Dionie Ignat ( 1909 -12 mai 2004 )

Parintele Dionisie Ignat - Dumitru - s-a nascut in anul 1909, in comuna Vorniceni, judetul Botosani, intr-o familie de simpli agricultori. Tatal acestuia, Ioan, un om foarte credincios, moare de tanar, tanarul Dumitru ramanand astfel orfan pana si de amintirile legate de tatal sau, fiind prea mic la acea data. Credinciosul tata lasa in grija mamei opt copii.

La data de 6 septembrie 1926, tanarul Dumitru merge in Sfantul Munte Athos, avand atunci abia 17 ani. Aici, el face un scurt pelerinaj pe la manastiri, impreuna cu fratele sau de trup, parintele Ghimnazie, si cu inca doi mireni, dupa care incearca sa se stabileasca la Schitul romanesc Prodromul; din pacate, nu pot ramane la acest schit.

In anul 1927, tanarul Dumitru Ignat cumpara, impreuna cu un calugar roman - schimonahul Sebastian, Chilia Buna Vestire, de langa Manastirea Pantocrator. In acelasi an, tanarul Dumitru este tuns in monahism, primind numele Dionisie, iar fratele sau dupa trup Ghimnazie este hirotonit preot.

In anul 1933, staretul Sebastian trece la cele vesnice, iar fratii Ignat merg la Chilia Sfantul Tihon de Zadonsk, din Capsala, la Staretul Ghedeon. In anul 1937 ei vin la Chilia Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, din Colciu, iar parintele Dionisie Ignat este hirotonit intru cinstea preotie.

Parintele Dionisie Ignat va fi randuit duhovnic abia in anul 1945. La randul sau, el a avut ca duhovnici parinti precum ieromonahul Antipa Dinescu, Elisei Cilipiu si Dometie Trihenea. Prin mila lui Dumnezeu fata de cei dorniti de viata inalta, va deveni el insusi un mare duhovnic, unul dintre cei mai cautati indrumatori duhovnicesti din Muntele Athos.

Nu mult dupa adormirea intru Domnul a iubitului frate al parintelui Dionisie Ignat, ceilalti monahi din chilie au murit si ei (Parintele Arsenie, in anul 1967, si Parintele Agatanghel, in 1971). Aici au mai ramas decat doi batrani: Dionisie Ignat si Ghedeon.

In anul 1977, doi monahi au sosit din Romania: Parintii Ioan Sova si Ilarion Dinca. Parintele Ilarion s-a mutat la Chilia Sfantul Ipatie cu doar cateva luni inainte de moartea batranului Ghedeon, in anul 1979. Desi cativa monahi mai veneau din cand in cand si stateau pentru putin timp, batranii Dionisie si Ioan erau singurii monahi din chilie, pana cand, in anul 1989, batranul Iosif a venit in Manastirea Vatoped pentru a revigora viata de obste de acolo. Putin dupa aceasta, noi ucenici incepura sa vina la Manastirea Vatoped si in schiturile sale, printre care si la Schitul Colciu.

 

Nu mult dupa ce noii monahi au inceput sa apara, o noua incercare a venit asupra batranului Dionisie: si-a pierdut vederea. In pofida grelei incercari, ingaduite de Dumnezeu, parintele Dionisie Ignat a primit insa si un mare dar duhovnicesc: rugaciunea inimii.

La putin timp dupa aceasta, el a devenit un pretuit parinte duhovnicesc pentru monahii din Maanstirea Vatoped si in special pentru batranul Iosif, care a vazut in el un lucrator al rugaciunii caruia el insusi i se putea spovedi si de la care putea primi sfat. Multi stareti, ieromonahi, pustnici si monahi din Sfantul Munte l-au avut ca duhovnic.

Ispitele insa nu s-au oprit niciodata, caci adevaratul rugator este pururea incercat si luptat de uratorul de oameni, de diavol. Seara, inainte de inceperea slujbei, fratele care ii cheama pe toti la slujba trece mai intai pe la batranul Dionisie, pentru binecuvantare. Parintele Dionisie Ignat a auzit, in acea seara, o a doua bataie in usa. Crezand ca este acelasi frate, a deschis usa si, in ciuda vederii sale foarte slabe, a vazut limpede un om cu o carpa pe fata.

Nedumerit de intamplare, el intreaba pe acela cine este. Auzind numele unui frate cunoscut, insa Batranul a inteles imediat cine era la usa. Facandu-si cruce, Batranul a intrebat: "De ce nu spui rugaciunea cand bati?". Raspunsul diavolului a fost: "De ce as face-o? Voi, calugarii, o spuneti." Batranul Dionisie a strigat: "Inapoia mea, Satana, pleaca de aici!" Vrajmasul a spus: "Am sa plec, dar ma voi intoarce!", si a parasit chilia. Ispitele de acest gen nu sunt putine in viata celor cu rugaciune curata.

Ieromonahul Dionisie Ignat a trecut la cele vesnice marti seara, de fata fiind si unul dintre ucenicii Parintelui Dionisie, Episcopul Siluan Marsilianul, care a venit din Franta pentru a se inchina cateva zile la Manastirile din Sfantul Munte, si obstea chiliei romanesti "Sfantul Mare Mucenic Gheorghe - Colciu".

In data de 12 mai 2004, intr-o zi de miercuri, Parintele Dionisie Egnat a fost inmormantat, ramanand insa in inimile multora drept "unul dintre cei mai mari duhovnici ai Sfantului Munte Athos". De remarcat faptul ca printre cei care au fost prezenti la inmormantarea Ieromonahului Dionisie Ignat s-a numarat si mostenitorul coroanei britanice, Printul Charles.

Parintele Dionisie Ignat - sfaturile unei inimi iubitoare

Fratilor, paziti dragostea, ca dragostea este de la Dumnezeu.

Sa avem dragoste de aproapele, sa nu avem dragoste vicleana, adica sa facem alegere ca acela e viclean, ca celalalt este asa. Eu trebuie sa ii iubesc pe toti ca pe mine insumi, ca asa imi porunceste Biserica. Aceasta este Adevarul si Ortodoxia. Adica sa ii iubim pe toti - si pe turc, si pe arab, si cei de alte neamuri sau religii. Dar Dumnezeu nu porunceste sa-mi schimb si credinta dupa a lor, sau dupa obiceiurile si patimile lor. Noi cunoastem Adevarul - Credinta Ortodoxa. Sa o tinem, sa o respectam, iar ceilalti cu ale lor. Faptul ca eu il iubesc pe aproapele meu, nu inseamna ca imi insusesc sau aprob credinta sau patimile lui.

Bătrânul Dionisie Ignat
Nu mult după adormirea întru Domnul a iubitului frate si co-nevoitor al părintelui Dionisie, ceilalti monahi din chilie au murit si ei - părintele Arsenie în 1967 si părintele Agatanghel în 1971. Au mai rămas numai bătrânii Dionisie si Ghedeon. Apoi, în 1977, doi monahi au sosit din România: părintii Ioan Sova si Ilarion Dincă. Părintele Ilarion s-a mutat la Chilia Sfântul Ipatie cu doar câteva luni înainte de moartea bătrânului Ghedeon, în 1979. Desi câtiva monahi mai veneau din când în când si stăteau pentru putin timp, bătrânii Dionisie si Ioan erau singurii monahi din chilie, până când, în 1989, bătrânul Iosif a venit în Mănăstirea Vatoped pentru a revigora viata de obste de acolo. Putin după aceasta, noi ucenici începură să vină la Vatoped si în schiturile sale, printre care si la Colciu. Astăzi sunt aproximativ 10 monahi care trăiesc în Chilia Sfântul Gheorghe.

Nu mult după ce noii monahi au început să apară, o nouă încercare a venit asupra bătrânului Dionisie: si-a pierdut vederea. Desi această încercare era grea pentru el, înainte fiind mereu activ si din punct de vedere fizic, Dumnezeu i-a trimis de asemenea si mult har, iar el a început să sporească în practica rugăciunii inimii. La putin timp după aceasta, el a devenit un pretuit părinte duhovnicesc pentru monahii din Vatoped si în special pentru bătrânul Iosif, care a văzut în el un lucrător al rugăciunii căruia el însusi i se putea spovedi si de la care putea primi sfat.

Cu toate acestea, vrăjmasul a continuat să îl tulbure pe părintele Dionisie. În fiecare seară înaintea slujbelor, fratele care îi trezeste pe toti ceilalti bate mai întâi la usa Bătrânului pentru binecuvântare. Într-o seară, fratele a venit si a bătut, însă după aceea a plecat la biserică fără să fi primit binecuvântarea. La putin timp după aceasta, bătrânul Dionisie a auzit o a doua bătaie în usă. Crezând că este acelasi frate, a deschis usa si, în ciuda vederii sale foarte slabe, a văzut limpede un om cu o cârpă pe fată. La început, nu a realizat ce se petrece si a întrebat: "Cine esti?". Omul i-a spus numele unui cunoscut, însă Bătrânul a înteles imediat cine era la usă. Făcându-si cruce, Bătrânul a întrebat: "De ce nu spui rugăciunea când bati?". La asta, diavolul a răspuns: "De ce as face-o? Voi, călugării, o spuneti". Bătrânul Dionisie a strigat: "Înapoia mea, Satană, pleacă de aici!". Vrăjmasul a spus: "Am să plec, dar mă voi întoarce!", si a părăsit chilia. După asta, bătrânul Dionisie i-a adunat pe toti fratii în biserică si le-a povestit toate câte s-au petrecut, încurajându-i să pretuiască si să respecte chiar si "micile" ascultări ale vietii lor de zi cu zi.


Sfaturile bătrânului Dionisie
Bătrânul Dionisie este privit în Athos ca unul dintre ultimii exponenti ai "vechii scoli" de viată duhovnicească din Sfântul Munte. Multi au constatat faptul că cea mai comună formulă de încurajare dată tovarăsilor săi nevoitori este: "răbdare, răbdare si iar răbdare". Iată un scurt fragment din sfaturile sale duhovnicesti:

Părintii spun că Îl iubim pe Dumnezeu prin împlinirea poruncilor Lui si prin dragostea fată de aproapele nostru. Cum poate începe cineva să facă aceasta?

La început, fugi de toate patimile. Dacă vrei să cultivi virtutile trebuie să te smeresti.

Cum se face aceasta?

Dacă cineva are smerenia drept fundament, toate celelalte virtuti vor veni. Fără smerenie nu se poate dobândi nimic, ca si o casă fără fundatie. Când cineva este smerit, îi vede pe toti ceilalti ca sfinti. Harul vine si se poate practica ascultarea cu dragoste. Cea mai puternică armă a diavolilor împotriva noastră este să ne înalte cugetul. A-l face pe om mândru este cea mai puternică armă a lor, si încearcă să facă asta cu noi încă din tinerete, căci stiu că cel mândru nu va merge în cer. Domnul spune că cel necurat nu poate intra în Împărătia Cerurilor. Odată, când Sfântul Macarie cel Mare era afară, strângând ramuri de palmier prin desert, un diavol l-a întâlnit si i-a spus: "Am o mare amărăciune, căci nu pot să te întrec. Tot ceea ce faci, fac si eu: tu postesti, eu nu mănânc nimic; tu priveghezi, eu nu dorm niciodată. Într-un singur lucru mă întreci - în smerenie."

Cum poate cineva să dobândească răbdare?

Smerindu-se. Mai tot timpul suntem nerăbdători pentru că suntem mândri. Dumnezeu încearcă să ne învete smerenia mai mult decât orice altceva.

Cum putem să ne întărim credinta în faptul că Dumnezeu poartă de grijă tuturor?

Mai întâi, nu trebuie să ne încredem în noi însine. Si trebuie să avem răbdare atunci când vin ispitele. După aceasta, trebuie să lăsăm harul să lucreze.

Ce vreti să spuneti prin: "Trebuie să lăsăm harul să lucreze"?

Când întelegem că Dumnezeu este lângă noi. Dar pentru asta trebuie să avem constiinta neputintelor noastre.

Cum ar trebui să ne rugăm?

Cu perseverentă. E foarte important. Cu ajutorul rugăciunii, harul primit la Botez poate creste.

Sfintii Părinti spun că atunci când ne rugăm ar trebui să stăm "în prezenta lui Dumnezeu". Cum putem cultiva aceasta?

Rugându-ne din tot sufletul si si cu multă atentie.

Ce se întâmplă dacă cineva este înconjurat de multe griji care îngreunează aducerea-aminte de Dumnezeu?

Dacă ai smerenie si iubire, esti în rugăciune. Este posibil să te rogi în situatii dificile. Au existat sfinti aflati în ascultări dificile si s-au rugat, ca Sfântul Calist, patriarhul Constantinopolului. Dar aceasta este o stare foarte avansată. Pentru noi ascultarea cu dragoste este lucrarea noastră permanentă. Ascultarea duce la smerenie, iar smerenia duce la rugăciune.


Din apoftegmele părintelui Dionisie Ignat

Despre mândrie: Mândria e cea mai primejdioasă patimă. Toate patimile, toate păcatele se iartă foarte lesne, si te îmbrătisează Dumnezeu si te duce în Împărătia Cerului. Însă la Împărătia Cerului sub nici un motiv nu poti înainta cu înăltarea mintii, cu mândria. Ispititorul, satana cel mare, e foarte destept, si stie lucrul asta. De aceea seamănă în omenire înăltarea mintii si tulburarea, adică mândria, ca să nu poată înainta omul la Împărătia Cerurilor. Căci Sfintele Scripturi asa spun, că, din bunătatea Lui, Dumnezeu vrea ca acolo unde a fost împărătia satanei cea atâta de înfricosată si mare, care a căzut din cauza mândriei, acolo să completeze locurile acelea cu sufletele bunilor crestini si ale călugărilor care s-au aflat la Dumnezeu. Dar acolo nu poti ajunge dacă ai înăltarea mintii, sub nici un motiv! Doar cu smerita cugetare poti ajunge acolo! De aceea, ispititorul instalează în sufletul copilului, de mic, înăltarea mintii, mândria, lucru care zicem că nu-i nimic, si de fapt acela-i cel mai dăunător, cel mai primejdios pentru mântuirea sufletelor noastre.
Despre televizor: Televizorul e un izvor nesecat al răutătilor, al tuturor răutătilor.
Despre mântuire: Lucru simplu: cum ne vom asterne, asa ne vom odihni! Odată ce suntem fiii Bisericii Ortodoxe si suntem crestini ortodocsi, români crestini ortodocsi, mult-putin, stim ce trebuie să facem ca să ne mântuim si de ce trebuie să fugim ca să nu ne pierdem mintile. Stim. Mult-putin, stim. Să ne osârduim să multumim pe Părintele ceresc si să nu-L amărâm mai mult.
Despre Sfintele Sinoade: Acum nu-s multumiti dusmanii Ortodoxiei, acum bagă altele ca să distrugă Ortodoxia. De exemplu, cât Ortodoxia va fi la înăltime, n-o să poată stăpâni antihrist cum vrea el. De aceea, apostolii lui antihrist se osârduiesc ca să distrugă Ortodoxia. Găsesc fel de fel de pricini: ca să facem unitate, să nu respectăm cele sapte Sfinte Soboare� Dacă le respectăm cu sfintenie, sfinti ne facem. Dar noi începem să spunem: "Asa a fost atunci" si altele... Fel de fel de acestea ne produc dusmanii Ortodoxiei ca să ne dărâme.

Despre Sfânta Traditie: Preotul este dator vesnic să spună cele ce ne scrie Evanghelia, cele ce ne scriu Sfintii Părinti îndumnezeiti. Pe acelea se bazează Biserica. Biserica Ortodoxă a avut de luptat de la începutul începuturilor cu felurite feluri de eretici. De aceea s-a adunat de pretutindeni toată Ortodoxia si a făcut sfat, sapte Soboare Ecumenice. Noi acum la temelia Ortodoxiei avem învătătura celor sapte sfinte soboare ecumenice. De aceea merge Biserica, de aceea a mers bine până acuma. Eh� mai merge schiopătând, dar merge.

Despre veacul al VIII-lea: Noi suntem în al VIII-lea veac. În al VIII-lea veac zice că or să fie mari greutăti si mari schimbări în lume, spre răutatea si spre dărâmarea vietii sufletesti si duhovnicesti. Eh!� Fiindcă Bunul Dumnezeu a orânduit ca să fim crestini ortodocsi, multi-putini, să nu ne depărtăm de povetele Bisericii Ortodoxe, de sfaturile Sfintilor Părinti cei îndumnezeiti si să sperăm că o să căpătăm mântuirea.
Despre oamenii nemultumitori: Acum, daca omenirea si-ar pune toată speranta în bunătatea lui Dumnezeu, nu-i cu putintă să nu te audă Dumnezeu, nu-i cu putintă ca să nu te vadă Dumnezeu. Dumnezeu este în tot locul si vede si gândul tău. Vedeti că noi cu ocazia asta ne depărtăm de Dumnezeu. Lumea dacă ar trăi mai simplu, asa, să aibă doar cele trebuincioase� Dar nu!� că propaganda asta a venit, a intrat in omenire, că: "De ce eu să am casa asta asa mică?� E mică, am de toate si am trei-patru copii, da' am de toate. Da' de ce să n-am mare, ca a celui de colo?". De acum îl trimite pe bărbatu-său: "Du-te si adu bani să facem si noi casa mai mare, să facem moda, moda, moda�" Asta-i o propagandă mistică a satanei, ca să nu fie omul niciodată în pace, să nu se multumească cu atâta. Da' nu vezi cum spun bătrânii: "Întinde-ti picioarele cât îi plapuma, că dacă le întinzi mai mult răcesti"? Asa, de exemplu: "Iată, acela are mai multi bani, a făcut casa mare, e pentru el, treaba lui, bine că poate� Dar eu sunt multumit că am una mică, chiar dacă mai prost mănânc, mai prost mă îmbrac, dar sunt stăpân în casa mea".
Despre răbdare: Răbdarea niciodată nu rusinează, răbdarea totdeauna are harul ei, căci te bucură. Da' oamenii sunt neputinciosi: "Cât o să mai rabd?". Până la sfârsit, căci spune: "cel ce va răbda până la sfârsit, acela se va mântui".



Ne vorbeste părintele Dionisie de la Colciu
Părinte Dionisie, în zilele noastre una dintre cele mai mari biruinte ale diavolului este că a reusit să îi despartă pe oameni de întelegerea crestină a familiei. Folosindu-se de mijloace diferite, de la sărăcie până la ispita preacurviei, de la ispita mâniei până la boală, el încearcă să îi convingă pe sotii credinciosi că viata crestină este o utopie, este un vis. Că este imposibil oamenilor să mai meargă pe calea mântuirii. În acelasi timp, Dumnezeu, prin păstorii Săi vrednici, îi povătuieste pe soti să poarte fără crâcnire crucea familiei, o cruce aducătoare nu numai de bucurii pământesti, ci mai ales de bucuria vesnică a mântuirii. Ce sfaturi dati crestinilor, cum se poate lucra sfintenia în lume?

O dată ce omul e în familie, trebuie dreapta socoteală. Să respecte cu sfintenie îndrumările duhovnicului. Că duhovnicul totdeauna o să-l sfătuiască numai cele bune: de ce să se păzească, de ce să se apropie. Dar cum e acum, lumea s-a stricat. Fiecare are familia lui si femeia lui, luată din Biserică - că dacă te-ai căsătorit, te-ai încununat în Biserică - dar cu ochii se uită după altele. Acum, ca om, cu ochii după altele, de! Dar să nu ai patimă, că dacă ai patimă pentru persoana pe care ai văzut-o, cum e scris si-n Evanghelie, ai si preacurvit în inima ta cu ea. S-o admiri că-i frumoasă, dar să zici asa: "Uite ce frumoasă femeie, dar îngerii lui Dumnezeu, din cer, cu cât mai frumosi or fi?". Adică să admiri bunătatea lui Dumnezeu, dar nu s-o iubesti pe femeia aceea ca să te apropii de ea; si-atunci ai plată de la Dumnezeu.

Pentru ca oamenii să ducă o viată curată în lume si în familie e obligatoriu să fie într-o strânsă legătură cu duhovnicul, cu Biserica?

Dacă cineva se tine de Biserică, duhovnicul niciodată n-o să-i zică: "Mănâncă de dulce în posturile mari!". N-o să-i zică: "Du-te si te împărtăseste fără să te spovedesti!". Nu o să-i zică asa. El o să-l conducă pe calea adevărului. Si dacă el respectă ceea ce-i spune duhovnicul, portile raiului sunt deschise pentru el. Să aibă pace cu familia. Dar e răutate în timpurile astea. Femeile sunt cu studii, destepte. Acum trebuie mai multă iconomie. Că ele te înfruntă. Cu toate că esti bărbatul ei, femeia te înfruntă si trebuie să ai răbdare atunci. Trebuie să ai răbdare s-o aduci acolo unde femeia să cunoască că ea, dacă-i femeie, trebuie să fie mai smerită. Trebuie să stai să judeci, să discutati problemele pe care le aveti.

Dar sunt cazuri de cupluri în care sotia e mai învătată sau i se pare că e superioară sotului. Sau unui băiat îi place o fată, dar ea este mai dominantă, asa-i firea ei...

...mai mândră! De la mândrie se trage! Oricât de desteaptă ai fi, oricât de multă întelepciune ai avea, dacă n-ai smerita cugetare, esti în prăpastie.

O fată spunea: "Duhovnicul nu stie ce să mai facă cu mine, că nu găsesc un băiat care să mă domine". Asa are ea firea, dominantă...

Nu firea! Tu să te smeresti! Si atunci ai parte si tu, si acela.

Poate de aceea si suferă, că nu se căsătoreste, dar e vina ei, de fapt. Patima ei, nu?

Sigur că da! O să treacă vremea, si n-o s-o mai ia nimeni.

Un tânăr care avea o prietenă care îl domina spunea: "Mie nici nu-mi vine să-mi bat capul ca să o domin numai asa, ca să-i arăt că eu sunt superior!".

Da, dar nici asa nu-i bine, pentru că femeia întotdeauna e inferioară, si caută să se răzbune. O să găsesti, o să vezi, că cele mai mari primejdii în ortodoxie le-a făcut femeia: si cu Sfântul Ioan Gură de Aur, si cu Sfântul Ioan Botezătorul, si cu altii, si cu altii... De aceea, e bună, dar trebuie să fie dominată de harul Sfântului Duh, că dacă ea-i desteaptă, să poată merge după Adevăr. Că dacă nu e smerita cugetare, nu e nimic. Cât de destept să fii, cât de apropiat de toate întelepciunile lumii acesteia, e degeaba. Dacă te biruieste egoismul, n-ai făcut nimic, esti în primejdie totală.

Si cel de care vă vorbeam, ce să facă? Că el zice că nu poate să stea tot timpul să o smerească, ea îl domină. Ce să facă, să se despartă?

Ei, nu, nu! Dacă au dragoste între dânsii, ea singură, de la sine, să se smerească. Ea singură, de la sine. Si atunci si ea are plată de la Dumnezeu, si el e mai multumit, că atunci când vezi că ea se smereste, ai asa, o bucurie, că o stii că ea e înteleaptă si poate să facă lucrurile în alt fel, si se smereste. Ai si tu o bucurie, că înăltarea mintii totdeauna e urâciune înaintea lui Dumnezeu, dar si cel mai bun prieten al tău, dacă cunoaste că ai înăltarea mintii, vrând-nevrând te urăste. Înăltarea mintii e un "har" satanicesc, e o patimă si domină toate patimile.

De ce ziceati că femeia e răzbunătoare?

Fiindcă ea nu judecă mai mult. Uite, Irodiada a cerut capul Sfântului Ioan, ea nu s-a socotit: noi aici avem praznic, avem sărbătoare, când le-oi duce capul Botezătorului, se bucură ei? Nu, ea n-a judecat lucrul ăsta, ca femeie. Că dacă era un bărbat, se gândea: eu vreau să-l omor, ce bucurie aduc oamenilor acestora?

Femeia e mai sentimentală, se supune mai degrabă inimii, poate. Se spune de multe ori că bărbatul are mai multă minte, dar n-are sentiment. Să trecem acum la alt subiect. Părinte, vedeti că o mare problemă în zilele noastre este sărăcia. Cum să înfrunte sărăcia o familie crestină?

Să se multumească cu ceea ce are. În sărăcie trebuie răbdare. Să-si spună: "Altii au de prisos, dar mie atâta mi-a hărăzit Dumnezeu", ca să sufere, să rabde. În loc să mănânc un lucru de două ori pe săptămână, am să-l mănânc la două luni o dată, si-I multumesc lui Dumnezeu. Si atunci am plată de la Dumnezeu.

Apare o problemă. Cineva s-a căsătorit si vrea să aibă copii, dar intră în panică: "n-am bani, n-am nimic, cum îi cresc?". Si multi acuză sărăcia si fac avorturi sau folosesc anticonceptionale.

Vezi că nu-i credintă adevărată?! Acela nu crede desăvârsit în Dumnezeu. Păi Dumnezeu, Cel ce mi-a dat copilul, nu va avea grijă tot El ca să nu moară de foame copilul meu?

Dar el poate ajunge la disperare. Intervin problemele pe care le ridică familia. Dacă nu are bani, nu are ce să bage în gură. Si ocupându-se să câstige mai multi bani, poate lasă deoparte cele duhovnicesti. Cineva întreba: "ce să fac, să las rugăciunea si să mă ocup de cele ale casei, sau cum să le îmbin pe amândouă?"

Dreapta socoteală! Să judece câte ore să stea la rugăciune înaintea lui Dumnezeu, si câte ore să lucreze pentru trup, si să facă dreaptă socoteală. Să nu lase nici una, nici alta, si atunci Dumnezeu binecuvântează si pe una si pe alta. Dar într-o zi lucrez mult, si o săptămână nu mai fac nici o cruce, aceea nu-i dreaptă socoteală. Zilnic, zilnic să ai un program.

Spre deosebire de călugări, mirenii nu depun votul ascultării. În ce măsură trebuie să facă ei ascultare de duhovnicii lor? Viata călugărească este marcată de cele trei voturi: al ascultării, al fecioriei, al sărăciei. Viata de familie de ce anume ar trebui să fie marcată? Votul ascultării se poate tine în familie? Votul sărăciei sigur se poate tine. Votul fecioriei, numai ca si păstrare a curătiei familiei. Dar votul ascultării, care e considerat cel mai mare de către Părinti, si-l poate lua mireanul? Fată de cine?

Fată de legile lui Dumnezeu. Ascultare pentru împodobirea familiei lui. Nu ca să-ti tai voia, cum se taie voia în monahism, ca să nu progreseze patima mândriei. Mireanul să facă ascultare de duhovnic, căci duhovnicul îi dă acele ascultări care sunt pentru folosul familiei. Iar la călugărie e altceva. Îti taie voia ca să nu poată progresa egoismul, că asta e cea mai mare armă a satanei, nu numai pentru călugări, ci si pentru mireni: să instaleze în suflet egoismul. Omul prins de egoism nu mai are nici o judecată adevărată. Dacă egoismul s-a instalat în mintea ta, atunci numai ce zici tu, aceea-i bun. Si-acuma satana, duhul cel rău, te învată, îti sopteste la ureche numai cele rele. Si tu spui că asa-i bine, ce fac eu e bine. Asta înseamnă egoismul. Sau mândria. Si patima aceasta o vede vrăjmasul. De aceea a căzut el din cer. De aceea se osârduieste cu toată tăria lui să instaleze în sufletul fiecăruia din noi egoismul: "EU fac ce stiu, nu ce mă învată altul!". Asta e palma cea mai puternică a vrăjmasului. Asta si la mănăstire, si în lume.

Cum trebuie să facă sotii ascultare de duhovnic în problemele de familie? Bine, duhovnicul nu poate fi ca la mănăstire, tot timpul lângă tine, să vadă cum te misti si să-ti spună: "Fă aia�", tu să-i ceri: "Părinte, binecuvântează să fac asta..."

...Nu, nu, nu! Acele chestiuni de familie între dânsii se discută; adică să nu vorbească urât unul cu altul, ca să se irite; să n-ajungă în tribunale, că de la tribunale, ce vine? De-acum despărtire, bătaie... Nu!... De-aceea trebuie să fie blânzi unul cu altul. Chiar dacă a gresit sotul sau sotia, celălalt e dator să-l sfătuiască, nu să-l ocărască, că nu rabdă celălalt să fie ocărât, nu-i asa? Să aibă dreapta socoteală, să-l sfătuiască, ca singur să cunoască greseala, si-atunci se-ndreaptă lucrurile.

Dar se poate vorbi în familie de o ascultare a sotului fată de sotie, sau a sotiei fată de sot?

Ascultarea e lege între dânsii; dacă nu se ascultă unul pe altul, nu pot să trăiască. Nu se poate altfel. Adică se sfătuiesc ce-i de făcut: "cutare, cutare", se sfătuiesc. Aceea-i ascultarea unuia fată de altul. Ca să fie pace, întâi se sfătuiesc, ca să nu ajungă la neîntelegeri. De aceea, te sfătuiesti, întâi: "uite, să facem lucrarea cutare"; si-acuma, hai la discutie, poate nu e bine, până când te hotărăsti, ca să fie de acord amândoi, ca să fie harul Sfântului Duh în lucrare. De-aceea dacă zici: "Eh, tu zici asta, esti o zăpăcită, eu am să fac o treabă!" - păi n-ai făcut nimica. Cu femeia esti un trup, trebuie să-l respecti, cu toate că sotia poate e incultă, sau cumva mai prejos decât tine, dar tu s-o respecti, că sunteti una. Trebuie sfătuire la orice lucrare, în nici un caz: "ori fă asa, ori îti dau cu ceva-n cap".

Multi soti crestini consideră că trebuie să impună propriul punct de vedere sotiilor lor, si ele să îl preia fără nici un fel de cârteală. Sfintia voastră propuneti modelul sfătuirii.

Cum a devenit acum omenirea, nu-si taie voia... De aceea, ca s-o convingi pe sotie să faceti o lucrare, trebuie să te sfătuiesti; si sotia, cum spun Sfintele Cărti, mai putină educatie are ca bărbatul, el e mai binecuvântat, să zicem asa... Ei, stai la discutie... "Uite, facem lucrarea cutare". Dacă nu vrea, te abtii. S-o convingi din cuvintele cele cu blândete, s-o convingi că ai dreptul să faci lucrarea cutare. De asta-i sfătuirea. Nu hotărăsti. Numai împăratii vechi hotărau să taie capetele la toti, că de ce cred în Hristos, si mergea. Dar asa nu-i după Dumnezeu. Că acolo unde e sfătuire e calea Sfântului Duh.

Da, cu pace si cu rugăciune. Si dacă sotia are altă părere, cum este? Dacă amândoi se sfătuiesc si totusi unul spune: "Eu văd asa", celălalt zice: "Nu, eu văd invers".

Ei, de-acuma, sfătuindu-se si ajungând la o întelegere între dânsii, va zice femeia: "eu cred asa, dar lasă, fac cum zice bărbatul, că asa-i bine". Sau el zice: "măi, văd că ea zice că-i asa, da, să fac si asa�"; fiindcă au dragoste între dânsii. Atunci e rău, când intră hotărârea si unul zice: "Cine esti tu, să te-ascult eu pe tine? Nu-i asa!".

Deci să cedeze, fiecare să fie gata să cedeze pentru celălalt, chiar dacă iese rău.

Sigur că da, chiar dacă iese rău, dacă te sfătuiesti si s-a întâmplat si-a iesit rea socoteala, rabdă amândoi, că s-au asociat, adică s-au înteles să facă asa.

Dar există si ispita de a spune: "Uite, eu te-am lăsat pe tine să faci cum ai vrut tu, asa, din dragoste, dar vezi că a iesit prost, de-acum încolo să asculti de mine..."

Nu, tot asa: "de-acuma să ne sfătuim, ca să ne hotărâm amândoi. Ca să nu dăm, să nu deschidem nici o portită satanei�", ca să fie invidie între dânsii.

De obicei, atunci, când se sfătuiesc si iese bine, sau iese rău, atunci acolo satana poate să intervină si, fie spune unul: "uite că eu sunt mai destept", fie spune celălalt: "Din cauza ta a fost rău..."

Când e sfătuire, cu sfătuirea celor doi s-a terminat o lucrare. Dar dacă nu iese o lucrare bună, ba se mai aleg si cu niste pagube colosale, dacă s-au sfătuit amândoi, acum nu poate să zică nici unul: "Din cauza ta!" sau: "Din cauza mea!". "Ne-am sfătuit, si-am dat gres amândoi". De-aceea e bună sfătuirea. Că dacă se-ntâmplă că n-au reusit, se-amestecă duhurile cele viclene ca să nu fie pace. Asa, dacă te sfătuiesti, zici: "Uite, vezi, ne-am sfătuit, dar am gresit, amândoi am gresit". Ne-am sfătuit, ca să nu se facă fără voia celuilalt lucrarea. Si-atunci, dacă a iesit bună lucrarea, ne bucurăm cu totii: "Slavă Domnului, uite, a iesit bine". Iar dacă nu: "Ce să facem, uite, am dat gres". Asa nu poate intra ispititorul ca să-i dezbine.

Dar duhovnicul ar putea interveni în astfel de probleme? Cei doi să spună: "Uite, nu facem nici cum zici tu, nici cum zic eu, ci mergem la duhovnic si să hotărască el".

Ei, atunci când amândoi cer sfătuirea duhovnicului, e bine.

Apare si aici o ascultare care se aseamănă cu cea din viata mănăstirească.

Sigur. Si vezi că duhovnicul care are Sfântul Duh are să vorbească fără nici un interes, decât numai ca să fie binele lor. În momentul acela, harul Sfântului Duh îl luminează pe duhovnic: "uite, problema, uite-asa să o lucrati, ca să fie bine". Si-atunci merge bine.

Sfântul Apostol Pavel spune: "Femeilor, supuneti-vă bărbatilor vostri". E mai bine ca în anumite disensiuni femeia să fie mai dispusă să cedeze? Sau trebuie să cedeze bărbatul?

Da, femeia, pentru că prin femeie a căzut Adam. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune că bărbatul are alt har dumnezeiesc, mai... ca stăpân. Vedeti că întâi Adam este zidit, si pe urmă femeia, de aceea femeia trebuie să fie supusă bărbatului totdeauna. Dar acum, ca să convingi omenirea de acest lucru, e greu; femeia, uite, are drepturi acuma!...

Da, femeia se revoltă: "Cum să ascult eu de tine?"

Da, de aceea-i bună sfătuirea, de aceea bărbatul trebuie să aibă mai multă răbdare cu femeia...

Să o facă să înteleagă în ce fel îi este cap. Nu să îsi impună superioritatea prin porunci, ci să o convingă dacă are dreptate.

Sigur, trebuie să o convingă, trebuie să îndrepte greselile.

Si dacă cel care are dreptate cedează, si gresesc amândoi în urma cedării lui, ar fi normal să se smerească cel care a gresit. Că zicea cineva asa: "Tu, femeie, dacă el o tine pe-a lui, lasă-l, faceti cum zice el, că dacă greseste, dacă sfatul lui nu va iesi bine, atunci va fi motiv ca să se smerească si să te asculte altă dată mai cu luare-aminte!".

Trebuie blândete. Blândetea să ne conducă în toate, nu egoismul. Din cauza egoismului se întâmplă toate relele.

Părinte, cum să facă ascultare cel care nu este căsătorit, nu este nici călugăr, dar are duhovnic.

De duhovnic să asculte ca de Dumnezeu. Că duhovnicul oricât de simplu ar fi, oricât de nepăsător ar fi, nu poate sub nici un motiv să te sfătuiască ceva contra, ceva spre nefolosul sufletului frătiei tale, oricum ar fi el, cât îl luminează harul Sfântului Duh, orice ti-ar spune, îti va spune pentru binele sufletului si al duhului frătiei tale. El trebuie ascultat cu mare atentie.

Chiar dacă are patimi, are o patimă si tu te gândesti că, prin patima asta, ar putea să-ti facă un rău. Stii că are o patimă si zici: "nu gândeste prin Duhul Sfânt!"

Să zicem că este un duhovnic care bea câte un pahar mai mult. Tu ascultă ce spune el. El nu-ti va zice niciodată să bei. Chiar dacă el bea, că asta e patima lui, dar el, tocmai fiindcă e duhovnic, nu poate să zică: "Bea si tu!".

Da, dar există si situatia în care cineva crede că duhovnicul nu e impartial cu el, că are un interes cu el, adică nu-ti voieste binele. Poate exista acest pericol. Sau, de multe ori, ucenicul poate fi cuprins de gândul: "Părintele nu tine la mine, de fapt", sau cine mai stie. Poate să fie ispită, dar poate să fie si o realitate că duhovnicul e dezinteresat de mântuirea ucenicului, că se leneveste, sau cine stie.

Totusi, oricum ar fi, duhovnicul n-o să spună ceva nefolositor. Chiar dacă, să zicem asa, vrea să te preseze, tot n-o să fie nefolositor pentru tine, o să fie tot pentru binele tău.

Dumnezeu va lucra chiar si asa?

Sigur că da.

Si dacă-ti dă o ascultare care pare împotriva a ceea ce spun Sfintii Părinti?

Ei, trebuie să fii sigur de asta, nu să te iei după o părere.

Trebuie să discuti cu el, să-i spui: "Uite, Părinte, eu am citit la Sfintii Părinti asa, ce zice sfintia voastră?"

E bine tot asa, ca în familie, să discuti cu blândete cu el si cu sfătuire.

Dar cu duhovnicul, în privinta ascultării... În mănăstire ai tot timpul, spui: "Părinte, blagosloveste să mă duc în sus, sau blagosloveste să mă duc în jos, să fac rugăciunea, să mănânc, să asa..." Dar cine nu este în mănăstire, chiar dacă are duhovnic, nu prea poate să fie tot timpul în ascultare. Esti, să zicem, în oras, sau la sat, sau unde esti. Cum faci? De multe ori, trebuie să faci după capul tău.

Da, după capul tău, dar, chiar dacă capul tău nu-i totdeauna în mănăstire, dar e după ascultare, atunci stii ce trebuie rezolvat, stii singur.

Deci încerci singur, cu rugăciune si cu restul.

Da, cu rugăciune.

Cum se poate duce o viată de sfintenie în lume, unde sunt ispite la tot pasul? Într-un fel, în lume e mult mai multă ispită, să zicem a ochilor, a auzului. Stim că în mănăstire ispitele sunt mai mari ca în lume, dar mă refer la ispitele acestea grosolane care sunt în lume. Cum putem să le depăsim?

Cu îndelungă răbdare, cu hotărâre duhovnicească în sufletul tău. Eu stiu că un lucru e păcat. De ce să mă uit la fata aceea că-i asa frumoasă, si pe urmă să mă rănesc cu inima? Vezi că Sfânta Scriptură spune: "când te-ai uitat cu patimă la parte femeiască, iată că ai preacurvit în inima ta cu ea". De aceea trebuie să ne osârduim să fim cu bărbătie duhovnicească în noi. Să zicem asa: "e frumoasă fata aceea, dar e zidirea lui Dumnezeu. Dacă ea e asa frumoasă, dar îngerii lui Dumnezeu, cum or fi?". S-o admiri că-i frumoasă, dar fără patimă, că ea-i zidirea lui Dumnezeu. Dacă aici, pe lumea asta, omul, asa vai de capul lui cum este, si are asa frumusete, dar îngerii lui Dumnezeu? Să-ti îndrepti ideea si mintea la îngerii lui Dumnezeu si la frumusetea pe care o are Dumnezeu în ceruri. Si atunci nu pătimesti. Dar trebuie, cum am zis, o bărbătie duhovnicească. Si Dumnezeu ajută. Spui "Doamne, ajută!", si El te aude si te ajută, că nu-i departe Dumnezeu, Dumnezeu e pretutindeni.

Si cum să se apere tinerii de ispita pe care le-o aduc femeile care umblă din ce în ce mai sumar îmbrăcate?

Trebuie să arăti bărbătie: "Eu sunt bărbat si respect curătenia si sfintenia, ca să pot primi harul Sfântului Duh". Cum spunea odată unul, că fuma mult, mult, mult si pe urmă, deodată, a tăiat fumatul. N-a mai fumat. Si-l întrebau: "Dar cum te-ai lăsat, tu, care fumai două pachete din cele mari pe zi? Cum?". Si a răspuns: "Mi-a fost foarte greu, vreo două luni de zile credeam că am să pătimesc ceva, dar am zis cuvântul acela: "Sunt bărbat, si nu vreau să-mi calc cuvântul!". Si m-a ajutat Dumnezeu si-am scăpat". Si la orice lucru poate fi vorba asta: "Sunt bărbat! Stiu că dacă mă apropii de fata asta, mă vatăm, mă vatăm sufleteste, mă vatăm si trebuie apoi lacrimi multe, ca să pot să ocolesc boala asta". Să-ti spui: "Da, ea-i femeie, e fată frumoasă, dar eu sunt bărbat si am hotărât să fiu curat". Si atunci te ajută harul Sfântului Duh. Căsătoria nu-i obligatorie. Dacă poti să te păzesti, să-ti păstrezi fecioria curată, aceea e chiar mai sus. Dar Dumnezeu a lăsat la voia omului.

În ziua de astăzi au crescut neîntelegerile între tineri si vârstnici. Libertatea e înteleasă ca o revoltă fată de tot ce înseamnă educatie. Tânărul spune: "Eu sunt liber, ce vii să-mi spui mie tu, tată, mamă sau bunicule, că trebuie să fac asa?". Tot ce înseamnă educatie, tot ce încearcă profesorul sau părintii sau familia să-l învete, copilului i se pare că e o restrângere a libertătii. Cum pot fi evitate tensiunile dintre părinti si copii?

Copilul este dator vesnic, până se face mare, să asculte de părinti. Nu numai atât, dar Sfânta Scriptură spune: "Cinsteste pe tatăl tău si pe mama ta ca să trăiesti multi ani pe pământ si fericiti". Încă din Legea Veche scrie asta. De exemplu, părintii au atâta har dat de Dumnezeu, că dacă te-ar blagoslovi, dacă te-ar binecuvânta părintii, să stii că binecuvântat esti toată viata. Dacă, Doamne păzeste!, i-ai amărât si nu i-ai ascultat si i-ai enervat si te-au blestemat, �

Ce să facă părintele dacă apoi îi pare rău că a blestemat?

Bine, dacă-i pare rău, te dezleagă.

Dar Dumnezeu ascultă astfel de blesteme? Uneori sunt spuse la mânie si din prostie.

Ei, nu. Dar chiar dacă părintele a zis un cuvânt către copil, dacă se pocăieste si unul si celălalt, iartă Dumnezeu. Dar trebuie respectati părintii. Oricât de, să zicem asa, înapoiati ar fi părintii. Acum, vezi, tot tineretul învată studii înalte, înalte, dar vezi cum zice Sfânta Scriptură? "Începutul întelepciunii este frica de Dumnezeu". Orice întelepciune, dacă o înveti, să fie întâi frica Domnului în inima ta, ca să fie întelepciunea ta bună. Că toată întelepciunea lumii acesteia nebunie este înaintea lui Dumnezeu. A dat Dumnezeu întelepciune omenirii, si-a făcut atât de multe înlesniri omenirii. Dar nici unul nu zice că l-a ajutat Dumnezeu. Nu zice! Zice doar: "Eu! Eu!" Egoismul, adică. Îl dă pe Dumnezeu la o parte. Ei, ce astepti acum de-acolo? Acum, sunt unele lucruri bune, dar sunt si unele pe care le întrebuintăm rău. Televizorul, de pildă; dusmanii adevărului pun multe feluri de vederi la care e rusine si numai să te gândesti. Acuma, tineretul, de mic, se pleacă la ce vede, si acest lucru devine periculos. Si nu numai Ortodoxiei, ci chiar omenirii. Devii neom de mic copil. Dacă nu esti la locul tău de mic copil, copil cum te-a lăsat Dumnezeu, dacă vezi atâtea scene care te vatămă si tu te pleci la acelea, vezi, acelea distrug omenirea întreagă.

Intră patimile prin astfel de imagini. Dar, oricum, oamenii, oricât de ocupati ar fi, mirenii mai ales, îsi găsesc timp să privească televizorul. Sunt si preoti care fac asta.

Ai văzut? Ai văzut cât de mestesugăret e vrăjmasul?

Mai ales când esti obosit. Vii seara de la serviciu si ai vrea să te-ntinzi, să ai un pic de liniste, si deschizi televizorul, că e foarte usor să te uiti la el, si uneori sunt si emisiuni interesante sau care par de folos. Numai că, spre exemplu, te uiti la o emisiune interesantă sau de folos, si după aia uiti să-l mai închizi. Zici: "ia să mă mai uit la încă una, că poate-i la fel de interesantă�", si asa mai departe. Adică te fură foarte lejer, foarte usor.

Te fură, te fură. Ei, ia să ne osârduim, că Împărătia lui Dumnezeu se ia cu sila, si silitorii o dobândesc.

Sunt unii care lucrează 10-12 ore pe zi, si seara când vin acasă sunt istoviti, nu mai stiu de ei, nici nu se gândesc să se roage, si sunt ca niste morti vii...

Da, da, si-n loc să facă o rugăciune, deschid televizorul! Vezi? A cui e lucrarea asta? Nu e a satanei? De aceea trebuie să ne osârduim să fim duhovnicesti. Chiar si obosit fiind, omul tot ar avea timp de rugăciune, si asta o dovedeste tocmai faptul că-si găseste fel de fel de ocupatii, ca televizorul si altele. În loc să urmăresc televizorul, de la care n-am nici un ajutor sufletesc, să fac o rugăciune, să citesc un paraclis, să am un tipic al meu de rugăciune de seară. Ispititorul, când dă de bărbătie, caută să sufle în mintea oamenilor, singuri să se păcălească: "Să iei televizor, că dacă n-ai televizor, nu esti om". Si de la televizor cele mai mari fărădelegi se fac. Multe am auzit la spovedanii. Erau oameni curati, si văzând rele acolo, la televizor - că la televizor dă si lucruri bune - s-au aplecat spre rele.

Totusi, uneori pare că sunt si lucruri bune la televizor, mai vezi lumea încotro se îndreaptă, mai sunt si emisiuni religioase...

Vezi cât e de diplomat satana? Arată întâi un folos, arată întâi o icoană, două-trei lucruri bune, ca să poată pe urmă să dărâme tot cu celelalte, care-s rele. Că firea omului se pleacă automat spre cele ce-i arată lucrurile folositoare trupului - dar de fapt nici măcar trupului nu-i sunt folositoare, ci îi atrag doar poftele, patima...

Si atunci, ar fi mai bine ca lumea să nu se uite deloc la televizor?

Aceea-i mult mai bine!

Dar considerati că e un impediment să te împărtăsesti dacă te uiti la televizor? Că un duhovnic spunea credinciosilor din parohia sa: "Cine se uită la televizor, nu-l mai împărtăsesc!". Sau doar în post să nu ne uităm, sau cum e mai bine să facem?

Sfântul Apostol Pavel spune: "de tot lucrul rău să mă feresc". Tot ce-i bun să tineti, si de tot lucrul rău să vă feriti. Dacă vezi că te vatămi, de ce să mai dai drumul la televizor? De-acuma s-a schimbat mintea ta, si nu mai poti să zici "Doamne Iisuse Hristoase..." Ce să zici, că de-acuma tu te gândesti la ce-ai văzut, fărădelegile pe care le practică în fata ta si tu te îndulcesti, si dacă te-ai îndulcit, de-acuma te duci si te culci, si-n loc să zici "Doamne Iisuse Hristoase...", tu te gândesti la fărădelegea pe care ai văzut-o.

Este nevoie de multă atentie, si de nevointă...

În timpul istoriei Ortodoxiei au fost multi sfinti care n-au fost nici călugări, n-au avut nici familie, au rămas curati, cum s-au născut. Dacă poti, si aceea este o cale, dar ne cere o hotărâre. Ori de mic te călugăresti, ori de mic te căsătoresti.

Ce înseamnă "de mic"?

Adică de tânăr. Vechile rânduieli spun asa, ca fata de la 15 ani să se căsătorească, iar băiatul de la 18 ani. De ce asa devreme? Asa, pentru că până atunci pot să reziste să fie curati, ca atunci când se duc în biserică să fie amândoi feciorelnici, ca să-i binecuvânteze harul Sfântului Duh, si copiii pe care-i nasc să fie si mai frumosi si mai isteti si mai apropiati de Dumnezeu. De-aceea a pus hotar Biserica, a avut grijă de asa ceva. Dacă rămâi necăsătorit la o vârstă mai înaintată, e bine, dar numai să fii curat. "Fiti sfinti", zice Sfânta Scriptură. "Fiti sfinti, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt".

Părinte, dar nu ar fi devreme la 15-16 ani? Nici legile statului nu permit acum să se căsătorească tinerii sub 18 ani.

Eu spun ce ne învată vechile pravile ale Bisericii.

Dar atunci si unii păgâni se căsătoreau la vârste fragede, nu era ceva ce să tină strict de credinta crestină. Dar dacă tinerii tot amână căsătoria, găsind tot felul de justificări, în cele din urmă cad în păcat. Sunt mai interesati să cunoască ce înseamnă viata de cuplu fără să primească harul căsătoriei. Din ce în ce mai putini tineri tin cont de învătătura Bisericii.

Biserica e făcută de harul Sfântului Duh. Toate învătăturile Bisericii nu sunt de la oameni, ci vin din harul Sfântului Duh. De aceea, pentru binele sufletesc si trupesc al fiecăruia din noi, dacă respectăm cu sfintenie ceea ce ne sfătuieste Biserica, suntem câstigati si trupeste si sufleteste. Dacă stai însă să asculti că un doctor spune una, alt doctor spune alta, cutare întelept a găsit altceva de cuviintă, asta e cu totul altceva. Noi vorbim de ceea ce potriveste Însusi Dumnezeu Mântuitorul, Dumnezeu care S-a coborât din ceruri. Acela ne sfătuieste asa. Si dacă putem să ascultăm ceea ce ne învată, suntem câstigati. Iar dacă nu, pentru drumurile lumii acesteia ne trebuie altceva.

Totusi, în zilele noastre, la vârste din acestea mici, copiii trebuie să studieze, merg la liceu, si dacă esti la liceu si te căsătoresti, nu mai ai voie să termini decât la seral. Apoi multi vor să facă facultate în acelasi timp, ca să îsi găsească un loc mai bun de muncă. E greu să-ti întemeiezi o familie si să vină copiii si să faci lucrurile acestea. Si atunci toti studiază si amână căsătoria, si bineînteles că pe măsură ce trece timpul ispita căderii este din ce în ce mai mare. Apar tot mai multe prilejuri de a păcătui, de la petreceri până la excursii...

Trebuie să fii curat, si atunci esti adevărat ortodox, adică dacă este ascultare de dogmele Bisericii. Dar Biserica de aceea a hotărât căsătoria la vârste tinere, pentru că până atunci tinerii se pot păstra curati.

Dacă tot amână căsătoria, ajung la păcat, apoi se despart, si se alege praful de ceea ce ar fi putut fi o familie frumoasă. Ispita este foarte mare, si plăcerea trupească este preferată curătiei.

"Fiti sfinti, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru sfânt sunt." Dar dacă nu poti să te păstrezi curat, si esti dărâmat la o vârstă ca aceea, atunci ce astepti? Harul Sfântului Duh? Cât putem respecta cu sfintenie ceea ce ne hotărăste Biserica, suntem cu speranta că va merge totul bine si că putem să căpătăm fericirea cea adevărată: vesnicia. Că omul oricât ar trăi, tot trebuie să închidă ochii; Dumnezeu nu ne-a făcut pentru lumea asta. Lumea asta înselătoare si plină de necazuri e dată ca să ne pregătim pentru vesnicie. De aceea ne-a pus legi si ne ajută în tot momentul, ca să putem căpăta vesnicia.

Părinte, care ar trebui să fie diferenta de vârstă între cei doi soti? E bine să fie sotia mai tânără? Sau nu are importantă lucrul acesta? Dacă ar fi amândoi foarte tineri, ei nici nu ar sti bine să se aleagă unul pe altul.

Înainte, părintii hotărau asta, încă de pe când copiii erau mici: "tu ai să iei pe fata cutare, tu pe cutare".

Asa era obiceiul înainte, si nu numai la crestini.

Dar acum nu mai e asa, fiindcă lumea s-a modernizat.

Dar poti să iubesti asa? Nu trebuie să fie dragoste la mijloc? Nu trebuie să se îndrăgostească unul de altul, în loc să hotărască altcineva pentru ei? Că au fost si cazuri când unul iubea pe altcineva, si atunci căsătoria aceea n-a mai fost din dragoste, a fost mai mult formalism.

Asa era atunci. Nu ca acum. Sunt sute si mii si milioane de fete, si zici: "aceea e a mea" si o alegi pentru tine. Dacă nu te-mpaci, o dai la o parte si iei alta, si alta, si tot asa. De aceea înainte hotărau părintii: "iei pe fata asta", si aceea era, ea rămânea. Părintii îi logodeau, si asta era. Dar acum tinerii mai mult îsi aleg ei, că sunt liberi. Acum o iei pe care vrei.

Poate că aceasta e o încercare pentru care cei care o trec cu bine vor avea plată. Responsabilitatea este mult mai mare când alegi tu, nu mai poti da vina pe părinti că lucrurile nu merg bine. Dar este foarte trist faptul că sunt foarte putini tineri care se pregătesc asa cum trebuie pentru a întemeia o familie. Ar trebui să existe o pregătire serioasă. Dar tinerii intră cu capul înainte în familie, si când apar problemele se despart. De multe ori nici nasii nu se pricep să îi ajute, pentru că nici ei însisi nu duc o viată crestină. La preot se rusinează să alerge, si încet-încet relatia se destramă. De altfel, tinerii nici nu se mai gândesc la cununia religioasă, se gândesc numai la cum să aibă parte de plăceri si desfătări trupesti. De purtarea crucii familiei fug toti.

Dar si acum, pe fata pe care o vrei n-o poti lua decât prin Biserică.

Ar trebui să se pună problema asa, dar nu se pune de către toti...

Si după ce ai luat-o prin Biserică, sub nici un motiv n-o poti lepăda. Oricât de rea ar fi ea, n-o poti lepăda. Atunci când o iei, zici: "asta-i cea mai frumoasă fată, cea mai cuminte, cea mai, cea mai, pe asta am s-o iau". Si te căsătoresti în Biserică. Dar după aceea nu mai este asa cum ai gândit tu. Trăind împreună, o să fie nervoasă, n-o să te asculte, o să se întâmple fel de fel, se amestecă patimile cele blestemate pe care le aruncă satana în sufletul si în cugetul tineretului; si-ti zici: "ei, nu-i asa cum am gândit eu, cred c-o s-o lepăd". Sub nici un motiv n-ai dreptul s-o lepezi. Sub nici un motiv! Aceea e crucea ta. Nu s-a potrivit, de-acuma să faci răbdare. Sau invers: poate bărbatul e rău. Fata n-are dreptul să-l lepede, sub nici un motiv. Să facă răbdare, că aceea-i crucea sa. Chiar dacă atunci când s-au luat n-avea patima aceea, iar acuma o are; trebuie să facă răbdare. Si unul si altul trebuie să facă răbdare. Te-ai căsătorit, esti legat, că n-ai luat-o de la om, ai luat-o de la Dumnezeu, din Biserică ai luat-o. Si numai dacă - Doamne păzeste! - unul dintre ei a alunecat si a căzut cu altă persoană, atunci îti dă voie Biserica s-o lepezi. Dar altfel nu îngăduie Biserica.

Ce părere aveti despre cei care se recăsătoresc.

Cu mare iconomie, doar a doua nuntă. Nu a treia si a patra. Nu, sub nici un motiv!

La a doua cununie, rugăciunile sunt asa, mai de pocăintă. Zice: "Pentru neputinta voastră..."

Trebuie băgare de seamă.

E foarte răspândită acum această mentalitate: "dacă nu ne potrivim, lasă că ne despărtim, dar de comun acord".

Asta e desăvârsită păgânătate. Păgânătate! Nu Biserică, nici Ortodoxie, nici Adevăr.

Unii tineri se întreabă: "De ce să se chinuiască amândoi, dacă nu se împacă? Mai bine să se despartă în pace si să se ducă fiecare cu cine simte că se împlineste mai mult".

Adică să ia pe alta? Vezi, astea sunt legi omenesti, diavolesti, ca să-ti faci poftele.

Ei nu zic că-si fac poftele. Ei zic că nu merge relatia, că nu s-au potrivit.

Nu s-au potrivit?! Nu s-au potrivit pentru că au o patimă. Taie patima aceea, gândul că nu te potrivesti, că aceea e patimă satanicească. "Din tineretile mele, multe patimi se luptă cu mine", dar patimile acelea nu-s de la om. Patimile acelea le-a aruncat însusi vrăjmasul, satana, în sufletul meu, că el e duh si el se apropie de fiecare dintre noi fără să observăm. El e duh si n-are osteneală, si aruncă în cugetele si-n ideile noastre sământa faptelor celor rele. Si dacă tu l-ai absorbit si l-ai băgat în sufletul tău, încet-încet începe să încoltească. Si dacă încolteste în inima ta, încet-încet face rădăcini. Atunci satana fuge departe de la tine si te lasă, că el e convins că de-acum ai să-l asculti prin patima pe care a pus-o în sufletul tău. Deci, dacă vrei să-ti faci toate poftele tale, bagă de seamă că poftele acelea nu-s ale tale, ci ele sunt sământa faptelor celor rele, a omului vechi, sământa răutătilor.

Părinte, până unde să meargă relatia tinerilor înainte de căsătorie? Vedeti, multi se sărută, dansează, merg la petreceri unii, merg si la biserică! Dar există această mentalitate. De pildă, când li se spune tinerilor că poate n-ar fi bine să se sărute, ca să nu li se stârnească patima desfrâului, se uită foarte ciudat: "cum, ce-i asta?!".

Prin sărut te-a prins, si dacă te-a prins, trebuie de-acuma să săvârsesti fărădelegea. O dată, nu. De două ori, nu. Poate ti-e rusine, poate te gândesti că-i păcat, dar dacă începi să săruti, te-ai aprins, si cum te-ai apropiat de foc, te-ai ars. De aceea înainte, cum se logodeau, nu treceau patru-cinci zile, o săptămână cel mult, ca să se pregătească de nuntă, dar nu să stea săptămâni, cum am observat acum. Acuma, dacă s-au logodit, deja tinerii dorm într-un pat amândoi: "Păi, sunt logodit, e logodnica mea!" Si se duc împreună, merg la toate distractiile. Aceea e o fărădelege. Poate să mai fie curătie în tinerii aceia? Nu este ceea ce face bunătate. Cum a început omenirea, spre dărâmare merge.

Părinte, în urma întâlnirilor pe care le-ati avut cu mirenii, care ati observat că sunt problemele cu care se confruntă familia crestină în ziua de azi? Si care ar fi mijloacele de a face fată acestor probleme?

Mai întâi să respecte dragostea dintre dânsii. Si dacă nu merge, să se sfătuiască cu Biserica.

Vedeti că există multă sărăcie în zilele noastre. Între principalele probleme din zilele noastre se numără divorturile si avorturile.

Atunci n-ai temelie că esti crestin. Dacă te gândesti la divort, înseamnă că nu esti crestin. Sau să faci avorturi! Oare dă Biserica vreo învoire cât de mică să faci avorturi? Sunt situatii când - Doamne păzeste! - a murit copilul în pântece, atunci să-l scoată doctorul, nu să faci avort. Sub nici un motiv! Avortul e ucidere. Câti ani trebuie să nu te împărtăsesti, când ai ucis? Dacă e sărăcie, sau altceva - atunci, dacă e sărăcie si nu poti creste copilul, să trăiesti în feciorie cu sotia, ca fratii. Si atunci esti si împodobit de harul Sfântului Duh, si nici probleme nu ai. Biserica, Ortodoxia, sub nici un motiv nu-ti dau voie să faci avort.

Multi soti vor să aibă parte de unire trupească, si totusi să nu aibă copii, si atunci folosesc fel de fel de anticonceptionale sau ajung la avorturi.

Ai văzut? E o fărădelege pe care Biserica si Ortodoxia nu o aprobă sub nici un motiv. Dacă ai sotie si a ajuns să zămislească, atunci sub nici un motiv nu poti să nu-l lasi să se nască. Copilul, dacă s-a zămislit, de-acuma are suflet într-însul. Si dacă l-ai scos, l-ai omorât, va să zică esti ucigas de oameni. Pe el nu l-ai lăsat să se bucure nici de viata asta, nici de cea viitoare, adică l-ai distrus: de-acuma tu esti ucigas.

Cum să se raporteze sotii crestini la unirea trupească, la viata sexuală?

Bărbatul si femeia să fie asa: câti copii le-a dat Dumnezeu, atâtia să aibă. Sub nici un motiv să nu-i avorteze. Dacă vor să nu aibă copii, atunci să trăiască în feciorie.

Dar poate fi periculoasă înfrânarea, dacă nu sunt amândoi sotii pregătiti? E o perioadă când la femeia care a născut mai multi copii poate să apară o oboseală trupească, sau o stare de astenie. Unii duhovnici recomandă înfrânarea în această perioadă, pentru ca femeia să se mai refacă. Dar apare si problema ispitei: dacă se abtin, unul dintre ei, mai ales sotul, poate să cadă cu altcineva...

Dacă respectăm ceea ce ne învată Biserica, suntem desăvârsiti, apropiati de Dumnezeu, ca să putem căpăta fericirea. Cum căutăm după ideile noastre, cădem în bratele vrăjmasului.

Sfintia voastră recomandati înfrânarea. Dar nu poate fi periculoasă? Tocmai pentru a evita pericolul unii părinti zic că în perioada aceea sotii trebuie să se roage mai mult, ca nu cumva unul dintre ei să cadă. Si totusi e greu.

Sigur că-i greu! Dar trebuie hotărâre bărbătească, duhovnicească. Iar dacă-i greu, du-te, fă copii, ca să nu fii sub călcarea legii. Fă copii si mergi înainte. Dar dacă vrei să n-ai copii, retrage-te. Păi, cum? Vrei să-ti faci poftele trupesti, si copilul nu? Păi de-aceea este lăsat de Dumnezeu bărbat si femeie, nu pentru altceva, decât ca să se înmultească; asa cum a zis Dumnezeu încă de prima dată: "Cresteti si vă înmultiti si mosteniti pământul". De aceea a lăsat Dumnezeu să se căsătorească.

Se spune că dacă ai copii multi si trebuie să ai grijă de ei te cam risipesti...

Noi am fost opt. Si dacă tata nu murea, cum a murit, de tânăr, poate că mai făceau. Si ce? Eram agricultori. O mămăligă, acolo, si ce mai dădea Dumnezeu, si au crescut oameni toti, si-a fost bine... Sigur, nu erau desfătările care sunt astăzi, si cum e omenirea astăzi, dar noi, fiindcă nu stiam de altele, o mămăligă si oleacă de brânză si ce mai dădea Dumnezeu, ce mai era acolo, ca oamenii de la tară, care au un ou, un porc, ceva...

Da, asta la sat, dar la oras e mai greu. Multi n-au nici casă la oras, îi dă afară din casă, că n-au bani să-si plătească întretinerea, curentul, toate astea...

Oricât de rău ar fi, dacă avem grijă să căpătăm sfânta mântuire, să nu ne îndepărtăm de învătăturile Bisericii si ale Sfintilor Părinti, care ne îndrumă la adevăr. Si atunci avem sperantă, ori de-am avut parte de bune, ori de rele în lumea asta, dar vom căpăta odihna sufletului în viata viitoare.

Telul căsătoriei e mântuirea celor doi parteneri, îndumnezeirea lor, apropierea lor de Dumnezeu, iar copii sunt fructul acestei uniri.

Sigur că da! Cât timp nu alunecăm dincolo de adevărul Bisericii, dincolo de Ortodoxie, e bine si avem sperante să căpătăm mântuirea. Că oricât am trăi, tot trebuie să plecăm din lumea aceasta. Da, plecăm din lumea aceasta, dar începem altă viată: vesnică. De aceea trebuie să ne pregătim, să respectăm ceea ce ne-a hotărât Biserica, Sfintii Părinti si Însusi Mântuitorul Hristos, care S-a coborât din cer pentru mântuirea noastră, ca să putem căpăta vesnicia. Că omul nu-i făcut pentru lumea asta.

Există mentalitatea că familia este ceva îngăduit de Dumnezeu pentru a ne bucura de cele de aici. Se observă o ispită de a considera familia ca un fel de îngăduintă pentru fel de fel de patimi, până la urmă, si păcate. Pe de altă parte, unii spun că viata de familie este lipsită de trăire duhovnicească. Adică ea e un fel de desfrâu binecuvântat. Unii nu văd o altă valoare dincolo de problema sexualitătii în familie. Iar cei care vor să Îl slujească pe Dumnezeu trebuie să se călugărească. Sunteti de acord cu acest punct de vedere?

Nu, nu sunt. Dumnezeu a lăsat două drumuri pentru mântuirea sufletului nostru: ori te căsătoresti si aduci copii pe lume, si-i cresti în frica lui Dumnezeu, si când vei ajunge la scaunul Dumnezeirii, vei zice: "Iată, Doamne: eu si pruncii pe care mi i-ai dat!". Sau, dacă nu vrei aceea, si te lipsesti de bucuria căsniciei, că si căsnicia are bucuriile ei, atunci te faci călugăr. Dar nu alta. Va să zică: ori călugăr, ori căsătorit. Dar să respecti ceea ce spune Sfânta Scriptură.

Despre asa-numita căsătorie albă, în care cei doi soti trăiesc ca frate si soră, ce părere aveti? Poate fi periculoasă?

Căsătoria e lăsată de Dumnezeu pentru înmultirea omenirii. Dumnezeu ar fi putut să lase să se înmultească oamenii altfel, în alt mod. Dar asa, pentru păcatele omului, văzând că-i plecat către cele rele, a lăsat să se înmultească omenirea din bărbat si femeie. De aceea i-a binecuvântat. Dar, bineînteles, poti să trăiesti în feciorie cu o fată pe care o iubesti, si atunci o mare plată ai de la Dumnezeu. Au fost si sfinti care au trăit astfel. Spuneau că sunt sterpi, si ei trăiau ca fratii. Si nu-i stia nimeni, decât duhovnicul. Dacă, cu timpul, unul din ei sau amândoi nu mai rezistă, si ajung să-si dorească copii, atunci - cum nici unul nu-i stăpân, să nu zică: "eu nu vreau!" - trebuie sfătuire. De aceea se face căsătoria. Nu mai esti stăpân pe tine. Ci esti bărbat si femeie, uniti de Dumnezeu, si acum ei amândoi devin un trup. Numai dacă amândoi sunt plecati spre gândul cel dumnezeiesc să trăiască în curătie, atunci ei sunt binecuvântati si de Dumnezeu.

Să revenim putin la tema conflictelor dintre părinti si copii. Copiii parcă vor altfel, trag spre altele, nu spre biserică, părintii i-ar vrea în biserică. Cum să-si conducă copiii spre Dumnezeu fără să fie conflicte? Că părintii se mântuiesc prin copii buni.

Da, si copiii se mântuiesc prin părintii buni... Să nu ne îndepărtăm de învătăturile Bisericii sub nici un motiv.

În Epistola către Efeseni, Sfântul Apostol Pavel zice: "Voi, părintilor, să nu-i întărâtati pe copiii vostri". Că unii ajung la certuri cu copiii lor�

Trebuie să-i sfătuiesti cu blândete, că atunci nu se întărâtă; dar dacă tu esti sever, si încerci să-l fortezi, se întărâtă, se tulbură, se îndărătniceste. Să-l înveti cu blândete, că dacă-l înveti cu blândete copilul te ascultă; dar dacă vrei să-i ordoni, nu te mai ascultă. Dar dacă-l înveti cu blândete, de-acum se pleacă inima lui, că acolo e harul Sfântului Duh. Blândetea e dar dumnezeiesc. Tu uneori vezi că ar trebui să-l ocărăsti, după adevăr, dar tu îti calci patima aceea si îl îndrumi cu blândete... Blândetea e un har dumnezeiesc. Si atunci îl câstigi.

Să îl lasi pe copil să ajungă el singur la concluzia pe care vrei să o tragă, adică să îl lasi putin liber, să nu-i impui... Altă problemă este cu părintii care sunt departe de Biserică, exact invers, pentru că au trăit pe vremea comunistilor. Dar copiii încep să se apropie de Biserică. Si au conflicte cu părintii lor. Sunt oameni care se supără că le pleacă copiii la mănăstire. Altii se supără că nu sunt lumesti copiii. Copiii cum ar putea să îi tragă pe părinti spre Biserică?

Să le vorbească, să le spună că a fost o lege contra lui Dumnezeu comunismul, si să-i convingă pe părinti că acesti comunisti au fost oastea lui antihrist. Trebuie să-i sfătuiască. Deci sunt copii care-s mai crestini ca părintii?

Cum să nu! La noi în tară si-n alte tări unde a fost comunismul, au ajuns copiii să-si ducă părintii la biserică.

Vezi, bunătatea lui Dumnezeu... nu-i lasă, cu toate că au fost nevrednici, iar copiii aceia - că e sângele părintilor, nu? - vezi, că-i luminează acum Dumnezeu pe copii, ca să vadă adevărul.

Dar copiii aceia cum să procedeze? Pentru că e mult mai delicat, că se zice: "copiii să asculte de părinti". Si unii se supără când copiii lor duc o viată evlavioasă, sau când se fac preoti, sau când se duc la mănăstire, si zic că nici nu mai vor să-i vadă în ochi.

Aceia se duc înainte, în prăpastie, si n-ai ce le face.

Dar cum să îi atragă? Să stea pe lângă ei mai mult cu zăhărelul, cum se zice: "vorba dulce mult aduce"?

Da, asa da.

Profesorii de religie ar putea să-i convingă pe părinti să vină la biserică? Se discută lucruri frumoase la ora de religie, câte-n lună si în stele...

Noi trebuie să fim cei mai buni din neam, că ne-am născut deodată crestini ortodocsi, noi trebuie să reflectăm cu sfintenie natiunea si credinta. Dacă ne despărtim de credintă, ne-am prăpădit si sufleteste, si trupeste.

Dar pentru tineri ideea aceasta nu are rezonantă, adică asta nu îi convinge pe ei să meargă la biserică, pentru că ei zic asa: "Ne plictisim la slujbă, nu întelegem, e mai frumos la discotecă".

De acelea se bucură satana, de patimile care sunt în tineri. Ei, aici trebuie tot cu povete, cu blândete, ca să intre în mintea lor că acesta-i adevărul. Uite, hai să ne socotim, că omul nu trăieste vesnic în lumea asta, o să murim, si apoi pentru tot ce facem, o să dăm seamă înaintea lui Dumnezeu. Îngerul lui Dumnezeu stă si scrie tot ce-i bun, ca să ne ajute. Dar satana, în apropiere, scrie tot ce-am făcut rău. Si când ajungem la vămile văzduhului, ... Trebuie să le vorbim despre Judecata de apoi, dar si despre rugăciune.

Unii profesori de religie vorbesc mai mult despre bucuria rugăciunii, ca să nu-i înfricoseze pe copii.

Bine, bucuria rugăciunii e bună, dar să le spună care e plata de la rugăciune si care-i ne-plata când nu facem rugăciune.

Ar fi bine să le vorbească elevilor câte ceva si despre rugăciunea lui Iisus?

Ei, rugăciunea lui Iisus... Eu n-o am... Fiecare poate s-o dobândească, dar numai în linistea adevărată poti s-o agonisesti. În lume, cu greutate. Si prima dată trebuie să fii sfânt. "Fiti sfinti, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt". Apoi tu esti sfânt, când tu ai urâciune pe celălalt? Dacă celălalt îti spune ceva si tu nu-l poti ierta, acum vrei să ai rugăciunea mintii? Sub nici un motiv! Trebuie să ne curătim cu desăvârsire sufletul de răutate, si atunci harul Sfântului Duh se pogoară în sufletul si-n inima noastră si putem să mentinem harul ăsta asa de mare. Dar dacă tu zici că unul ti-a zis ceva, altul altceva, altul s-a uitat nu-stiu-cum la tine, atunci e greu! Dar să ne osârduim să zicem si noi o oră, cât putem: "Doamne Iisuse Hristoase..."

Si cei din lume, prinsi în vârtejul ispitelor?

Sigur că da!

Dar e bine ca mirenii să practice o anumită metodă? Unii duhovnici iscusiti le recomandă mirenilor să nu folosească metodele explicate în Filocalie, pentru că apare riscul de a face greseli. Spun ca mirenii să se roage cu gura cât mai mult, si rugăciunea va deveni de la sine rugăciune a mintii si apoi a inimii. Ce părere aveti, cum trebuie rostită rugăciunea lui Iisus de către mireni?

Cum poti. Dacă esti în lume si vesnic esti cu lumea, dacă poti să ai mintea atât de curată si să practici asa ceva... Dar Sfintii Părinti scriu că înainte erau oameni din Senat care aveau rugăciunea mintii.

Un cuvânt pentru mamele crestine, că femeile nu pot intra în Sfântul Munte să vă întrebe. Ce le zicet?

Nici nu trebuie să intre în Sfântul Munte!

Da, dar chiar dacă ele nu pot să vă vadă, să ia cuvânt de la sfintia voastră, li se pot transmite cuvintele sfintiei voastre.

...Dacă ne osârduim să ne-apropiem de Dumnezeu, ne ajută Dumnezeu. Dacă mama e crestină, stie ce trebuie să facă. Ca si crestin, stii prea bine ce te vatămă, asa cum stii prea bine ce te foloseste. Să ne osârduim să facem faptele acelea care ne folosesc si sufleteste si trupeste.

Ar fi bine să mai spuneti ceva despre divorturi. În tară a crescut foarte mult numărul divorturilor, si nu putine sunt mamele care sunt speriate de faptul că bărbatii lor, care nu duc o viată curată, i-ar putea părăsi. Dar de fapt nu mai este vremea în care numai bărbatii erau mai vinovati decât femeile. Multe divorturi sunt cerute chiar de către femeile care s-au plictisit de sotii lor.

Da, pentru că nu este har dumnezeiesc când se căsătoresc. Adică nu socotesc că asta e hotărârea lui Dumnezeu.

Ar trebui ca tânărul care vrea să se căsătorească să se gândească si la Dumnezeu înainte de a se decide...

Nu socoteste că pe fata aceea a luat-o din biserică si că trebuie să o păzească până când o muri. Dacă a dat-o afară, de-acuma să ia alta... De ce nu poti să stai cu ea? Că are patimă, că are... Nu! Nu-ti dă voie sub nici un motiv Biserica să o lasi. Trebuie să faci răbdare, că aceea e crucea ta. Nu s-o dai afară.

Dar dacă ea vrea să divorteze de bărbat?

De ce?

Că asa vrea ea, cine stie?! Poate că dracul i-a luat mintile, s-a îndrăgostit de altul, sau cine stie ce motive are. De multe ori numai unul vrea să divorteze. Si poate de multe ori cel care merge la biserică nu vrea să divorteze, dar vrea celălalt, care nu merge la biserică. Biserica nu îngăduie divortul, dar cum se poate rezolva?

Pieirea!!! S-a terminat! Numai atunci permite Biserica un divort, când unul dintre soti si-a găsit pe altcineva, si si-a lepădat sotul, când apare adulterul.

Înainte adulterul era o raritate. Dar astăzi este la ordinea zilei. S-a ajuns chiar ca amândoi sotii să se însele unul pe celălalt. Trăiesc o viată în care compromisul este la ordinea zilei. Nici nu se mai pune problema curătiei patului, sau a sfinteniei familiei. Totul este păcat. Sau ajung să se despartă pentru motive neîntemeiate. De exemplu, ce să facă cei care nu au copii? Că unii plâng că nu au. Asta devine uneori chiar motiv de divort.

Dacă n-au, dar dacă n-au de la Dumnezeu, să facă răbdare, si-au să aibă plată de la Dumnezeu. Dar dacă n-au, că prima dată s-au păzit, si si-a otrăvit pântecele cu otrăvuri ca să nu facă copii, acum ei sunt cei care vor da seamă înaintea lui Dumnezeu pentru stricarea organismului.

Dar dacă cineva nu a făcut nimic de acest gen si totusi nu are copii? Spunea cineva că sotia lui aproape toată ziua plânge că, îsi doreste un copil.

O să-i dea Dumnezeu. Dumnezeu îi va da. Să facă rugăciune. Sfintii Ioachim si Ana toată viata lor n-au avut copii, si Dumnezeu le-a dat lor pe Maica Domnului. Vezi?

Deci să aibă nădejde. Si dacă totusi nu vine copilul, ce să facă?

Să Îi multumească lui Dumnezeu.

E greu să Îi multumesti când nu întelegi că si prin ceea ce tie ti se pare nepotrivit El îti poartă de grijă. Nu sunt totusi de înteles cei care ajung la disperare?

Nu, că asa-i de la Dumnezeu si Dumnezeu niciodată nu face greseală. Dumnezeu îti dă ce ti-e spre folosul tău. De multe ori îti dă copil si tu te-nchini la copilul tău mai mult ca la Dumnezeu, si-atunci pierzi mântuirea...

Dar despre adoptii ce părere aveti? Sunt femei care nu fac avort, dar îsi aruncă copilul în stradă, îl lasă undeva. Si ajung copiii vagabonzi, umblă prin canale, săracii, n-au scoală, n-au nimic, fac hotii, se droghează. Mai încearcă cei de la Casa de copii să îi ia, dar ei fug înapoi în stradă. Însă unii se gândesc să adopte un asemenea copil, să îl înfieze.

Cel care face asta are plată de la Dumnezeu. Dacă-l înfiază si-l conduce pe calea mântuirii, are plată de la Dumnezeu.

Dar trebuie ca mai întâi să stea o vreme ca să se convingă că nu poate avea copii? Cât timp să stea? Sau să se grăbească să înfieze?

Asta e la latitudinea lor. E mai bine să astepte, si pe urmă, dacă vede că nu are, si e stearpă femeia, că acum doctorii spun dacă poate zămisli ori nu�

Unii dintre acesti copii adoptati fac probleme părintilor adoptivi. Ar trebui înfiati copii mici de tot, ca să nu fi avut timp să se deprindă cu relele. Desi se zice că ei mostenesc de la părintii lor trupesti o anumită sensibilitate crescută fată de patimi...

Nu, nu, nu! Depinde cum îl cresti. Să-l cresti în frica lui Dumnezeu, si cum îl educi tu, asa creste.


Spuneti-ne ceva despre situatia actuală a Sfântului Munte. Se fac multe drumuri aici. Unii spun că vor să se facă turism în Athos.

Dar acum nu-i turism?

Este. Dar nu sunt si pelerini, părinte? Ce părere aveti? E rău că vin pelerini la sfintiile voastre pentru a lua cuvânt de folos si pentru a se ruga?

Ce, dacă esti turist, înseamnă să nu te-nchini lui Dumnezeu? Până acum nu venea orisicine în Sfântul Munte, dar acum orisicine de pe fata pământului vine în Sfântul Munte. Sfântul Munte, de la începutul începutului, a fost centrul mântuirii. Si este până la sfârsit centrul mântuirii. Vin oameni, ori turisti, ori pelerini... M-am întâlnit odată cu un român si era în etate, cam bătrânel. L-am întrebat: "Domnu' Gheorghe, cu ce ocazie ati venit în Sfântul Munte?". "Sunt turist si am venit să mă plimb." Va să zică, dacă e turist, are drept să vină în Sfântul Munte. Nu credea el mai nimic, el era turist si venise să vadă mănăstirile din Sfântul Munte.

Mănăstirile se simt deranjate de pelerini? Credeti că s-a pierdut linistea din cauză că vin pelerini prea multi?

Sigur că da, că acum nu vin unu, doi, trei, cum era înainte, acuma vin sute. În Vatoped vin sute. De aceea a pus hotar si a pus vamă, acolo, sus, la creierul muntilor, si numai cei care au dat mai întâi telefon, numai aceia se pot bucura în Vatoped. Care nu, îi întoarce înapoi.

Spre ce se îndreaptă monahismul acum, dacă până si Sfântul Munte devine un loc turistic? Si asta nu se va putea opri, pentru că si Comunitatea Europeană si altii vor asta, si au putere foarte mare, si vremurile sunt asa, că oamenii foarte repede umblă încolo si-ncoace. Nu sunt semne că se va putea cândva opri acest turism la Sfântul Munte, în locurile sfinte. Si monahii tot mai greu vor găsi locuri singuratice, pentru că si populatia creste. Oriunde te duci, totdeauna dai de oameni. E foarte greu cu pustnicia, parcă nu ar mai fi vreme pentru pustnicie acum...

Eu, când am venit aici, am cutreierat tot Sfântul Munte. Pe urmă am venit la Capsala, unde era un părinte si i-am zis: "Părinte, ce frumos e-n Sfântul Munte...". Si el a zis: "Da, măi băiete, dar uite ce scrie, că odată un bogătas a trecut Sfântul Munte, la Cavala; dar acolo, la lavră, se fac uneori în mare curenti îngrozitori, că trebuie să înconjori pe departe ca să poti trece capul Sfântului Munte. Bogătasul acela era cu suita lui si aceia se necăjeau, se tot îndepărtau de mal, si bogătasul întreabă: "Ce tot faceti?". "Păi, uite, aici e Athosul". "Si ce va să zică Athosul?". "Cum, nu stii ce e Athosul? Păi aici sunt numai mănăstiri". "Dar ce fel de mănăstiri?". "Mănăstiri crestin-ortodoxe ". "Si ce fac aici?". "Păi, sunt crestini ortodocsi, si au mănăstiri", si cutare, si cutare... Ei, bogătasul acela le arăta celorlalti spre Sfântul Munte, zicând: "Ei, vedeti? Atâta sumedenie de aur am în America, cât e muntele ăsta de mare. Ei, pe tot am să-l cheltuiesc, si-am să distrug Athosul". Asa se spune că a zis acela."

Ei, părintii se gândesc si acum că toate schimbările care au venit si vin, si atâtea nepotriveli, sunt de la aurul celui care a promis că o să distrugă Sfântul Munte. El o fi pierit de mult, dar au rămas rudele lui, care fac tot ce pot ca să distrugă monahismul din Sfântul Munte... Ei, cum o fi de la Dumnezeu...

Sfintia voastră sperati că va mai fi o vreme când va fi aici iar singurătate si pustietate? Asa nădăjduiti?

Nu nădăjduiesc, nu văd nimic, decât spun numai ce a zis Sfântul Nil: că dacă pleacă Icoana Maicii Domnului Ivirita, atunci chiar de-ar vrea cineva din monahi să mai stea în Sfântul Munte, n-o să poată. Asa si spune: "Atunci călugării să-si ia rasa si să iasă din Sfântul Munte". Chiar dacă au să vrea să stea, nu vor putea.

De ce?

Nu se stie. Altii spun că, cine stie, o fi cum era înainte, când veneau barbarii si-i omorau. Altii spun că în Sfântul Munte sunt multi serpi, multi balauri, si dacă i-o slobozi Maica Domnului, sigur că n-o să se mai poată sta, dacă s-or ivi aceia... Dar nimic sigur nu se stie. Despre asta, fiecare vorbeste si-si dă cu părerea...

Dar dacă sunt altfel de serpi? De pildă, cum e turismul, că vor să facă fel de fel, să aducă oameni. Vor să ajungă si femeile să intre în Sfântul Munte.

A, păi de când se luptă! Chiar grecoaicele! A fost un prim-ministru, o grecoaică, si spunea că femeia are drepturi ca si bărbatul, că ea poate fi si presedinte de tară, si de ce n-ar avea dreptul să intre si în Sfântul Munte? Bărbat si femeie a făcut Dumnezeu, de ce s-o dea la o parte? Si atunci au scris mult părintii din Sfântul Munte. Athonitii totdeauna au să fie contra intrării femeilor în Sfântul Munte, pentru că se strică tot rostul monahismului.

Dar Maica Domnului nu va face ceva? Că doar ea însăsi a cerut să nu intre femeile aici. Nu le va pedepsi? Că au mai încercat unele femei să intre, si s-au îmbolnăvit rău, că e blestem mare.

Ei, cum o fi dezlegare de sus... Dar turismul care e în Sfântul Munte a adus destulă neliniste monahismului. S-a pus si hotar, dar ei tot vin, si vine lume multă, că asa e omenirea. Uniunea Europeană, care dă asa de mari sume Sfântului Munte, are dreptul să facă ce vrea... Las' că grecii sunt ambitiosi si tin ortodoxia la înăltime, si n-o să cedeze.

Credeti că grecii tin Ortodoxia la înăltime?

Da...

Dar rusii? Că si rusii tin, si românii tin, si sârbii tin...

Sârbii, da, da! Si dacă s-a pus toată Europa si-a bombardat o tărisoară asa de mică, vezi cât a progresat răutatea?

Dar românii ce-ar trebui să facă pentru ca să tină si ei Ortodoxia sus?

Toti aceeasi credintă avem, Ortodoxia, asa cum este ea pe tot pământul, asa o are si românul, si dacă au curaj, să tină Ortodoxia la înăltime.

Cum? Ce să facă?

Ce-au făcut si până acuma.

Spuneti-ne câte un cuvânt si despre monahism, despre nevointă...

La mănăstire e nevointă... Aici se fac slujbe de noapte...

Considerati că e o mare greseală să nu se facă slujba la miezul noptii?

"Iată, Mirele vine la miezul noptii... si fericită e sluga pe care o va afla priveghind."

Da, dar în tară sunt multe mănăstiri în care nu se fac slujbe de noapte.

În care nu-i scoală pe călugări la slujba de noapte?

În care fac slujba de la 6 dimineata. Si fac utrenia de cu seară, să zicem. Până pe la 8-9 seara e terminată utrenia.

Si doar lucrul acesta s-ar putea îndrepta foarte lesne: dacă ar fi ordin de la Patriarhie, mănăstirile să aibă tipicul de a se scula noaptea la 1, la 2, să se facă rânduiala. Vezi, când începi slujba, zici: "Miezonoptica", adică atunci s-o citesti.

Un motiv ar fi că unele mănăstiri românesti sunt sărace, monahii sau monahiile nu au din ce trăi, si-atunci lucrează toată ziua si sunt seara obositi, si atunci dorm.

Dacă nu pot să facă slujbă, să nu se ducă la călugărie. E sfintenie călugăria. Călugăria cere osteneală, cere hotărâre, astea nu-s din partea noastră, sunt din partea Bisericii, din partea Sinoadelor Ortodoxe. Dar ce să mai zici, că Sfântul Vasile spune că nu numai pentru călugări e ca să te scoli la miezul noptii, să te rogi, dar si pentru tot crestinul. Bine, Sfântul Vasile era om sfânt, de-aceea sfătuieste să se facă rugăciunile după tipicul lor. Dar uite-asa, cu "delicatetea" de acum se dezrădăcinează obiceiurile cele bune.

Dar sunt mănăstiri care pentru misiune fac asta. De exemplu, la o mănăstire părintii spuneau: "Staretul ne-a dat ascultare să facem slujbele de dimineată, la 6-7, să se termine pe la 11-12 ziua, că vin multe autocare si e bine să prindă lumea slujba". Că sunt oameni care au evlavie, si vin la mănăstire să prindă slujba, Sfânta Liturghie, că dacă se termină la 6-7 dimineata liturghia, când sosesc mirenii nu prind nici un fel de slujbă.

Ei... s-a modificat. Cu atâta "delicatete" intră răutatea, fără s-o observi.

Parcă ar intra pentru motive bune, nu?

Da, asa zic ei, dar nu-i adevărat.

Deci nu sunteti de părere că este un lucru bun ca mănăstirea să fie centrată pe misionarism, pe pastoratie?

Nu, mănăstirea e pentru mântuirea monahilor, ca să se nevoiască. Nevointă!

Si totusi sunt oameni care s-au folosit mergând în vizită la mănăstiri, fiind primiti cu dragoste de către părintii de acolo. Stând, rugându-se cu ei, le-a plăcut viata de mănăstire si au rămas în mănăstire sau au revenit mai târziu, pentru totdeauna...

Bine, călugărul - adică persoana care-i superioară si duhovnicească, totdeauna trebuie să-si calce pe inimă si să meargă totdeauna în dragoste, că Dumnezeu dragoste este. Si asa pentru cine vine trebuie să aibă dragoste, că îndeplinesti porunca lui Dumnezeu. Dacă ai dragoste, si omenirea se foloseste.

Dar să nu schimbi rânduiala pentru asta. Faci ce ai de făcut în cadrul rânduielii. O problemă de acelasi gen: în unele mănăstiri s-a ajuns să se mănânce carne. Si asta pentru că zic că au mult de muncă.

Asta-i pricină? O dă vrăjmasul. Călugărul are altă viată, alt drum.

E adevărat. Si duhovnicii mai cunoscuti sunt de părere că nu e bine să se muncească prea mult si să se lase rugăciunea deoparte. Dar acum, după '89, se construiesc mănăstiri; sau, dacă o mănăstire s-a dărăpănat, încearcă s-o refacă, sau să consolideze biserica. Nu au bani din ce să trăiască, zic ei, si atunci trebuie să muncească la câmp, la fân, la vaci, la toate. Până se istovesc de muncă. Pentru că nu stiu cum altfel să facă rost de bani. Cum se poate rezolva problema asta? Că nici ei nu ar vrea să muncească asa de mult pe câmp. Cineva a spus că "unele mănăstiri au ajuns C.A.P.-uri duhovnicesti". Ce să facă monahii? E mai bine să nu mai construiască nimic, si să nu aibă unde să stea? Să lase mănăstirea sau biserica să se dărâme?

Nu s-o lase să se dărâme, dar ei le fac moderne pe toate, cu cheltuieli titanice, si n-au bani, si-aleargă prin tară cu catrafusele si cu toate, asta nu-i o viată sfântă, nu-i după Dumnezeu. Asa-i moda. Si-n tară la noi se construiesc - vezi că si aici în Grecia au dat niste sume titanice ca să refacă mănăstirile toate; toate le refac, le modernizează.

De ce e rea modernizarea la mănăstire? Pentru că te lipeste cu mintea de lucruri?

Mănăstirile astea vechi au o mie de ani. Si au stat în picioare. Si s-au construit cu mari greutăti. Era lumea evlavioasă. Si-au făcut mănăstire care a tinut până astăzi si are o mie de ani. Dar acuma le strică, si le refac din nou. Dar ele încă n-au căzut. Ele "merg înainte", se mentin asa.

Dar sunt dărăpănate. Undeva lângă Careia aproape că s-a dărâmat o mănăstire. Si acum vor să vină acolo niste părinti, să încerce să o refacă, să construiască niste chilii. Dar s-a dărăpănat rău. Acum câtiva ani nu era asa. Aproape că pică jos. Unele părti din mănăstire au căzut la pământ.

Sunt la pământ. Sunt. Dar vezi că le-au dat foc. Dusmanii le-au dat foc. Sunt vreo treizeci de ani de atunci. Si spuneau că a luat foc de la... nu mai stiu, dar erau minciuni. La toti spuneau minciuni, că au văzut pălălaie de foc în afară... Dar cum să ia foc, când peretele e lat, e gros de un metru si jumătate, cum s-a dus focul acolo? Asa se vorbeste, că expres i-au dat foc niste dusmani băgati înăuntru. După aceea au luat foc chiliile. Si-n momentul când au dat foc, au furat odoarele din mănăstire.

Ispite diavolesti, răutate, nedreptătire... Părinte, cum trebuie suportată nedreptatea?

Orice s-ar întâmpla, tu te socoteste inferior. Orice s-ar întâmpla. Cu toate că altul vrea să te certe, să te ocărască, tu, dacă ai smerita cugetare, să accepti greutătile pe care ti le-aruncă... Doar cine va răbda până în sfârsit, scrie Sfânta Scriptură, se va mântui.

Părinte, un alt subiect: doi-trei tineri care au terminat Facultatea de Teologie s-au gândit că poate e mai bine să încerce să facă un fel de chilie undeva în tară. Dar le lipseste un bătrân povătuitor. Credeti că e bună ideea lor de a încerca asa o vietuire?

Dacă n-au bătrân, îi înseală ispitele. Vor să meargă la o viată pustnicească? Foarte bine, dar trebuie să aibă un duhovnic experimentat, apropiat de Dumnezeu, si să nu iasă din cuvântul lui sub nici un motiv. Dar trebuie atentie, că te înseală vrăjmasul. Prima dată, vezi cum te învată Sfintii Părinti? Pentru o asemenea viată, trebuie să te dezbraci de omul cel vechi si să te îmbraci în omul cel nou. Toate răutătile pe care le avem în sufletul nostru trebuie să le scoatem, să ne îmbrăcăm în haina mântuirii. Satana se osârduieste ca toate patimile pe care le-am avut sau le avem să le bage în sufletul nostru. Si dacă trăim cu nevrednicie, cu greutate se dezrădăcinează. Dacă vrei, să mergi la o mănăstire de obste, trebuie să faci ascultare, să-ti tai voia, ca să poti căpăta smerita cugetare, si atunci e sperantă ca să putem căpăta sfânta vietuire.

Dar dacă nu au un bătrân care să stea cu ei, dar au duhovnic si merg să-l cerceteze în fiecare săptămână. E bine asa sau tot nu e bine?

Trebuie să poată rezista. Dacă n-ai trăit în monahism, atunci cu anevoie îti tai voile tale, după cum te sfătuieste duhovnicul. E mai bine să mergi într-o mănăstire, să faci ascultare, oriunde te-ar pune. Dacă esti hotărât să faci ascultare si tăierea voii, oriunde te-ar pune, nu cârti. Să socotesti asa: că Însusi Dumnezeu i-a înteleptit pe iconom si pe staret ca să îti dea acea ascultare.

Si dacă un monah primeste ascultare să lipsească de la Liturghie ca să se ducă la câmp, sau să facă cine stie ce lucruri de acest fel? În unele mănăstiri s-a ajuns de multe ori să se înteleagă prin ascultare faptul că trebuie să lipsesti de la slujbe. Într-o mănăstire au vrut să termine cu munca asta si au angajat niste oameni care să muncească, pentru ca părintii să vină la slujbe. Dar părintii s-au învătat atât de mult cu munca, în atâtia ani, încât tot la muncă se duc si lipsesc de la slujbe. Au devenit într-un fel dependenti de muncă fizică. Cât despre ascultarea de staret, apare o problemă: unii stareti au început să gândească lumeste. Vor să facă mănăstiri mari, cu marmură, cu geamuri speciale si câte si mai câte. Si cel care trăieste acolo, în loc să se ocupe de cele duhovnicesti, trebuie să tragă acolo ca un fel de muncitor, nu de călugăr. Si atunci cum să facă ascultare? Că se gândeste că poate nu-i bineplăcută lui Dumnezeu ascultarea asta.

Trebuie în toate dreaptă socoteală. Si staretul si iconomul trebuie să aibă grijă să nu facă greutăti mari în Postul Mare, ca să lucreze părintii si, din cauza muncii grele, să înceapă a dezlega mâncărurile.

Dar numai în Postul Mare trebuie să aibă grijă de părinti?

Totdeauna trebuie. Dar primăvara e mult de lucru, si omul e slab în Postul Mare. Si dacă e mult de lucru, omul e nevoit să mănânce cu untdelemn.

Dar ce să faci dacă intri într-o mănăstire si te tine asa, zicând: "lasă, că faci Liturghia pe câmp", cum avea o vorbă un părinte. Adică zici: "Doamne, Iisuse..." si faci ascultare. Ei prin ascultare înteleg să te duci la muncă. Si zic: "fă ascultare, că nu te mântuiesti dacă nu te duci acolo, la muncă", în loc să stai la slujbă.

Dacă e dreaptă socoteală si el dacă poate face răbdare, ascultare, se mântuieste: "Ei, a zis părintele asa, asa fac. La Sfânta Liturghie nu mă duc, dar zic: Doamne, Iisuse...", să se împace sufletul si inima. Dacă nu esti în pace, nu poti face nici o rugăciune, că te gândesti că e cu nedreptate.

Greutăti în familie, greutăti în mănăstire. La Dumnezeu e mai mare lucru fecioria, traiul în mănăstire?

Sigur. Pentru că Dumnezeu n-a pus legi pe care omenirea să nu le poată tine, ci a pus legi asa, cu iconomie. Acela ce-i călugăr e obligat să fie curat. Si cu toate acestea, se întâmplă de cade. De aceea a lăsat Dumnezeu omului să aleagă. Înainte si monahismul, ce era? Trei ani de zile te tinea în mănăstire ca frate. După trei ani de zile îti ziceau: "Frate, ne-am hotărât să te facem călugăr, că esti ascultător", si celelalte. "Nu, vreau să mai stau ca frate!". "Nu! Sub nici un motiv, nu poti sta nici o zi mai mult! Ori te faci călugăr, ori te duci si te căsătoresti!". Timp de trei ani de zile îl necăjeau si-n dreapta si-n stânga, ca să vadă dacă e plecată mintea lui spre monahism, spre curătie, spre ascultare. Asta era încercarea, trei ani de zile, după trei ani se hotărau. Si nu-l tineau nici o zi mai mult, pentru că socoteau că a avut timp în cei trei ani să ia o hotărâre, să-si dea seama dacă va rezista sau nu ispitelor care vin la monahism, în mănăstire. Si dacă acela nu se putea hotărî în trei ani, mănăstirea nu-l mai primea.

Dar cum îsi poate da seama cineva dacă va rezista sau nu?

Să gândesti asa: esti de trei ani de zile, dar patimile trupesti nu te lasă. Si nu numai cele trupesti. Mai vine si ideea să faci ceva, ideea unei "realizări" în viată; ideile, gândurile astea sunt patimi. Dacă în trei ani de zile n-ai constatat ce poti răbda, n-ai putut lua o hotărâre, atunci pentru mănăstire nu mai esti. Dacă te hotărăsti, te faci călugăr, ti se dă ascultarea ta, smerenia ta, si celelalte, si rămâi acolo. Dar dacă tu încă nu vrei, dacă vrei să mai încerci, mănăstirea este hotărâtă ca tot acum să-ti spună ce să faci. Adică du-te să te căsătoresti. Dacă tu nu esti hotărât după trei ani de zile, mănăstirea nu te mai primeste.

Unii spun că dacă cineva a intrat ca frate si apoi nu a vrut să rămână în mănăstire, satana l-a luat, că e rău, si-l duc pe om aproape la disperare. E bine să se pună problema asa? Totusi sunt niste ani de încercare, nu trebuie să-l osândesti pe frate că n-a rămas în mănăstire.

Nu, nici vorbă, n-ai nici un drept să-l osândesti.

Unii îl opresc chiar de la împărtăsanie, zicând că dacă a fost frate în mănăstire si apoi pleacă si se căsătoreste, atunci doi-trei ani să nu se împărtăsească. Vi se pare corect?

Nu, nu e corect. Cei doi-trei ani cât ai stat în mănăstire ai încercat. Si după doi-trei ani de mănăstire ai hotărât că nu poti rezista ascultărilor si vietii de mănăstire. Atunci, ce canon să ai tu? Tu te-ai dus, ai încercat, dar n-ai putut.

Dar dacă te tunde rasofor atunci nu mai ai voie să pleci?

Ei, de-acuma rasofor e altceva.

Sunt unii călugări care vorbesc cu dispret despre căsătorie. O consideră ceva fără valoare si spun că numai călugăria este adevărata cale, sfintenia deplină.

Sigur, monahismul e superior, pentru că respectă curătenia sufletească si trupească. Nu spune: "Cel ce iubeste pe tată, pe mamă, pe frate, pe soră mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Împărătia lui Dumnezeu"? Dar monahismul dă de înteles că a lepădat toate: si tată, si mamă, si frate, si soră, si cunoscuti si toate, pentru dragostea lui Dumnezeu. Atunci esti vrednic de Împărătia lui Dumnezeu.

O altă problemă: sunt oameni care au făcut Facultatea de Teologie, dar înainte de a ajunge la Dumnezeu, poate în adolescentă, au avut unele căderi trupesti, si si-au pierdut fecioria... Ce să facă? Să se gândească sau nu la preotie? Unii dintre ei au încercat să se pocăiască, să ducă viată evlavioasă. Ce părere aveti: e bine sau e rău? Sfintii Părinti au zis că cine nu e fecior nu e bun să fie preot. Dar unii duhovnici îi trimit pe tinerii care după cădere s-au pocăit să îsi asume crucea preotiei, numai pentru a fi de folos celorlalti. Duhovnicul spune: "Ar fi bine să te îndrepti spre preotie...". Dar Sfintii Părinti spun altceva.

Asa scriu Sfintii Părinti, sigur, asa este hotărârea. Dar duhovnicii mari si episcopii după voia lui Dumnezeu judecă lucrurile. Dacă întâmplător dau în niste nevoi mari, îi dau binecuvântare câte unei persoane în felul ăsta. Dar el singur nu poate să ceară lucrul ăsta. Si nu poti să zici: "nu-i nimic că a căzut".

Dar dacă episcopul si duhovnicul judecă totul, si dau binecuvântarea, iar cel în cauză are frământări, nu e sigur că e bine să fie hirotonit, si are gânduri de îndoială?

Dacă episcopul si duhovnicul dau binecuvântarea, atunci acela să aibă pace: se cunoaste că a gresit, dar Dumnezeu l-a iertat, fiindcă a făcut ascultare. Episcopul si duhovnicul văd niste greutăti mari, de aceea i-au dat binecuvântarea; este nevoie de preot. Pe cine să trimită? E atâta lume care cere Liturghie, cere botezuri, cere fel de fel de slujbe.

Dar e vreun pericol ca cel care a primit astfel hirotonia să nu se mântuiască?

Nu, nu e pericol. Sunt multi asa cum spui. Totusi, la bătrânete, taie Liturghia. Adică văd că a venit bătrânetea, fac iar o spovedanie, se smeresc si nu mai slujesc, în semn de pocăintă. Dar, odată ce i-au dat binecuvântare duhovnicul si episcopul, el este preot.

Acum o întrebare care a generat controverse între unii episcopi si preoti: ce părere aveti despre ecumenism?

Eu nici nu stiu ce vor să facă ei cu ecumenismul. Adică cum, toate credintele să fie la un loc, că toate-s bune, nu?

Nu e rău totusi să existe o deschidere pentru a-i apropia si pe cei de alte credinte sau confesiuni de adevărul Ortodoxiei, numai să nu se întâmple invers, să nu se treacă la credinta acestora...

Aia face diavolul. Nu vezi că porunceste Scriptura: "Să iubesti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta si din tot sufletul tău si pe aproapele tău ca pe tine însuti"? Cine e aproapele tău? Tot omul, nu numai ortodoxul. Tot omul este aproapele tău. Fată de orice om, de oriunde de pe pământ, să ai dragoste. Dar nu să ai dragoste ca să iei eresurile lumii. Ca om, să ai pace, dragoste. Că Dumnezeu dragoste este. Tu tii cutare, sau cutare, treaba ta! Dar noi, în primul rând, să avem dragoste... Câtă dezbinare s-a făcut si în Biserică: "Nu, asa trebuie, cum zic eu!", "Ba nu, cum zic eu!". Stai, să ne descurcăm, să discutăm, o zi, două, trei! Credeti că soboarele care s-au făcut, cele sapte Sinoade Ecumenice, s-au făcut într-o zi, două? Nu, au stat la discutii, au discutat, până când s-a hotărât care e adevărul.

Si au încercat să-i primească pe cei răi si să-i îndrume cu blândete.

Dacă stai cu blândete să discuti chestiunea, că poate si celălalt are dreptate cumva, poate are dreptul, dar întelege gresit această dreptate, si acum, dacă el are răbdare, tu din partea astalaltă, care vezi adevărul, îl sfătuiesti cu îndelungă răbdare până când se convinge care-i adevărul.

Uneori, atunci când unii ortodocsi se întâlnesc cu neortodocsii, cu ereticii, îi iau cu duritate, fără dragoste: "Măi, că voi faceti asa, că nu stiu cum, că nu stiu ce�", si nu-i câstigi, îi îndepărtezi de adevăr. Ba chiar între părintii ortodocsi, dacă e vreunul care are o idee gresită, sunt unii care sunt gata să spună: "Uite, ăla e eretic, e asa, asa!", dar fără a încerca o discutie în duhul blândetii. Sunt gata să arunce cu piatra, si atunci pe celălalt îl pierzi, nu-l mai câstigi.

Îl pierzi, si de-acuma se face o ruptură mai mare. Uite cum s-a amestecat vrăjmasul, că cei pe calendar vechi si cei pe nou nu au nici o dragoste unii fată de altii, ba au urâciune. Ei fiind de acelasi neam, fiind de aceeasi credintă, si uite, au urâciune unii pe altii. Asta e lucrarea vrăjmasului, că Dumnezeu dragoste este. Dar dacă nu ai dragoste, si ai urâciune, de-acuma te-ai dat de partea satanei. Mila lui Dumnezeu să fie cu noi, că noi suntem asa cum suntem... Mila lui Dumnezeu...

Privitor la problema misionarismului.... La noi în tară nu prea există un duh misionar, adică nu putem spune că din România au plecat misionari la musulmani sau în cine stie ce tară necrestină...

Numai catolicii si grecii fac lucrul ăsta.

Si protestantii. Ai nostri vor să facă misiune în tară mai mult, că e nevoie. Se ocupă mai mult de pastoratia turmei din staulul Bisericii.

Dar nici în tară nu prea fac misiune. De aceea e cel mai rău.

Totusi se mai face câte ceva. Dar se axează mai mult pe pastoratie, nu pe misiune.

Să faci misiune în tară înseamnă să facă o propagandă titanică. Aici, grecii au patru-cinci posturi de radio, unde de dimineată până noaptea, si toată noaptea, se vorbeste despre natiune si ortodoxie. Vorbesc asa niste învătături pe care nu le-am mai auzit în atâtia ani de zile.

Si la noi în tară s-au făcut posturi de radio ortodoxe, stiati? Sunt la Cluj, la Alba Iulia, la Iasi... Se spune că si Patriarhia ar vrea să facă unul, la Bucuresti.

Acolo trebuia primul, la Bucuresti. Am auzit asa, că s-ar fi spus că sunt atâtea posturi de radio, dar pentru ortodoxie si nationalitate nu-i nici unul, nu putem face. Că nu sunt oameni cu care să poată face un asemenea post de radio. Dar aici la greci au! Fel de fel de oameni, profesori universitari, arhierei, sau altii, se duc si vorbesc...

Am putea să luăm si noi modelul lor? La noi sunt trei posturi nationale de radio, si au emisiuni religioase. Sunt tineri care lucrează acolo. E bine?

E cel mai bun lucru!

Dar dacă unii dintre ei nu vor să rămână în lume, să-si mai bată capul cu această ocupatie?

Ori rămâi în lume, ori nu rămâi, dar te duci si vorbesti, si te ascultă oamenii.

Cineva s-a dus la mănăstire si vrea să-si facă un post de radio ortodox acolo, la mănăstire, cu călugării. La noi în tară. Ce credeti despre acest lucru?

E bine! Si aici la greci este asa ceva, la o mănăstire. Am vizitat si eu o mănăstire ca aceea cu vreo 15 ani în urmă. Nu era mănăstire, dar era ca o mănăstire. Era o staretă acolo si împrejurul ei erau vreo 15-20 de femei. Si avea o grădină colosal de mare, multe hectare, cu toate bunătătile în grădina aceea. Si pe deal, pe munte, zidise o mănăstire mare, dar nu era terminată atunci când am fost eu. Si am întrebat-o pe una din ele: "Ce-i cu voi, de ce sunteti mirence?". Si nu era bărbat să le-ajute la nimic. Aveau masină, cu care cărau fel de fel de fructe, le duceau departe si le vindeau acolo. Si a venit masina aceea cu care cărau fructele, si era o femeie, sau o fată, care conducea masina aceea. Si masina s-a defectat. Ei, si femeia aceea n-a chemat pe nimeni, ea singură s-a băgat sub masină, cu fata în sus, si a reparat-o. Si am întrebat eu: "Ce-i cu voi?". Si au zis: "Noi suntem toate mirence, dar venim si ne cercăm, să vedem, ne putem face călugărite, ori nu? De aceea n-avem aici nici un bărbat care să lucreze la nimic, toate lucrările - agricultură, vie, livadă - le facem noi. Si cercăm să vedem de ne putem face călugărite".

Dar un post de televiziune ortodox ar fi rău sau nu? Chiar dacă e periculoasă dependenta de televizor.

Televiziunea e un lucru bun, dar să dai ceea ce e de folos.

Poate ar fi bine să fie un post de televiziune ortodox, dar asta cere foarte multi bani.

Eu am auzit că s-ar fi spus că nu se poate face, că nu sunt nici bani, nici oameni pentru asta.

Asta e adevărat, costă foarte mult. E foarte greu să asiguri emisia, să organizezi timpul si toate, e muncă foarte multă. Trebuie bani multi, trebuie oameni multi. Si din ce-i plătesti? Că posturile particulare de televiziune, care transmit toate porcăriile, scot bani, pentru că lumea se uită la porcăriile alea. Si ei bagă reclame, si reclamele se plătesc foarte bine. Dar când faci un post ortodox nu-ti dă nimeni nici un leu. Si atunci e foarte greu.

Guvernul ar trebui să dea.

Guvernului nu-i pasă de asa ceva.

Atunci Patriarhia.

Patriarhia se descurcă cu banii cum poate. Guvernul a făcut acum al treilea post national de televiziune: "Cultural". Si acolo sunt mai multe emisiuni religioase. Asta a putut să facă guvernul. Tot e un lucru bun. Dar făcând emisiunile astea, tot te risipesti. Ai răsplată de la Dumnezeu pentru că le faci?

Sigur că da.

Părinte, dar să zicem că faci unele lucruri bune, după Dumnezeu. Totusi, te risipesti cu ele. Si atunci simti că parcă n-ai fi cu Dumnezeu, parcă n-ai fi în Dumnezeu, pentru că a venit risipirea. Si atunci zici: "mai bine nu mai fac lucrul ăsta, chiar dacă e bun si e după Dumnezeu, ci fac ceva care să nu mă mai risipească".

Dar de ce să te risipesti, dacă sunt lucruri după Dumnezeu?

Te risipesti, că trebuie să umbli în toate părtile, să-l cauti pe unul ca să-i iei un interviu, si asa mai departe, si începi să te risipesti. Nu stai tot timpul într-un loc, la liniste si rugăciune.

Asta trebuie să o judeci singur. Adică să ai dreapta socoteală, ca să nu te vatămi. Dacă într-o parte te folosesti, si-n cealaltă parte te vatămi, atunci muncesti zadarnic. Te-ai folosit într-o parte, dar când ai lucrat în cealaltă parte, ai risipit, si atunci ai pierdut si ceea ce ai lucrat duhovniceste. Trebuie dreapta socoteală.

Multi se angajează în lucruri bune, bineplăcute lui Dumnezeu, dar care îi risipesc, si pierd lucrarea lăuntrică, sau pierd din puterea ei.

Nu e bine. Trebuie dreapta socoteală, adică să te socotesti: ce mă risipeste si ce mă foloseste. Dar te înseală de multe ori si ispititorul, si patimile tale.

Dar trebuie să fii întărit duhovniceste, să nu cazi.

Sigur, asta e prima conditie.

Altfel, cazi rău.

Ferească Dumnezeu! Dar tu încerci să-i îndrepti pe altii, să-i scoti din întuneric la lumină...

Cum trebuie să cugete cel care vrea să le vorbească celorlalti despre Hristos?

Spui asa: sunt dator să vorbesc oamenilor care nu stiu cum trebuie să meargă pe calea adevărului, cum trebuie să se osârduiască, să se nevoiască să meargă după Adevăr. Adevărul nu e altul decât Iisus Hristos, Adevărul este Biserica. Adevărul nu e altul. Zice: "Veniti la Mine toti cei osteniti, că nicăieri nu veti afla odihnă, decât numai la Mine". Să ne osârduim să ne despătimim. Si dacă avem duhovnici care ne sfătuiesc si respectăm cuvintele lor - că harul Sfântului Duh prin gura lor a vorbit - cu asta agonisesti smerita cugetare. Oricât de întelept ai fi, dacă n-ai smerita cugetare, cazi. Că nu este altă primejdie mai mare pentru mântuirea omului decât înăltarea mintii...
(Extras din : Ne vorbesc parinti athoniti -- de Danion Vasile si Marian Maricaru)
sursa:crestinortodox.ro
        sfaturiortodoxe.ro