, pentru ca, de fapt, ele au fost �asalturi ale iadului catre Dumnezeu�. Si cu toate acestea, parintele Ioan a considerat ca s-a �hodinit cat a fost in inchisoare. Dumnezau o vrut asa. Nu m-au invatat scolile si cartile cat de multe m-a-nvatat puscaria. Erau oameni foarte credinciosi acolo. De la ei am invatat in inchisoare psalmii si Evanghelia dupa Ioan pe de rost�.
Parintele Ioan Sabau a fost primul om care a reusit sa ridice o biserica in regimul comunist: in 1958, la Vinerea, in judetul Alba. Cei ce au trait acele vremuri stiu ce insemna sa aduni peste 10000 de oameni la sfintirea bisericii si sa slujesti cu un sobor de 120 de preoti in timpurile lui Dej. Regimul l-a rasplatit imediat pentru asta cu 8 ani de temnita grea, pentru ca a slujit in biserica cu �trei mitraliere�! Asta dupa ce toate incercarile lor de a zadarnici tarnosirea bisericii au dat gres � desi adusesera Teatrele de Papusi si de Estrada din Deva, pe cel Dramatic din Petrosani, echipe de fotbal din Bucuresti ca sa joace cu cei din Cugir, dupa ce au taiat noaptea limba clopotului, au bagat zahar in generatorul de curent electric si au aruncat toata mancarea pregatita pentru pelerini in drum! Dar el zicea: �Puneti pe Dumnezeu deasupra si veti vedea ca biruiti!�.
Parintele a fost o definitie a smereniei, pentru ca dupa atatea suferinte indurate din partea lor, i-a iubit pe oameni si i-a considerat pe absolut toti mai buni ca el! �Poporul insa l-a iubit mult, pentru ca-l vedea nefatarnicit� si nu-l invata ceea ce el nu facea. �Niciodata n-a predicat despre apa si sa bea vin�, a spus un fiu duhovnicesc al lui, parintele Vasile Vlad, iar �viata lui a fost preotia lui si preotia lui n-a fost alta decat viata lui�. Parintelui Vlad i-a incredintat si ultimile lui cuvinte, cand l-a intrebat:
- Voi aveti puncte cardinale? Voi stiti incotro mergeti? Stiti inspre ce indreptati tineretul si poporul?
- Puncte cardinale in haos, parinte? Oare pentru ce credeti ca va caut?
- Mai, voi aveti datoria sa vedeti vremile! Sa stiti istoria. Pentru ca noi am infundat puscariile nu pentru ca ne-au inchis comunistii, ci pentru ca asta era masura lui Dumnezeu fata de masura istoriei! Iar voi va trebui sa dati masura lui Dumnezeu fata de vremurile de acum!
Pentru ca a fost cu adevarat Preot a fost foarte iubit si cautat de catre preoti pentru indrumari si, lucru minunat, n-a fost niciodata zavistuit de vreunul dintre ei!
Bolnav si imbatranit in bine, parintele n-a rostit niciodata in viata cuvantul �nu� la vreo chemare duhovniceasca. Ardelenii il tin tare bine minte pe cand le predica la Oasa, Afteia, Prislop, sau oriunde altundeva era adus, cu perfuziile dupa el! Mi-au aratat si fotografii pe telefonul mobil cu el la 94 de ani, invelit intr-o sanie cu care l-au coborat de la Margineni, din munte! �Vreo 3000 de oameni am plans cand ne-o cuvantat parintele! Si ne-o spus sa credem in minuni, ca pentru credinta Dumnezau face minuni. Si sa-L ducem pe Dumnezau din minte la inima si nu invers, cum au facut cei din Apus. Ca ei or crezut ca pot explica totul cu mintea, da� mintea nu accepta minunile! Si asa s-or pierdut credinta!�.
Asa traieste si astazi parintele in inimile ardelenilor. Care ardeleni veniti cu dragoste din cateva judete, au plans si la parastasul de un an de lipsa din viata pamanteasca a parintelui Ioan Sabau, dimpreuna cu IPS Andrei de Alba Iulia si PS Gurie de Hunedoara, parintele Vlad Vasile, preotul paroh Oliver si celelalte cateva zeci de preoti adunati la mormantul cuviosului.
Dumnezeu sa-l mangaie, sa-l rasplateasca si cu dreptii sa-l numere!









In satele hunedorene, doi preoti sunt vestiti pentru credinta lor pastrata demn si raspicat deasupra legilor comuniste. Sunt „Oamenii lui Dumnezeu”. In satul Folt, isi duce viata si acum preotul Ioan Sabau. Nascut la 20 octombrie 1914, devine paroh in localitatea Vinerea din judetul Alba. Este condamnat prin sentinta 105/1959 a Tribunalului Militar Brasov la opt ani de inchisoare pentru “uneltire prin agitatie”. A trecut prin inchisorile de la Aiud si Gherla. Eliberat in 1964, a devenit paroh in comuna Bobalna, judetul Hunedoara, de unde s-a pensionat in 1986. Chiar si asa a slujit in biserica din Folt pana anul trecut, cand sanatatea nu i-a mai permis truda in biserica. Povestite de el, faptele din inchisori te cutremura. Era intemnitat la Deva in 1949, in celula a patra de la ultimul etaj. Era primavara, venea Pastele, iar preotul si-a facut datoria de parinte crestin: “De Pasti, detinutii au cantat «Hristos a inviat!». Atunci, omul securitatii, maiorul Mohoreanu s-a infuriat si a urlat «Bestie de popa! Aici iti putrezesc oasele! Tu ai organizat acest huliganism!». Parintele era amenintat cu procesul si se gandea ce se va intampla cu toti: «M-am rugat lui Dumnezeu sa iesim teferi din asta. Era ziua de Pasti. Si chiar atunci Dumnezeu l-a oprit sa mai faca rau. Era bolnav si a murit in ziua aceea, pe loc, la mai putin de o ora dupa ce ma amenintase. A fost inmormantat de comunisti cu onoruri mari, dar nici mort Dumnezeu nu l-a iertat: nu se stie cum, dar au luat foc toate coroanele - erau mai mult de o suta - si focul a cuprins cimitirul de s-au speriat pompierii ca arde Deva.” Dupa zeci de ani, preotul a aflat ca maiorul s-a sinucis pentru ca sefii sai aflasera ca in inchisoare s-a cantat “Hristos a inviat”. Credinciosii din satul Cincis il au si ei pe preotul Craciun Oprea. Student la Academia Teologica din Arad, a fost arestat in 1948 si condamnat la inchisoare de Tribunalul Militar Timisoara, pentru uneltire contra ordinii sociale. O parte din detentie a executat-o la penitenciarele Arad, Oradea, Timisoara, Pite sti, (supus actiunii de “reeducare”), Gherla (camera 107) si lagarul Peninsula. Dupa eliberare, a slujit in satul Hasdau, comuna Toplita si acum predica in satul Cincis din comuna Teliucu Inferior.
CARTEA MARTIRILOR DE LANGA NOI
La Deva, pomenirea a 1975 de ani de la moartea si invierea lui Hristos a fost marcata printr-un “Targ de carte religioasa si carte de condamnare a totalitarismului”, organizat de Asociata “Suprema Recunostinta”. Deschiderea targului s-a facut printr-o dezbatere avand ca tema “Biserica impotriva comunismului” la care au participat numerosi clerici, profesori, elevi si cativa dintre cei incarcerati in temnitele comuniste, inclusiv parintele Ioan Sabau. Vedeta dezbaterii a fost volumul “Martiri pentru Hristos, din Romania in perioada regimului comunist”, volum prezentat de dr. profesor universitar Ionel Popescu de la Facultatea Teologica din Timisoara. Cartea care cuprinde biografiile a 241 de martiri (207 ortodocsi, 30 romano-catolici si 4 apartinand bisericii evanghelice), episcopi, profesori si studenti, preoti si calugari, dar si mireni, reprezentanti ai laicatului, filozofi, avocati, tarani, toti cei care nu au renuntat la credinta si s-au razvratit impotriva sistemului. Din acest prim volum lipsesc martirii greco-catolici pentru ca documentarea nu s-a terminat la timp. “Este o carte document despre jertfa preotilor si mirenilor depusa pe altarul bisericii, sunt sute de pagini care vorbesc despre jertfele celor care au luptat impotriva regimului ateu. Este, de fapt, primul martirologiu ecumenic din Europa», spune Ionel Popescu. Acest prim „martirologiu crestin” romanesc este rezultatul unor cercetari care au durat peste trei ani, realizate in colaborare de bisericile Ortodoxa Romana, Romano-Catolica si Evanghelica. Cartea a fost realizata cu sprijinul Fundatiei Sfantul Gerhard din Stuttgart, Germania, de pe langa Episcopia Romano-Catolica de Rottenburg, fundatie constituita de svabi dunareni fugiti din Romania comunista si lansata de Patriarhie in 2007, in Saptamana Mare.
MAMA RUSIA, IMPOTRIVA CRESTINISMULUI
Dupa prezentarea Raportului Tismaneanu, discutiile despre lupta si dizidenta anticomunista s-au reluat cu putere, dar se vorbeste extrem de mult despre disidenta celor fara o zi de inchisoare, societatea uitand de sacrificiul sutelor de mii de detinuti cu adevarat anticomuni sti. Lucrarea „Martiri pentru Hristos…” releva adevaratul caracter al regimului comunist: de sistem supranational, anticrestin, antiuman, antinational, impus popoarelor prin forta militara a imperiului sovietic si prin forta ideologic-represiva a internationalelor comuniste. Acestui monstru care urmarea eliminarea dumnezeiescului din om i s-au opus destui preoti si teologi si luptatori anticomuni sti, de la simpli tarani, la universitari. Impunerea regimului comunist de sorginte sovietica, in anul 1945, a adus dupa sine restrictionarea drastica a libertatii religioase din Romania. Noul cadru juridic si de exercitare a misiunii bisericesti din Romania era preluat dupa modelul sovietic. Atunci cand Stalin i-a chemat pe ierarhii ortodocsi care supravietuisera gulagului sovietic si i-a repus in posturile ocupate odinioara, cu rolul declarat de a sustine moral si chiar material razboiul impotriva Germaniei naziste, lumea libera asista la o schimbare fundamentala in relatia dintre regimul comunist si Biserica Ortodoxa Rusa. Reactia imediata a celor din lumea libera a fost, desigur, negativa, sustinandu-se ideea ca ar fi vorba de o Biserica „comunizata” de Stalin, un fel de marioneta, prin care acesta arata Occidentului ca in URSS se respecta libertatea religioasa. In realitate, relatia dintre cele doua puteri se schimbase: Biserica traia minimum de existenta, intr-o societate care il nega pe Dumnezeu si propaga in mod vadit ateismul. Pentru regimul sovietic, biserica era un simplu instrument de control si manipulare.
BISERICA SUB COMUNISTI
Pentru regimul comunist, ideologia atee arata clar: „Religia este un opiu al popoarelor”. In perioada interbelica, Biserica Ortodoxa Romana s-a manifestat deschis impotriva persecutiei religioase din Rusia sovietica. In martie 1930, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane dadea o circulara prin care cerea slujitorilor si credincio silor sai sa inalte rugaciuni catre Dumnezeu, pentru crestinii prigoniti peste Nistru. S-au pregatit chiar misionari pentru reevanghelizarea Rusiei pustiite de ateism, in eventualitatea unei caderi a regimul sovietic. Mai mult, in vremea celui de-al doilea razboi mondial, Biserica Ortodoxa Romana a desfasurat poate cea mai importanta misiune religioasa din istoria sa, cea a recrestinarii Transnistriei, teritoriul dintre Nistru si Bug, administrat de statul roman intre 1941-1944. Instalarea regimului comunist prin Guvernul lui dr. Petru Groza, in 6 martie 1945, gasea Biserica Ortodoxa Romana intr-o pozitie defensiva: noul regim politic intampina probleme cu acomodarea Bisericii la modelul sovietic, ce trebuia preluat si aplicat in cele mai mici detalii. Fidelitatea comuni stilor romani devenise atat de exagerata, incat, in mediul teologic ortodox din 1946-1947, circula zvonul ca Patriarhia romana va fi desfiintata si va fi preluata sub o jurisdictie moscovita. Aplicarea modelului sovietic presupunea un mare control asupra conducerii biserice sti asa ca guvernantii incearca reorganizarea ierarhiei ortodoxe. Regimul a cautat sa puna sa-i invrajbeasca pe clericii inferiori cu cei superiori dupa principiul “divide et impera”, metode la care se adaugau presiuni de ordin financiar, la care Biserica Ortodoxa Romana era obligata sa cedeze. In conformitate cu articolul 33 din Legea cultelor din 1948, Ministerul cultelor putea scoate de la salarizare pe un cleric care avea „atitudini antidemocratice”.
PAGINI NEGRE ALE ISTORIEI
Represiunea impotriva slujitorilor Bisericii era de fapt o noua persecutie, o revenire la vremurile de prigoana din vremea Imperiului roman. Lagarele initiate odinioara de regele Carol al II-lea erau acum redeschise, iar altele noi amenajate, la Targu Jiu, Caracal, Lugoj sau Slobozia. Arestarile si internarile in lagare au durat pana in toamna lui 1945: in octombrie 1945, la Bucuresti, avea sa se desfasoare Congresul cultelor din Romania, manifestare care trebuia sa exprime libertatea religioasa, dobandita dupa instalarea guvernului Petru Groza si atasamentul cultelor la politica promovata de comunisti. Valuri de arestari au avut loc in timpul alegerilor din noiembrie 1946, sau pe fondul procesului intentat lui Iuliu Maniu, in 1947, cand majoritatea slujitorilor ortodocsi au refuzat sa infiereze de la altar pe fostul sef al taranistilor romani. Dupa instalarea definitiva a regimului comunist in 1948, Bisericii i se permitea sa-si desfasoare misiunea numai intr-un spatiu liturgic bine precizat, cum era lacasul de cult, desi ochii vigilenti ai Securitatii isi faceau simtita prezenta si aici. De asemenea, toate publicatiile bisericesti intrau la tipar numai cu aprobarea Ministerului cultelor. Religia a fost scoasa din scolile de stat in august 1948 si toate eforturile patriarhul Justinian si ale ierarhilor pentru educarea tineretului in biserici au fost sortite esecului.
Parintele Craciun Oprea n-a vrut sa renunte la credinta, iar comunistii l-au pedepsit
DE LA SUTANA, LA ZEGHE
Pentru un control mai riguros asupra unei parti a credinciosilor crestini din Ardeal, regimul comunist a trecut la campania de readucere a greco-catolicilor la Ortodoxie, iar initiativa a fost desavarsita la 1 decembrie 1948, cand, in Monitorul Oficial, s-a publicat legea de desfiintare a Bisericii greco-catolice. Opozitiilor Sinodului, partidul le raspundea cu valuri de represiune: in noaptea praznicului „Adormirii Maicii Domnului” din 1952, printr-un simplu ordin de cabinet al ministrului Afacerilor Interne, sute de preoti care avusesera functii de decizie in institutiile Bisericii au fost retinuti, anchetati si trimisi la Canal, in injositoarea “brigada a hotilor”. Alti slujitori au fost arestati doar pentru faptul ca erau etichetati “chiaburi” de catre organele locale de partid, iar o categorie aparte a fost reprezentata de cei care au sprijinit rezistenta armata anticomunista din munti. Acuzatiile erau incadrate in vechiul Cod penal al regelui Carol al II-lea, din 1936, cu celebrul articol 209 „uneltire contra ordinii sociale” dedicat legionarilor, dar si in alte legi, precum Decretul regal 856/1938, privitor la „siguranta in stat”. In anii `50, comunistii aveau sa mai adauge articolul 193, pentru faptele, considerate penale, savarsite inainte de 23 august 1944, cu sintagma „activitate intensa contra clasei muncitoare”. In inchisorile comuniste, viata religioasa a capatat un tablou de catacomba: preotii arestati savarseau slujbe, incurajandu-i si dandule colegilor de suferinta incredere in ajutorul divin . In perioada 1958-1959, au fost arestati cei din jurul patriarhului, dar si multi preoti care “unelteau” impotriva regimului. Acesti clerici au fost „demascati” ca „ascultau posturile straine de radio”, comentand negativ, ca tineau „sedinte legionare”. Simpla calitate de a fi credincios sau teolog insemna a fi legionar: “Esti legionar pentru ca esti teolog si, fiind teolog, esti anticomunist, iar a fi anticomunist inseamna a fi legionar.” Pentru aceste „culpe” s-au dat pedepse grele, intre 10-25 ani de temnita grea. ntre 1963-1964, statul comunist, in dorinta de promova o destindere pe plan international, i-a gratiat pe toti detinutii politici, dar a incercat sa-i reeduce, pentru lumea socialista care aparuse intre timp.
 sursa:replicahd.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu