Daca vreti sa-mi transmiteti ceva astept mail al avramconsult@gmail.com, numele meu este Avram Marian.Doamne ajuta!

vineri, 15 octombrie 2010

Gherasim Iscu ( 1912 - 1951 )


Parintele Gherasim Iscu-Duhovnicul care si-a spovedit calaul


Manastirea, scoala si activitatea misionara






Grigore Iscu s-a nascut la 21 ianuarie 1912, in comuna Poduri, judetul Bacau. Parintii sai, Grigore si Elena, i-au insuflat din copilarie credinta ortodoxa si iubirea aproapelui. Grigore Iscu a pornit de tanar pe drumul aspru al calugariei, intrand ca frate de manastire la Bogdana, Bacau.

Intre anii 1925-1928 urmeaza cursurile seminarului monahal de la manastirea Neamt, pana cand aceasta scoala s-a desfiintat, continuandu-si studiile la Liceul „Principele Ferdinand” din Bacau, apoi la seminarul de la manastirea Cernica. Ulterior s-a inscris la Facultatea de Teologie din Bucuresti, pe care o va absolvi, din cauza greutatilor in 1942.

In 1932 fratele Grigore a intrat in manastirea Tismana unde a fost hirotonisit ca ierodiacon, apoi ieromonah cu numele de Gherasim. In data de 15 aprilie 1937 este numit staret al Manastirii Arnota. Aici a lucrat la refacerea manastirii, distruse de un incendiu, pana in 1939, cand a renuntat la staretie.

Lasand in urma Arnota, parintele Gherasim intra in manastirea Cernica, in postul de bibliotecar-contabil la Seminarul Cernica. O data cu lovitura de stat data de Generalul Ion Antonescu in ianuarie 1941 incepe si prigoana impotriva legionarilor.

In acest context, postul pe care il ocupa parintele Gherasim s-a desfiintat pe motiv ca biblioteca Manastirii era formata in mare parte din carti legionare. De la Manastirea Cernica pleaca la 1 aprilie 1942, fiind trimis de mitropolitul Olteniei, Nifon Criveanu, in Transnistria pentru ocrotirea ortodoxiei si a romanilor de peste Prut.

In Transnistria a ctitorit biserici, fiind totodata preot, profesor de religie si invatator.
La intoarcerea in tara, in mai 1943, parintele Iscu se stabileste la manastirea Tismana, unde va fi numit exarh al manastirilor din eparhia Olteniei (iunie 1943 - aprilie 1945). In cursul anului 1943 primeste staretia manastirii, ca protosinghel.

In noua calitate, parintele Iscu reface manastirea Tismana - care in timpul progoanei antonescinene incetase sa mai functioneze ca manastire si devenise inchisoare pentru preotii legionari.

In rezistenta anticomunista. A montat un aparat de emisie-receptie la manastire






O data cu instaurarea regimului comunist in Romania, incepe prigonirea Bisericii si a intregului neam romanesc. Oamenii gasesc scapare din calea arestarilor in munti. Nuclee ale rezistentei anticomuniste apar in toate zonele tarii.

In Oltenia, membrii unui nucleu al Miscarii Nationale de Rezistenta, condus de generalul Ioan Carlaont, ajung in legatura cu staretul Manastirii Tismana in toamna anului 1947, cerandu-i gazduire pentru luptatori si hrana; totodata, incercasera sa monteze un aparat de emisie-receptie in manastire.

Pe fondul acestei colaborari intervine arestarea Parintelui la 26 septembrie 1948 pentru uneltire impotriva ordinii sociale.

Din inchisoare in inchisoare

In urma procesului intentat grupului de rezistenta din Oltenia, se da sentinta si in cazul Parintelui, care este condamnat la 10 ani temnita grea. Incepe executarea sentintei la Penitenciarul Craiova, unde este anchetat brutal pentru a marturisi faptele pentru care fusese arestat si pentru a divulga numele celor din rezistenta.

Parintele suporta cu deosebit curaj ancheta si torturile fara a trada. Din Peniteciarul Craiova va fi mutat la Aiud in anul 1949, cand inchisorile politice vor fi impartite pe categorii: elevii la Targsor, studentii la Pitesti, membrii partidelor istorice la Sighet, femeile la Mislea, legionarii la Aiud etc.

La Aiud Parintele este fortat sa renunte la hainele de calugarie (pe care a fost lasat sa le poarte in timpul detentiei de la Craiova). In temnita, Parintele insenineaza inimile detinutilor prin puterea credintei si formeaza alaturi de Sfintii Aiudului o rezistenta de netrecut impotriva Intunericului. Cea mai importanta “arma” a lor fiind practicarea rugaciunii inimii.

La Canal in "brigada hotilor"







Erau supusi la cele mai grele si umilitoare munci (cu predilectie sa curete closetele), brigadierii lor erau alesi dintre cei mai pagani oameni care s-au aflat la Canal si care s-au pervertit pana intr-atat, incat se pretau la orice slugarnicie.

Intre tortionarii Parintelui Iscu de la Canal s-a distins prin cruzime un oarecare Vasilescu, detinut de drept comun care imbratisase reeducarea fiind integrat ca tortionar in brigada hotilor. Preotii inchisi la Canal au servit drept exemplu de smerenie si rezistenta tuturor detinutilor, dandu-le putere sa reziste si sa respinga reeducarea.

Cu riscuri enorme si platind faptele cu propriul sange preotii de la Canal oficiau in fiecare zi Sfanta Liturghie aducand astfel pe Hristos in mijlocul Infernului.

In timpul detentiei de la Canal, Parintele Iscu s-a imbolnavit grav de tuberculoza si a fost transferat la Spitalul Penitenciar Targu Ocna. Parintele a fost repartizat in Camera 4 Spital - camera in care erau detinutii aflati pe patul de moarte. Chiar daca se afla intr-un spital penitenciar, asistenta medicala era aproape inexistenta iar despre medicamente nici nu putea fi vorba.

Detinutii care aveau cunostinte medicale isi riscau sanatatea ingrijindu-i pe cei contagiosi. Camera 4 Spital era mereu supraglomerata, astfel ca detinutii se aflau cate 2-3 intr-un pat.

Parintele Gherasim impartea patul cu generalul Todirescu (fost comandant pe tara al Jandarmeriei in timpul regelui Carol II si al lui Antonescu) pe care l-a intors catre credinta, salvandu-i sufletul de noaptea Iadului.

Si-a cunoscut ziua mortii. Calaul i se spovedeste si moare in aceeasi noapte cu el





Parintele Gherasim Iscu, in care stralucea harul lui Dumnezeu, si-a cunoscut mai dinainte ziua mortii, anuntandu-i pe cei apropiati data si rugand sa-i fie spalat trupul (dupa randuiala). Inainte de a parasi aceasta lume, Parintele Iscu a facut un gest care le-a aratat celor prezenti masura sfinteniei sale.

Acel detinut, Vasilescu, tortionarul de la Poarta Alba ajunsese si el la Targu Ocna cu plamanii mancati de cavernele tuberculozei. In 25 decembrie 1951 Parintele Iscu a cerut sa fie ridicat din pat si dus la capataiul lui Vasilescu - aflat in aceeasi camera. Cu cea mai mare dragoste crestina i-a spalat fata, l-a sarutat si i-a daruit iertarea pacatelor.
Pe patul de moarte i-a rugat pe colegii de celulă să-l ducă la căpătâiul celui ce îl torturase cumplit la Poarta Albă. Se numea Vasilescu şi era unul dintre studenţii care trecuseră prin procesul de "reeducare" de la Piteşti. Era şi el aproape de moarte, suferind de TBC pulmonar în ultimul stadiu. Era în noaptea de Crăciun a anului 1951. După ce l-a spovedit, tânărul i-a spus: "Auzi frate? Îngerii cântă!", deschizând ochii şi cerându-şi iertare pentru tot ce îi făcuse. Părintele, care era la fel de slăbit,
i-a răspuns: "Te iert din toată inima şi, la fel ca mine, te iartă şi fraţii mei, iar dacă noi iertăm, cu siguranţă Hristos, Care e mai bun decât noi, te va ierta şi El. Se va găsi şi pentru tine un loc în cer". După ce s-au împărtăşit împreună, au trecut la Domnul în aceeaşi noapte. Despre acel moment Richard Hrumbrand afirma: "Cred că s-au dus în Rai ţinându-se de mână".

Vasilescu s-a spovedit atunci victimei sale de la Canal si, primindu-L pe Hristos in trup si in suflet, a capatat linistea de care avea nevoie. Parintele Iscu a fost asezat apoi in pat si, la rugamintea sa, au fost citite rugaciunile, apoi a plecat la Domnul auzind cantari ingeresti.
In aceeasi noapte - a Sarbatorii Nasterii Domnului - Parintele Iscu si Vasilescu au plecat impreuna la Domnul impacati. Asemeni talharului care pe Cruce Il cunoaste pe Dumnezeu si se caieste pentru faptele sale, asa pleaca si Vasilescu din lumea aceasta - de mana cu Sfantul Gherasim Iscu.
Trupurile lor au fost aruncate noaptea, cum obisnuiau comunistii sa-si ascunda crimele, in gropile comune de langa Penitenciarul Targu Ocna.

Vrednic de cinstire

Moartea Parintelui Iscu a fost transpusa in versruri de catre Aurel Constantin Dragodan, detinut politic si apropiat al parintelui:

"Cu fata ca de ceara,
Cu trup firav ca de sfant bizantin,
Parintele Gherasim a fost dus intr-o seara,
Invaluindu-ne cald in surasu-i blajin.
Zile de boala din carne i-au rupt
Si-acum doar o piele-i infasoara osul,
Dar tainic el spune rugaciunea inimii neintrerupt:
Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul".

Aceasta pilda a inchisorilor se regaseste astazi spre vesnica amintire in Acatistul Sfintilor Romani din Inchisori. Iscosul si Condacul 9 marturisesc sfintenia grupului de credinciosi inchisi la Targu Ocna, amintind de Valeriu Gafencu - Sfantul Inchisorilor - si de cutremuratoarea minune a iubirii crestine infaptuita in chip stralucit de Parintele Gherasim:

Condacul al 9-lea:
Lumina a rasarit in temnita suferinzilor de la Targu Ocna, caci ca un soare a stralucit intr-insa, senin la suflet si chip, sfantul temnitelor romanesti, mangaierea suferinzilor si lauda nevoitorilor, cel ce in trezvie si rugaciunea inimii petrecand, darul Duhului Sfant a agonisit, si sfarsitul mai dinainte cunoscandu-si, cu bucurie s-a mutat la Domnul, cantand: Aliluia!

Icosul al 9-lea:
„Iubiti pe cei ce va prigonesc” a poruncit Hristos, iar voi, Sfintilor, cuvantul Lui intocmai l-ati implinit, ca la Targu Ocna in noaptea Nasterii Domnului un preot muribund a cerut sa fie dus la cel care cumplit il chinuise, si mangaindu-l cu blandete i-a spus: „Te iert din toata inima si cred ca Hristos, Care-i mai bun decat noi, te va ierta si El”.

Iar acela, caindu-se, cu lacrimi s-a marturisit, si in aceeasi noapte amandoi la Domnul cu pace au plecat, iar noi minunandu-ne de puterea dragostei va laudam zicand: [...]
Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romnesc ati suit!


IPS Patriarhul Teoctist: "...sa avem pilda Sfantului Nicodim si a altor mari parinti din aceasta manastire, care si-au dat sufletul pentru credinta, asa cum este si neuitatul staret al manastirii, parintele Arhim. Gherasim Iscu. A murit in inchisorile comuniste aparand credinta si dand marturie de anii grei, de cele cinci decenii pe care le-am strabatut pentru a ne salva credinta"

Felix Dubneac ( 1912 -2008 )

Srhimandritul Felix Dubneac
Părintele arhimandrit Felix Dubneac s-a născut la 29 iunie 1912 în comuna Voloave, judeţul Soroca în familia lui David şi a Ştefaniei Dubneac, primind  la botez numele de Petre. A urmat şcoala primară în comuna natală. Între 1927 şi 1931 studiază la Şcoala de Cântăreţi bisericeşti de la mănăstirea Dobruşa din judeţul Soroca, iar între 1935 şi 1943 — la Seminarul Teologic monahal de la mănăstirea Cernica de lângă Bucureşti.
În perioada 1944 – 1953 îşi completează în Bucureşti studiile de nivel universitar: Facultatea de Teologie (4 ani), Academia de Arte Frumoase (5 ani), Facultatea de Litere şi Filozofie (5 ani), Şcoala Superioară de Pictură bisericească din cadrul Patriarhiei Române. În 1924, la vârsta de 12 ani, intră în viaţa mănăstirească la schitul Rughi (Rudi) din judeţul Soroca. Între 1933 şi 1934 îşi satisface serviciul militar în termen în regimentul 39 infanterie staţionat la Floreşti, judeţul Soroca. Este călugărit în anul 1938 la mănăstirea “Sfânta Ana” de la Rohia, judeţul Someş (azi judeţul Maramureş), iar în 1939 este hirotonit întru diacon în Catedrala ortodoxă din Cluj-Napoca de către episcopul Nicolae Colan. În 1954 este hirotonit preot la mănăstirea Antim din Bucureşti, iar ]n 1964 este hirotesit protosinghel în Catedrala patriarhală din Bucureşti de către Episcopul vicar patriarhal Antim Nica, basarabean de origine, fost Episcop de Ismail şi Cetatea Albă. În 1972 este hirotesit, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în rangul de
Protosinghel Teofan Matasaru, monahul Felix Dubneac, cu ocazia calugariei si Ieromonahul Nifon Matei - 1938
Protosinghel Teofan Mătăsaru, monahul Felix Dubneac, cu ocazia călugariei şi Ieromonahul Nifon Matei - 1938
arhimandrit de către Arhiepiscopul Victorin Ursache al Americii şi Canadei în biserica “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din oraşul Edmonton, statul Alaberta, Canada. A făcut parte din grupul “Rugul Aprins” de la mănăstirea Antim din Bucureşti, grup care reunea trăitori autentici ai vieţii creştine şi intelectuali români de marcă. A fost condamnat la 16 ani de muncă silnică, 10 ani de degradare civică şi confiscarea totală a averii pentru infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 din Codul penal al României. Sentinţa a fost dată la 8 noiembrie 1958 de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militară şi menţinută la 21 ianuarie 1959 de Tribunalul Suprem – Colegiul Miltar al României. Din lotul celor condamnaţi au mai făcut parte: Alexandru Teodorescu (poetul şi ziaristul Sandu Tudor, ulterior părintele ieroschimonah Daniel, stareţul schitului Rarău), Alexandru Făgeţeanu (ulterior monahul Adrian), Ghiuş Vasile Benedict (arhimandritul Benedict Giuş a fost ales episcope de Hotin în 1943, dar alegerea sa a fost invalidată de Mihai Antonescu), Roman Braga (arhimandrit basarabean stabilit în Statele Unite ale Americii), părintele prof. univ. Dumitru Stăniloae, părintele Arsenie Papacioc, Serghie Sofian Boghiu (arhimandritul basarabean Sofian Boghiu), savantul şi scriitorul Alexandru Mironescu şi fiul său Şerban (student), Gheorghe Văsâi, Şerban Mironescu, Nicolae Rădulescu şi Emanoil Mihăilescu. În perioada 13 iunie 1958 şi iulie 1964 a executat 6 ani de închisoare. Ca diacon şi ca preot a slujit la mănăstirea Antim şi la Catedrala patriarhală din Bucureşti până în anul 1967, când este transferat ca preot şi pictor autorizat la Arhiepiscopia Ortodoxă Română pentru Canada şi Statele Unite ale Americii cu reşedinţa la Detroit, statul Michigan, SUA. Aici funcţionează 15 ani ca secretar eparhial. La 20 iulie 1994, în vârstă de 82 de ani, se retrage la mănăstirea românească “Adormirea Maicii Domnului” din Rives Junction, statul Michigan, unde este preot-duhovnic. În România a executat, împreună cu un alt basarabean, arhimandritul Sofian Boghiu, pictura în frescă în mai multe lăcaşuri ortodoxe: biserica mare a mănăstirii Antim din Bucureşti, biserica din suburbia bucureşteană Dămăroae, biserica Negru Vodă din Câmpulung

Arhimandritul Felix Dubneac
Muscel, biserica din Pipirig, judeşul Neamţ, biserica mare a mănăstirii Saon din judeţul Tulcea, paraclisul mănăstirii Ghighiu de lângă Ploieşti, judeţul Prahova. A pictat, singur, biserica din comuna Cojasca, judeţul Prahova. În America de Nord a pictat: catapeteasma şi compoziţiile iconografice din interiorul Catedralei ortodoxe române “Sfântul Gheorghe” din Windsor, statul Ontario, Canada (1970-1972); catapeteasma Catedralei ortodoxe române “Buna Vestire” din Cleveland, statul Ohio, SUA (1973); iconostasul bisericii ortodoxe române “Sfânta }nviere” din Holywood, statul Florida, SUA (1968-1969); interiorul altarului şi catapeteasma Catedralei ortodoxe române “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Edmonton, statul Alberta, SUA (1975-1976); catapeteasma bisericii ortodoxe române “Sfânta Treime” din Troy, statul Michigan, SUA (1980-1981). A mai pictat, în 1978, în interiorul Camerei Române de la Wayne State University, Detroit, statul Michigan, SUA, o frescă monumentală înfăţişând devenirea istorică a poporului român în spaţiul carpato-danubiano-pontic, precum şi alte şapte tablouri reprezentând cetăţi medievale şi voievozi români. Ca pictor, a întreprins călătorii de documentare în Anglia, Franţa, Austria, Elveţia, Siria, Grecia, Turcia şi Egipt. A colaborat, pe parcursul a 11 ani, la revista de limbă română “Gândire şi Artă“ din Statele Unite ale Americii. Părintele Arhimandrit Felix Dubneac a trecut la Domnul în ziua de Crăciun, 25 Decembrie 2008, într-un aşezământ rezervat îngrijirii bătrânilor nu departe de Detroit, Michigan, SUA. Îşi doarmne somnul de veci în cimitirul “Sfânta Maria” de la Vatra Românească, Grass Lake, Michigan.
Chip de Călugăr
            Pr. Anton Frunza
Pe Pãrintele Felix Dubneac l-am cunoscut din scrierile sale imediat dupã 1989. Aveam sã-l cunosc fizic în 1997, la Vatra, cu prilejul hirotoniei mele întru preot. Prima liturghie ca preot am sãvârsit-o la Mânãstirea ``Adormirea Maicii Domnului`` din Rives Junction, Michigan având co-slujitori pe pãrintele meu trupesc Preotul Anton Frunzã si pe Prea Cuviosul Pãrinte Arhimandrit Felix Dubneac, în vreme ce Pãrintele Arhimandrit Roman Braga a asistat în altar. Îmi rãsunã si acum în minte îndemnurile pline de blândete ale Pãrintelui Felix: ``Asa Pãrinte, sã slujesti calm, gândeste-te cã fiecare Liturghie e prima pe care o sãvârsesti, sã nu intervinã rutina...``
Aveam sã-l reîntâlnesc pe Pãrintele Felix doi ani mai târziu, odatã cu mutarea familiei mele în Michigan. Acelasi Pãrinte sfãtos, rãbdãtor, parcã neschimbat. Totusi era o schimbare: nu mai putea sluji de unul singur Slujba Liturghiei. În cele câteva prilejuri în care am slujit la Mânãstire, aveam sã-l gãsesc însã de fiecare datã înainte de începerea slujbei, la priveghere si rugãciune în altar. Am aflat mai apoi (desi Pãrintele rareori vorbeste despre aceasta) cã fãcuse parte din celebrul grup ``Rugul aprins`` de la mânãstirea Antim alãturi de alti mari duhovnici si dascãli de teologie ortodoxã româneascã. Pentru crima de a se fi rugat si de a fi participat într-o miscare de înnoire spiritualã, a petrecut sase ani în închisorile comuniste. Dupã aproape douãzeci de ani în care a slujit ca Secretar Eparhial în Arhiepiscopia Românã Ortodoxã pentru America si Canada, s-a regãsit cu unul dintre tovarãsii sãi de la ``Rugul aprins`` si din temnitele comuniste, Pãrintele Roman Braga, la Mânãstirea ``Adormirea Maicii Domnului`` unde s-a retras din anul 1994. Pãrintele Arhimandrit s-a remarcat si ca iconograf. Multe biserici din Statele Unite si Canada sunt pictate de Prea Cuviosia Sa. Poate cea mai de seamã realizare a sa în domeniul picturii rãmâne Marea Frescã a Istoriei României în Camera Românã de la Wayne State University din Detroit (1978). În ultimul an a înfrumusetat cu picturile sale biserica Mânãstirii ``Înãltarea Domnului`` din Detroit. Desi aflat la vârsta patriarhilor, Pãrintele Felix a fost binecuvântat de Dumnezeu cu o gândire pãtrunzãtoare care nu i-a slãbit în ciuda trecerii anilor; mai mereu are câte un articol pentru Solia.

L-am descoperit însã pe cãlugãrul Felix Dubneac, în urmã cu doi ani pe vremea când lucram ca secretar la Cancelaria Episcopiei. Pãrintele Arhimandrit adresase o scrisoare Înalt Prea Sfintitului prin care cerea lãmurirea situatiei transferului sãu din cealaltã Arhiepiscopie Românã. Solicita aceasta dupã o asteptare de sase ani de zile!, nu pentru cã nu l-ar fi interesat, ci pentru ca n-a vrut sã-l tulbure pe Vlãdicul cu situatia sa ... Înalt Prea Sfintitul Arhiepiscop Nathaniel a afirmat atunci cã rareori i-a fost dat sã vadã o asemenea pildã de rãbdare. Putini stiu cã Pãrintele Arhimandrit Felix este unul dintre donatorii de seamã ai Episcopiei noastre. E suficient însã sã rãsfoiesti paginile Soliei pentru a vedea numele Pãrintelui Felix în rândurile celor care-si dovedesc dragostea fatã de aproapele prin fapte. Din putinul pensiei sale de cãlugãr pune deoparte pentru lucrarea caritabilã. Am rãmas surprins când casierul Parohiei ``Buna Vestire`` din Grand Rapids, mi-a spus cã unul dintre cei mai importanti donatori cu ocazia punerii pietrei de temelie la biserica pe care o pãstoresc este Pãrintele Felix Dubneac.

Recent, în chiar Sâmbãta Congresului, de sãrbãtoarea Sf. Apostoli Petru si Pavel, Pãrintele Arhimandrit Felix Dubneac a împlinit venerabila vârstã de 90 de ani. Si pentru cã un asemenea popas aniversar nu se întâmplã în fiecare zi, a fost onorat de cãtre întreg plenul Congresului care i-a cântat ``Multi ani trãiascã!`` . Atunci când fratii clerici si-au exprimat uimirea pentru longevitatea Pãrintilor Arhimandriti Felix Dubneac si Roman Braga, pãrintele Roman a rãspuns cu umoru-i caracteristic: ``ne dã Dumnezeu înapoi anii pe care i-am petrecut dincolo....`` , referindu-se la anii petrecuti în temnitele comuniste.

Si e suficient sã vezi cum îi cautã oamenii pe Pãrinti Felix si Roman pentru a se spovedi, pentru a realiza cã te afli în prezenta a doi dintre marii duhovnici români.

Rãbdarea, bunãtatea, generozitatea, ascultarea, înfrânarea, sãrãcia, viata de rugãciune si de privatiuni alcãtuiesc chipul unui cãlugãr. Acesta este chipul Pãrintelui Arhimandrit Felix Dubneac.
Preluat din “Solia”, August 2002

Nicodim Măndiță ( 1889 -1975 )

Nicodim Măndiță


Protosinghelul Nicodim Măndiţă
Mormântul protos. Nicodim Măndiţă de la Mănăstirea Agapia.
Nicodim Măndiță (n. 28 octombrie 1889, satul Bunești, județul Argeș - d. 6 iulie 1975, Mănăstirea Agapia) a fost un scriitor și duhovnic ortodox român, viețuitor al Mănăstirii Agapia.

Biografie

S-a născut în anul 1886 într-un sat din județul Argeș, în familia țăranilor Ioniță și Filofteia Măndiță, primind la botez numele de Nicolae. A absolvit numai cinci clase elementare [1]. Între anii 1911-1918 a fost înrolat în armată, participând la campania din 1913 din Bulgaria și la luptele din timpul primului război mondial.
În anul 1920 s-a călugărit la Schitul Măgura-Bacău, cu numele de Nicodim, fiind hirotonit ca ieromonah în vara aceluiași an. A slujit apoi ca preot misionar in satul Schitul Frumoasa-Bacău (1921-1923), duhovnic la Mănăstirea de maici Giurgeni-Roman (1923-1925) și preot misionar în satele Pâclișa-Alba, Hășmașul Ciceului și Leurda Gârboului-Cluj din Transilvania (1925-1935).
În următorii 40 de ani a fost duhovnic la mănăstiri de maici: la Agapia (1935-1945), la Văratec (1945-1962) și din nou la Agapia (1962-1975). A primit rangul monahal de protosinghel.
În perioada regimului comunist (1948-1964), a scris cărți de învățături duhovnicești, cu conținut anticomunist, care erau multiplicate de colaboratori și distribuite în diferite localități printr-o rețea de colportaj. Acuzat de "infracțiunile de răspândire de publicații interzise", a fost condamnat prin sentința penală nr. 38 a Tribunalului Militar București dată în ședința din 22 ianuarie 1965 la 8 ani închisoare corecțională [2]. Ținându-se seama de vârsta și boala de care suferea părintele Nicodim, completul Tribunalului Militar București s-a deplasat în orașul Târgu Neamț. Părintele Măndiță a fost arestat și încarcerat în Penitenciarul Aiud, iar cele 500.000 de cărți confiscate au fost trimise la topit.
După un an și jumătate de închisoare, i-a fost anulat restul de pedeapsă și i s-a permis să revină la Mănăstirea Agapia, unde se retrăsese ca pensionar din anul 1962. A murit la Agapia în anul 1975, la vârsta de 86 ani, și a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii.

Cărți publicate

  • Rugăciunea lui Iisus (Ed. Ortodoxox Kypseli, Tesalonic, 1996)
  • Învățături despre rugăciune (Ed. Agapis, 1997)
  • Îndrumar pentru spovedanie (Ed. Agapis, 1997)
  • Viața Maicii Domnului (Ed. Agapis, 1997)
  • Oglindă Duhovnicească (Ed. Agapis, 1998)
  • Vrednicia sufletului (Ed. Agapis, 1998)
  • Îndreptar pentru spovedanie (Ed. Agapis, 2001)
  • Al cui chip să purtăm? (Ed. Agapis, 2003)
  • Dai voință iei putere (Ed. Agapis, 2003)
  • Despre păcatul înjurăturilor (Ed. Agapis, 2003)
  • Judecata particulară a sufletului omenesc după ieșirea din corp (Ed. Agapis, 2003; reeditată în 2006)
  • Pacea părinților cu pruncii lor (Ed. Agapis, 2005)
  • Priveghiul creștinesc (Ed. Agapis, 2005)
  • Ce să facem și ce nu trebuie să facem în Sfânta Biserică (Ed. Agapis, 2007)
  • Capcanele iadului (Ed. Agapis, 2007)
  • Minunile Maicii Domnului (Ed. Agapis, 2008)
  • Vămile văzduhului și mărturii despre existența lor (Ed. Agapis, 2008)
  • Păcatul furtului (Ed. Agapis, 2008)
  • Fumatul este un păcat? (Ed. Agapis, 2008)
  • Oglindă duhovnicească - 6 vol. (Ed. Agapis, 2008-2009)
Fapte si cuvinte de invatatura
1. Acest cuvios parinte avea de mic o aleasa traire duhovniceasca, iubind cel mai mult rugaciunea, postul si citirea sfintelor carti. Pentru aceea toti se foloseau de intelepciunea lui.
2. Cand a intrat in Schitul Magura-Targu Ocna, staretul, vazand ascultarea lui, indata l-a facut calugar. Apoi, vazandu-l bland si priceput in Sfanta Scriptura, l-a facut preot si pastor de suflete. Si invata asa de frumos pe credinciosi, incat veneau de departe sa-l vada si sa primeasca de la el cuvant de mangaiere.
3. Satul Schitu Frumoasa-Moinesti era un sat mic, lipsit de preoti si dezbinat de secte. Timp de trei ani, cat a fost paroh aici, parintele Nicodim a schimbat profund viata duhovniceasca a credinciosilor. Mai intai a intors la Ortodoxie pe toti cei dezbinati. Apoi a combatut cu multa putere imoralitatea, betia si certurile in familie, desfiintand carciumile si intarind unitatea, buna credinta si omenia intre toti. Si acestea toate le-a savarsit prin trei cai: printr-o viata personala exemplara, prin slujbe frumoase la biserica si prin predicarea vie si permanenta a cuvantului lui Dumnezeu.
4. Spun fiii sai duhovnicesti ca parintele Nicodim era plin de dragoste pentru Dumnezeu si pentru oamnei si foarte ravnitor la savarsirea celor sfinte. Iubea pana la jertfa Biserica si dreapta credinta apostolica si cunostea bine Sfanta Scriptura si invataturile Sfintilor Parinti. Pentru aceea era permanent cautat de credinciosi si temut celor rau-credinciosi. Ca oricine asculta cuvintele lui se lumina la suflet si se intorcea cu bucurie la Hristos.
5. Spun iarasi ucenicii lui ca se ruga mult la chilie si nimic nu facea fara rugaciune. Zilnic citea cele sapte Laude la vremea lor, psalmii si alte rugaciuni de taina. Apoi citea cateva capitole din Biblie, precum si viata sfantului respectiv. La urma statea de vorba cu oamenii, spovedea si scria cuvinte de folos.
6. Zece ani parintele Nicodim a fost preot misionar in Transilvania. Spun parintii care l-au cunoscut ca s-a dovedit un mare aparator al Ortodoxiei si unitatii romanesti. Cel mai mult ostenea pentru intoarcerea celor rataciti in sanul Bisericii noastre. In putina vreme a realizat o unitate religioasa deplina, inlaturand cu pricepere dezbinarile confesionale, imoralitatea si intarind dreapta credinta.
7. Vazand acest cuvios parinte ca numai cu cuvantul vorbit nu se pot apara credinta si morala ortodoxa, cu binecuvantarea Patriarhiei Ortodoxe Romane si a episcopului de Cluj, a scris si a tiparit sute de brosuri cu continut moral profund ortodox, impodobite cu imagini pe intelesul credinciosilor, pe care apoi le impartea gratuit. Opera sa literar-duhovniceasca insumeaza peste 40 de volume a peste 400 de pagini fiecare, plus alte peste zece mii de pagini in manuscris.
Prin aceasta s-a dovedit un bun pedagog si un preot misionar rar intalnit in monahismul nostru.
8. Se spunea despre dansul ca in satul Leurda Garboului a zidit din temelie o biserica noua si a inzestrat-o cu tot felul de obiecte de cult, donate, atat de credinciosi ardeleni, cat si de moldoveni. Dupa patru ani de preotie in acest sat, s-a intors din nou in Moldova.
9. Se mai spunea despre parintele Nicodim ca in parohia lui nu puteau locui sectantii si carciumarii. Sectantii fanatici plecau in alte sate, pentru ca nu puteau face nici un prozelit, iar carciumarii plecau pentru ca nu venea nimeni sa le cumpere bauturile. Ei erau singurii oameni care nu-l iubeau pe acest slujitor al lui Hristos.
10. Odata l-au reclamat unii la episcop cum ca ar fi preot eretic. Deci, chemandu-l episcopul si cercetandu-l, i-a zis:
- Du-te, parinte Nicodim, inapoi la parohie si invata pe credinciosi ca si pana acum, ca nu sfintia ta, ci cei care te-au reclamat mi se pare ca sunt eretici.
11. La Manastirile Agapia si Varatec, parintele Nicodim a continuat aceeasi activitate de duhovnic si preot misionar. Slujea cele sfinte cu frica de Dumnezeu, se ruga si citea mult la chilie, spovedea, invata pe oameni si tiparea carti bisericesti. Dupa anul 1940 ajunsese cel mai iscusit duhovnic pentru mireni si calugari din partea locului.
12. Parintele Nicodim considera spovedania cel dintai si cel mai necesar mijloc de cunoastere, de formare duhovniceasca si de indreptare a crestinului. De aici incepea urcusul duhovnicesc. Iar spovedania o facea astfel:
Mai intai cerea credinciosului sa citeasca pravila bisericeasca, sa se roage, sa-si cerceteze constiinta si sa-si noteze pe hartie toate pacatele. Apoi il spovedea fara graba, din copilarie, lasand pe om sa-si spuna liber pacatele. La urma adauga si cateva intrebari, apoi rupea hartia in fata penintentului, ca semn de iertare, ii randuia canon dupa putere si indata ii citea rugaciunea de dezlegare. Daca cineva avea pe constiinta pacate grele, il lasa pe penitent dupa spovedanie inca un ceas-doua sa-si cerceteze constiinta, apoi il dezlega.
13. Acest duhovnic iscusit nu dadea la spovedanie canon aspru niciodata. Mai intai cerea crestinului sa inceteze pacatul, apoi sa se roage. Ii cerea sa citeasca zilnic cele sapte Laude, sa citeasca Sfanta Scriptura, Invatatura de credinta, Vietile Sfintilor si alte carti de folos sufletesc. El punea accent indeosebi pe cunoasterea dreptei credinte si pe sfanta rugaciune.
- Cine nu citeste, zicea el, nu cunoaste, Si cine nu cunoaste Sfanta Scriptura si credinta ortodoxa, acela cade usor in pacate de moarte si este prins in mreaja sectelor.
14. Odata spunea unui din ucenici:
- Parinte, eu nu-ti pot da post si metanii multe. Ca si ursul si sarpele postesc. Dar ursul tot urs ramane si sarpele tot sarpe. Cand musca, amandoi omoara! Asa si omul, posteste uneori mult, dar in inima este plin de rautate, iar cand dezleaga la mancare, bautura, cade in pacatul lacomiei. Deci, posteste si te roaga dupa putere, dar mai intai citeste Sfanta Scriptura si pe Sfintii Parinti. Atunci singur te vei invata ce trebuie sa faci, cum sa te rogi si sa postesti, de ce sa te feresti si cum sa te mantuiesti.
15. Altui ucenic pe care l-a spovedit i-a zis:
- Frate, nu-ti dau alt canon decat sa citesti Noul Testament de cinci ori. De patru ori ca sa-ti fie ca patru pereti de casa, iar a cincea oara ca sa-ti fie de acoperamant pentru casa sufletului tau.
16. O batrana care nu stia carte l-a intrebat:
- Parinte, cum sa citesc Noul Testament, ca nu stiu carte?
Iar el i-a raspuns:
- Dar cand primesti scrisoare de la feciorul tau, nu te duci la un vecin sa ti-o citeasca? Asa fa si cu Noul Testament. Roaga pe cei ce au dragoste sa-ti citeasca si amandoi va veti folosi.
17. Se spunea despre dansul ca daca il intreaba cineva ceva, batranul nu-i raspundea imediat si direct la intrebare, ci il trimitea la Sfanta Scriptura, la canoane si la Sfintii Parinti, ca singur sa citeasca, sa se invete si sa afle raspunsul dorit.
18. Se spuneau si acestea despre dansul, ca niciodata nu chema pe nimeni la spovedanie, ca sa nu vina cineva din sila. Nici nu se interesa de la altii despre fiii sai duhovnicesti, ci lasa pe fiecare ca in mod liber si constient sa lucreze si sa-L caute pe Hristos.
19. Uneori le spunea fiilor sai duhovnicesti:
- Fratilor, pe langa citirea sfintelor carti, va dau si acest canon, ca unul pe altul sa va indemnati la biserica, la spovedanie, la milostenie si la citirea Sfintei Scripturi... Ca de nu va veti ajuta pe calea mantuirii, veti da socoteala in fata lui Hristos de cei care se pierd. Nu vedeti pe sectanti cum se silesc sa amageasca pe ortodocsi?
20. Spun ucenicii lui ca parintele Nicodim nu primea la spovedanie pe calugarii si mirenii care aveau alti duhovnici, fara binecuvantarea acelora. Nici el nu dadea voie fiilor sa duhovnicesti sa mearga de la un duhovnic la altul fara motive intemeiate. Pe mireni ii sfatuia sa se marturiseasca la preotii lor, iar pe calugari la duhovnicii din manastirile lor.
21. Uneori invata pe calugari, zicand:
- Cand mergi la cineva dornic de invatatura si lipsit, sa-i duci vreo carte buna de citit, du-i si vreo paine sau altceva de mancare. Nu vezi ca pestele nu vine la undita goala? Ca trebuie sa intrebuintam tot ce ne sta la indemana ca sa puteam castiga suflete pentru Imparatia lui Dumnezeu. Astfel, vazand fratele dragostea ta, va primi cu bucurie cuvantul vietii.
22. Alteori spunea la spovedanie:
- Fratilor, am socotit sa va dau ascultare si canon citirea cuvantului lui Dumnezeu. Ca de va veti lumina mintea cu cuvantul lui Dumnezeu, atunci veti fi capabili sa duceti o viata plina de fapte bune si folositoare. De va dau sa postiti mai mult si sa faceti metanii, nu va cunosc puterea. De va dau sa faceti milostenie, nu va cunosc starea materiala. Si daca nu va miluiti mai intai sufletul vostru, ci il lasati flamand, ce folos mai are milostenia?
23. Acest cuvios parinte era in toate foarte chibzuit si cu dreapta socoteala. La mancare si la post, la rugaciune si la citire, la tacere sau la cuvant, la chilie sau la slujba. Toate le facea in tacere, cu blandete si cu multa frica de Dumnezeu.
24. Spun calugarii care l-au cunoscut ca el niciodata nu amintea lucruri din trecut. Cand vorbea, rostea fiecare cuvant cu atentie sa nu greseasca sau sa sminteasca pe cinvea cu ceva. Niciodata n-a fost auzit sa osandeasca, sa se certe sau sa vorbeasca de rau. Nici pe altul nu-l ingaduia sa parasca sau sa cleveteasca pe aproapele in chilia lui.
- Nu uitati, zicea batranul, ca pentru tot cuvantul desert vom da seama in ziua judecatii lui Hristos (Matei 12,36). Alteori le amintea cuvantul psalmistului: Pune Doamne, paza gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele (Ps.140,3). Cuvantul lui era intelept, linistit, dres cu sare.
25. Mai spun parintii ca el nu primea slujbe, nici nu se ruga pentru cei ce nu citeau cuvantul lui Dumnezeu. De asemenea, nu primea la spoveanie pe cei ce nu veneau la biserica si refuzau citirea sfintelor carti.
26. Parintele Nicodim pretuia mult timpul si nici un minut nu-l risipea in zadar.
- Timpul, zicea el, este scump ca si sufletul. Ai pierdut timpul, ai pierdut sufletul! Ca eu daca n-as fi economisit bine timpul si n-as fi trait cu program, nimic n-as fi facut in viata.
27. Batranul cerea ucenicilor sai sa faca toate cu rugaciune si sfat; sa-si faca dinainte canonul si rugaciunea pentru timpul cat lipsea din manastire.
28. Uneori invata pe maici, zicand:
- Daca plangi numai si nu pui inceput bun, nu te folosesti. De aceea sa fim cu grija, sa nu ne gaseasca moartea dormind. Vai de noi de ne va afla moartea dormind. Ca in ce ne va gasi in aceea ne va judeca (Romani 2,6).
29. Zicea parintele Nicodim:
- Patru sunt felurile de vietuire in lume:
a. Vietuire diavoleasca, a celor ce se ridica impotriva lui Dumnezeu, a Bisericii si a oamenilor. Adica a celor ce hulesc impotriva Duhului Sfant si fac rau binefacatorilor lor.
b. Vietuire dobitoceasca, a celor ce se razbuna pe semenii lor, care rasplatesc rau pentru rau, care nu iarta si rabda nedreptatea, precum si a celor ce traiesc in betii si desfranari.
c. Vietuire omeneasca, a celor ce rasplatesc cu bine pentru bine si iubesc pe cei ce ii iubesc; a celor ce cad si iarasi se ridica din pacate.
d. Vietuire duhovniceasca, a celor ce se ostenesc a face bine vrajmasilor lor. Adica a celor ce iarta, miluiesc si vorbesc de bine pe cei ce ii urasc, precum si a celor ce pururea cugeta la legea Domnului.
30.Zicea iarasi:
-Crestinul are patru feluri de parinti:
a. parinti trupesti, care ne-au nascut dupa legile firii;
b. parinti sufletesti, nasii de botez, de la cununie sau calugarie;
c. parinti duhovnicesti, adica preotii si duhovnicii, si
d. Tatal Nostru Cel Ceresc, Care ne-a creat si ne poarta in toate de grija.
Pe parintii nostri cei pamantesti se cuvine sa-i cinstim si sa-i ascultam, iar pe Dumnezeu se cade neincetat sa-L slavim si sa-L laudam.
31. Zicea iarasi parintele Nicodim:
- Sunt patru feluri de impartasiri:
a. prin savarsirea a toata fapta buna, dupa cuvantul Domnului, Care zice: Cine face poruncile Mele acela Ma iubeste pe Mine (Ioan 14,21);
b. prin ascultarea cu atentie a cuvantului lui Dumnezeu, adica prin citirea sfintelor carti, prin slujbe si cantari duhovnicesti, dupa cuvantul care zice: Nu numai cu paine va trai omul, ci si cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4,4);
c. prin sfanta rugaciune facuta cu smerenie si luare-aminte, si
d. prin impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos; aceasta este impartasirea cea mai inalta, fara de care nimeni nu se poate mantui.
32. Spuneau maicile din Manastirile Varatec si Agapia ca parintele Nicodim era un om de rugaciune. Se ruga in chilie cu mainile inaltate spre cer, se ruga in biserica, se ruga pe cale, se ruga in padure, permanent slavea pe Dumnezeu. Dupa ce isi termina rugaciunea, deschidea usa chiliei si vorbea cu oamenii, spovedind si mangaind pe toti. Uneori fata lui era luminata de darul rugaciunii si de bucuria Duhului Sfant.
33. Acest renumit duhovnic era foarte ravnitor pentru mantuirea celor ce veneau la el. Pe toti ii primea cu dragoste, ii marturisea cu atentie si ii sfatuia cu intelepciune, caci era statornic si hotarat in cuvant si niciodata nu se schimba. Facea totul ca sa salveze sufletul omului.
34. Odata a venit la parintele un om tulburat si i-a spus:
- Parinte, au venit peste mine multe necazuri si nu le mai pot rabda. Da-mi un cuvant de folos.
- Nu te tulbura, frate, a zis batranul. Vezi scarbele acestea? Iata, pe aici a pasit Hristos. Pe aici au trecut Sfantul Ioan Botezatorul, Sfintii Apostoli, sfintii mucenici si toti parintii. Pe aici se cade sa trecem si noi, cei care urmam lui Hristos. Ca nu este alta cale de mantuire. Nu putem dobandi bucuria mantuirii, pana nu gustam mai intai din paharul suferintei si al necazurilor vietii.
35. Intr-o zi a venit la parintele Nicodim o femeie sa se spovedeasca, iar el i-a spus:
- Citeste cu atentie aceasta carte, noteaza pacatele pe care le-ai facut, apoi stai in genunchi inaintea sfintelor icoane si le repeta de sapte ori cu cainta si cu lacrimi. Dupa aceea, vino sa te marturisesc. Ca precum Neeman Sirianul s-a afundat de sapte ori in apa Iordanului (IV Regi 5,10) si s-a curatat de lepra, asa si noi se cade sa ne caim din inima, ca sa ne spele Dumnezeu de lepra pacatelor.
36. Iar pentru sfanta rugaciune invata:
- Fratilor, sa ne rugam neincetat cu luare-aminte si cu atentie. Sa nu lasam mintea sa hoinareasca in timpul rugaciunii. Ca la ce te gandesti,la aceea te si inchini si rugaciunea se preface in pacat,ca te inchini idolilor din minte,iar nu lui Hristos. Deci, sa cerem ajutorul lui Dumnezeu, ca sa ne putem ruga cum trebuie. Iar daca gandurile noastre fug, sa le intoarcem inapoi, precum isi intoarce ciobanul oile ce fug din turma.
37. Odata i-au zis ucenicii:
- Parinte, da-ne un cuvant de folos.
Iar batranul le-a raspuns:
- Fratilor,sa aveti credinta in Dumnezeu ca, ce nu pot face oamneii, face El intr-o clipa. De nimic sa nu va temeti decat de Dumnezeu. De aceea paziti poruncile Lui ca lumina ochilor, ca a lui e slava in vecii vecilor. Amin!
38. Parintele Nicodim avea mare evlavie catre Maica Domnului, careia i-a inchinat multe rugaciuni si pagini frumoase. Iar in fata sectantilor a aparat cu multa putere cinstirea Preasfintei Fecioare, marturisind-o Nascatoare de Dumnezeu cu adevarat si mijlocitoarea mantuirii noastre. El nu ingaduia sa puna cineva podoabe si obiecte de mult pret la icoana Maicii Domnului.
39. Acest neobosit duhovnic purta mare grija pentru mantuirea tuturor. Pe calugari ii sfatuia sa faca ascultare fara cartire si sa se roage neincetat. Pe mireni ii sfatuia sa munceasca cu demnitate pentru painea cea de toate zilele si sa vina neintrerupt la biserica. Pe cei casatoriti ii sfatuia sa nasca copii si sa-i creasca cu frica de Dumnezeu, combatand cu multa putere divortul si avortul. Iar pe tineri ii indemna sa asculte de parinti, sa invete carte, sa se fereasca de betie si desfranare, ca sa fie folositori societatii in care traiesc.
Pe toti ii imbarbata ca un parinte ii invata ca un duhovnic si ii mangaia cu dragoste de mama. Inca si pe cei bolnavi ii vindeca cu rugaciunea, caci era intarit cu darul Duhului Sfant.
40. Un calugar iubitor de liniste l-a intrebat:
- Parinte Nicodim, ce este mai de folos astazi pentru calugari? Sa stea la liniste si sa se roage sau sa ajute la mantuirea altora?
- Sa le faca pe amandoua: intai rugaciunea si viata cat mai sfanta si apoi misiunea care este dragoste si milostenie duhovniceasca. Cand vezi casa vecinului in flacari, poti sa stai la liniste si sa te rogi, pana nu arunci pe foc o galeata de apa? Lumea de astazi este aprinsa de focul urii, al desfraului si al pacatului. Sa ajutam si noi, calugarii, dupa putere la mantuirea oamenilor.
41. Spunea parintele Nicodim ucenicilor sai:
- Cand am fost hirotonisit preot, m-am rugat in taina lui Dumnezeu si I-am cerut sa-mi dea darul cuvantului, al intelepciunii duhovnicesti si al povatuirii sufletelor pe calea mantuirii, ca sa pot calauzi cat mai multi crestini la Imparatia cerurilor. Am gandit atunci sa nu primesc bani pentru slujbele religioase. Dar, vazand ca prin aceasta aduc sminteala altora si se mahnesc credinciosii ca le refuz darul, am hotarat inaintea lui Dumnezeu sa primesc cele ce-mi dau credincioasii la biserica; insa, o parte de bani sa-i dau la saraci, iar alta parte sa-i folosesc pentru tiparirea si cumpararea de carti sfinte, pe care apoi sa le impart gratuit celor ce au nevoie. Asa am facut toata viata mea de preot si multe suflete s-au folosit si s-au intors la Hristos cu ajutorul rugaciunilor, al sfatului bun si al cartilor sfinte.
42. Unui ucenic, care se certa cu cei din jur, i-a zis:
- Nu este bine si crestineste sa-ti pierzi timpul in discutii care duc la cearta si dezbinare. Acela este biruitor in discutii care la inceput se pare ca este biruit, dar pana la urma reuseste sa ramana in pace si dragoste cu acela cu care nu se potriveste in idei.
43. Uneori zicea batranul catre ucenicii sai:
- Poporul nostru crestin este foarte iubitor de Dumnezeu, de adevar, de dreptate, insa fiecare i-a pipait numai buzunarul. Rar s-a gasit cate unul ici-colo ca sa-l ajute, sa-l calauzeasca si sa-l indemne cu adevarat la cele bune, la mantuire. Ma doare inima ca nu pot face mai mult pentru acest popor, caci si eu sunt os din oasele lui, carne din carnea lui. Daca as putea, m-as duce din casa in casa sa stau de vorba cu credinciosii nostri, sa-i invat dreapta credinta, sa le las vreo carte buna pentru citit, sa fac rugaciuni cu ei, sa-i mangai in necazuri si sa ma bucur impreuna cu ei, ca sa nu se simta singuri si parasiti.
44. Parintele Nicodim punea mare accent pe raspandirea cartilor bune, ortodoxe, in randul credinciosilor. Uneori zicea catre fiii sai duhovnicesti:
- O carte buna, crestineasca, este un inger al lui Dumnezeu, caci te invata sa-L cunosti si sa-L iubesti, sa descoperi frumusetea vietii in Hristos, sa iubesti pe oameni, sa te feresti de pacat si sa te ingrijesti de mantuirea sufletului. Daca in viata agonisesti carti sfinte in locul banilor, urmasii s-ar folosi de pe urma lor; iar daca le-ar vinde, tu nu vei pierde folosul lor si ti se va socoti ca o milostenie sufleteasca, pentru ca oriunde vor ajunge cartile sfinte, vor raspandi lumina si vor aduce sufletele la cunostinta de Dumnezeu. Iar daca vor ramane dupa tine bani sau averi si urmasii le vor chletui in pacate, nu numai ca nu te vei folosi cu ceva, ci vei fi gasit vinovat ca, prin zgarcenia si lacomia ta, ai dat urmasilor prilej de pacate.
45. Daca faci praznic mare, incat sa hranesti tot satul; daca imbraci pe cei saraci cu haine noi, daca faci chiar si biserici din temelie, nu se supara atat de mult vrajmasul, ca atunci cand dai o carte buna de citit, o carte crestineasca in care sa poata vedea, ca intr-o oglinda, starea lui sufleteasca de decadere morala si de pacatosenie.
46. Un credincios l-a intrebat pe parintele Nicodim:
- Cuvioase parinte, locuiesc intr-o casa mostenita de la o matusa de-a mea. Oare ce as putea face eu mai bun pentru sufletul ei?
- Ca sa ai mai multa nadejde pentru mantuirea ei, a raspuns batranul, si sa capeti si o pace launtrica, este bine ca din ce economisesti, dupa putere, sa cumperi carti crestinesti si sa le dai celor dornici drept milostenie, sa le citeasca si sa cunoasca voia lui Dumnezeu. Caci, pe langa sfintele slujbe pentru cei raposati, mare folos isi agonisesc crestinii care dau carti bune in dar celor ce doresc mantuirea sufletului.
47. Iar pentru Sfanta Spovedanie spunea ucenicilor sai:
- Aveti grija de cei care ii aduceti sa se marturiseasca. Nu purtati oamenii pe drumuri, daca ei nu sunt hotarati sa paraseasca pacatele. Nu legati oamenii la ochi, ci spuneti-le clar si deslusit sa stie ce au de facut pentru sufletele lor. Daca nu vor sa paraseasca betiile, desfranarile, judecatile, certurile, lenea si toata rautatea, lasati-i pe unii ca acestia in voia inimii lor. Iar daca vor incolti frica de Dumnezeu si gandul mortii in inimile lor, daca se vor hotari sa paraseasca pacatele care ii robesc, sa duca lupta cea buna crestineasca, sa se roage, sa posteasca, sa mearga regulat la biserica, sa faca milostenie, sa se impace cu semenii lor, sa nu mai injure de cele sfinte si sa asculte de pastorii Bisericii, atunci dati-le carti ziditoate de suflet si ajutati-i sa se pregateasca pentru Sfanta Spovedanie.
Dupa ce se vor pregati bine de tot, sa-si noteze pacatele din copilarie, sa si le citeasca inaintea sfintelor icoane cu candela aprinsa si cu o zi de post, sa se hotarasca a le parasi, a face canon si a pune inceput bun. Numai asa trebuie sa vina credinciosii nostri la Taina Spovedaniei. Iar daca vin in graba, fara hotarare de a parasi pacatele si nu fac nici canon, pacatele raman in inimile lor si spre osanda se impartasesc cu Sfintele Taine ale lui Hristos.
48. Odata, parintele Nicodim a spus unui grup de credinciosi:
- Dragii mei, chiar daca ati fost nebotezati, cand este vorba sa suferiti pentru dreapta credinta sau pentru sfintele carti, acea suferinta are putere sa curete pacatele celui ce sufera fara cartire. Cel ce patimeste pentru dreapta credinta si pentru cartile sfinte, acela este numarat cu mucenicii Bisericii lui Hristos. Pentru nimic nu se supara mai mult vrajmasul, ca pentru o carte buna, folositoare de suflet, data credinciosilor. Prin cartile sfinte ce le citim, se strica toate planurile vrajmasului diavol. Daca faci praznic cu saracii, el nu se supara atat de mult. Daca te faci ctitor de biserica, el nu-ti are grija. Daca postesti si te rogi, el se supara mult, dar nu ca atunci cand dai cuiva pentru citit o carte buna, ziditoare de suflet. Prin asemenea carti ortodoxe, multe suflete se trezesc din robia patimilor care ii stapanesc, ca dintr-o betie.
49. Un fiu duhovnicesc l-a intrebat pe parintele Nicodim:
- Crestinul care are ravna pentru fapte bune si citeste cartile sfinte, dar nu se marturiseste regulat si nu urmeaza sfatul duhovnicului sau se poate mantui?
- De va avea cineva, a raspuns batranul, multe carti sfinte si se va sili la implinirea poruncilor lui Dumnezeu fara spovedanie si fara ascultare fata de duhovnic iscusit, nu se poate mantui. Acela este asemenea unui om bolnav ce intra sa cumpere medicamente dintr-o farmacie, dar lipseste farmacistul. Fara cel ce poate da medicamentele necesare, bolnavul nu se va vindeca.
Duhovnicul este, pentru fiii sai duhovnicesti, doctor, dascal si parinte, model de traire in Hristos, rugator, povatuitor, garant inaintea Preasfintei Treimi, mijlocitor inaintea Fiului si izvor prin care se revarsa harul Duhului Sfant asupra ucenicilor sai. Prin mainile lui i se dezleaga pacatele, prin cuvintele lui se invata cele sfinte si prin rugaciunea lui se coboara peste el harul mantuirii. Mare rol are duhovnicul in viata crestinului.
50. Mai zicea Parintele Nicodim:
- Fratii mei, sa iubim cartea sfanta, incepand cu Sfanta Scriptura, Vietile Sfintilor si cartile de rugaciune si sa le dam cu inima deschisa si altora spre folos si mantuire. Banii dati pe o carte sfanta sunt o jertfa bineplacuta lui Dumnezeu. Noi ne vom duce de aici mai devreme sau mai tarziu, dar, daca reusim sa lasam urmasilor cat mai multe carti sfinte, le lasam o zestre de mare valoare pentru ei si pentru cei care vor urma dupa ei.
Dupa 55 de ani de aleasa slujire in Biserica lui Hristos, cunoscandu-si dinainte sfarsitul, parintele Nicodim si-a dat sufletul in mainile Domnului, Duminica, 6 Iulie, in anul mantuirii 1975. Obstea maicilor din Agapia si Varatec i-a asezat trupul, pana la a doua venire, langa altarul bisericii pe care cu demnitate a slujit-o peste o jumatate de secol.